După ce onor Ministerul Afacerilor Interne l-a lăsat pe Paul Tablan luni de zile singur la comanda IPJ Neamţ demostrând că are încredere deplină în capacităţile lui manageriale, se pare că vrea să aplice modelul şi în cazul lui Mihai Osoianu. Deşi cutuma din sistem impune ca înainte de a expira împuternicirea unui ofiţer pe o funcţie, să fie desemnat un continuator, MAI şi IGPR au „uitat” că, de astăzi, 12 aprilie, adjunctului IPJ Neamţ, comisarul şef Leonard Bibirig, i-a expirat împuternicirea şi, drept consecinţă, comisarul şef Mihai Osoianu a rămas singur la şefia Poliţiei Judeţene „acoperind” o schemă care presupune un inspector şef şi doi adjuncţi.
Situaţia este cu atât mai complicată cu cât, în ultimele 6 luni au cam plecat la pensie oamenii bine pregătiţi din instituţie, cei care ştiau cu adevărat muncă de poliţie şi aveau capacitatea nu doar de a gestiona problemele operative, ci şi de a anticipa consecinţele unor decizii. În condiţiile în care de la gestionarea situaţiei infracţionale obişnuite se „rup” poliţişti care au atribuţii legate de pandemie, şi multe servicii şi compartimente au şefi interimari, funcţiile de la vârful inspectoratului nu mai sunt atât de atractive ca acum un an, de exemplu. Şi totuşi,există zvonuri că anumiţi ofiţeri, unii de-a dreptul insignifianţi ca performanţe, se încălzesc de pe margine în aşteptarea unor numiri. Şi nu doar pentru funcţia de adjunct, ci şi pentru cea de inspector şef. De aceea o împuternicire este importantă ca semnal de la Capitală. În egală măsură este importantă şi pentru Mihai Osoianu, rămas singur pe baricade. Iar, din ceea ce se vorbeşte prin inspectorat, printre doritorii de împuterniciri există şi variante proaste spre foarte proaste. (C.M.)
Un comentariu
Bibirig nu era handbalist? 😀😀😀A ajuns al doilea om in județ la poliție? Vai de capul meu,cum se poate intampla așa ceva?Arsene sau Andrușcă nu vor sa fie inspector șef?