Dezvoltarea dimensiunii europene a educației în Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în unități de învățământ, instituții conexe, prin participarea la proiecte educaționale europene în scopul îmbunătățirii calității educației, constituie o preocupare permanentă a compartimentelor proiecte educaționale și dezvoltarea resurselor umane-domeniul management.
„Argumentele țin de creșterea interesului personalului didactic, a elevilor și adulților din aceste instituții de a participa la diverse activități de dezvoltare instituțională, profesională și personală prin proiecte finanțate prin diferite programe – ERASMUS+, fonduri structurale, programul de dezvoltare locală, granturi SEE&norvegiene, Banca Mondială – și de implementarea la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Neamț a unui număr mare de proiecte, în acord cu dezideratul de a avea elevi motivați, profesori competenți și manageri vizionari”, a precizat Mihai Obreja, inspectorul școlar general al IȘJ Neamț.
I. Două proiecte finanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman – POCU:
Proiectul Șansa la educație, viitor asigurat SEVA 74/6/18/107590, aflat în ultimul an de implementare, al cărui beneficiar este Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Judetean Neamț și cu IȘJ Harghita, IȘJ Botoșani și Asociația Română de Literație Neamț, și-a propus creșterea participării școlare a copiilor și prevenirea/reducerea părăsirii timpurii a școlii, dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice. S-au derulat activităţi inovative și incluzive, programe de consiliere și educaţie parentală, programe de sprijin pentru accesul la educaţie, combinate cu programe de tip „A doua șansă”, programe de tip „Școala după școală/Școala de weekend”, sesiuni de formare a cadrelor didactice, activităţi organizate cu implicarea actorilor locali.
În data de 7 decembrie 2020 a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ADS – Ameliorare. Dezvoltare. Succes, cod SMIS 132947, al cărui obiectiv general constă în creșterea calității serviciilor educaționale și a accesului la acestea prin reintegrarea în educație și formare a 620 de tineri care au abandonat școala și adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie (dintre care 155 persoane de etnie romă și 340 persoane din zona rurală). Proiectul țintește și îmbunătățirea competențelor pentru 515 membri ai personalului didactic din învățământul preuniversitar/personal de sprijin din școli/ persoane din echipe manageriale de la nivelul școlilor din județul Neamț. Activitățile propuse în cadrul proiectului urmăresc: sprijin financiar pentru 620 de copii/tineri/adulți, pentru stimularea participării in cadrul programelor de tip „A doua șansă – ADS”; consiliere și orientare a carierei, realizarea de planuri personalizate de intervenție pentru 620 de copii/tineri/adulți; furnizarea programului ADS învățământ primar și învățământ secundar pentru 600 de copii/tineri/adulți; obținerea certificatului de calificare de nivel 3 pentru 70 persoane, copii/tineri/adulți și activități de mediere pe piața muncii a acestora.
II. În perioada 1 septembrie 2019-31 august 2021, IȘJ Neamț implementează proiectul TRUE – Tolerance, rights and unity in education – 2018-EY-PMIP-R2-0011, finanțat prin Programul de educație, burse, ucenicie și antreprenoriatul tinerilor în România din granturile Spațiului Economic European (SEE) – mecanismul financiar 2014-2021, cu un impact direct asupra dezvoltării competenţelor profesionale ale inspectorilor şcolari prin participare la cursuri structurate/job shadowing, care prin tematica lor „The teacher as change agent” (furnizor de formare Newschool, Oslo, Norvegia) și „Learning outside – Living together, learning together, working together – Special focus on outdoor activities” (furnizor de formare Intercultural, Borgarnes, Islanda) contribuie la îmbogățirea cunoștințelor în domeniul cetățeniei active și a drepturilor omului, formarea priceperilor de a iniția școli democratice, bazate pe toleranță, incluziune și schimbarea atitudinii de leadership a beneficiarilor direcți, inspectori școlari.
III. În perioada 1 noiembrie 2020-31 octombrie 2022, IȘJ Neamț este partener în două proiecte KA204 – parteneriat strategic pentru educația adulților, finanțate prin programul ERASMUS+: LOCAL ADULT EDUCATION POLICY – LEAP, 2020-1-SK01-KA204-078381, cu parteneri din șase țări (Belgia, Ungaria, Italia, România, Slovacia, Spania) și CREATE2Evaluate, 2020-1-DE02-KA204-00007488, care implică opt parteneri din șapte țări (Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, România, Spania). Cele două proiecte vor dezvolta instrumente inovatoare dedicate creatorilor de politici de la diferite niveluri de guvernare (local, național și european) pentru monitorizarea și evaluarea impactului și eficienței politicilor de educație a adulților (AE).
IV. Începând cu luna decembrie 2020, IȘJ Neamț este partener în două proiecte prin Programul Dezvoltare Locală, pentru reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, operator de program – Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), apel „Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc”.
Proiectul Zest4Edu – O nouă perspectivă în educație – PN2022 vizează creșterea ratei de tranziție în învățământul secundar superior cu 1% pentru școlile sprijinite, îmbunătățirea participării școlare cu 10% pentru minim 40% dintre elevii din grupul țintă principal prin furnizarea de activități de dezvoltare personală, de educație non-formală și de socializare. Elevii își vor completa abilitățile fundamentale asimilate în mod tradițional (literare, numerice, științifice) cu celelalte abilități, competențe și trăsături de caracter necesare secolului XXI. De asemenea, prin trei programe de formare și workshop-uri de tip Affirmative Art, cadrele didactice vor dobândi competențe în vederea îmbunătățirii comunicării cu elevii, relației cu părinții, diminuării situațiilor conflictuale dintre elevi, lucrului cu elevii cu CES, susținerii unui interes crescut al elevilor la ore.
Pedagogie experiențială – PN 2030 își propune implementarea unui model integrat de pedagogie axat pe implicare, dezvoltare personală și incluziune, prin schimbarea percepției cu privire la actul educațional în comunitățile sprijinite printr-o abordare incluzivă axată pe angajarea individului în actul educațional, prin valorizarea personală în procesul de educație, cu integrarea expertizei specifice a partenerului norvegian.
V. IȘJ Neamț a demarat implementarea în luna februarie 2021 a celui mai nou proiect, finanțat prin Programul Educaţie, burse, ucenicie şi antreprenoriatul tinerilor în România, finanţat prin granturile SEE 2014-2021, în domeniul incluziunii copiilor romi în şcoală (RCIS) intitulat Incluziune prin toleranță, joc şi artă! în 5 școli cu un procent mare de elevi de etnie romă: Școala Gimnazială „Ion Creangă” Târgu Neamț, Școala Gimnazială „Pr. Gheorghe Săndulescu” Dragomirești, Școala Gimnazială „Costache Negri” Roman – structură a Liceului Teologic „Sfîntul Francisc de Assisi” Roman, Școala Gimnazială Izvoare – structură a Școlii Gimnaziale Bahna, Școala Primară Muncelu de Jos – structură a Școlii Profesionale Valea Ursului.
VI. Proiectul EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație este un alt proiect nou, finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, a cărui implementare a demarat în februarie 2021 de către Asociația GoAhead în parteneriat cu IȘJ Neamț și cu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare – ASSED din Suceava. Acest proiect are scopul creșterii nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului, în special a celor legate de problematica de gen și accesul la educație prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie.
IȘJ Neamț, Casa Corpului Didactic Neamț și 13 unități de învățământ au obținut Acreditarea Erasmus, pașaport către dezvoltarea organizațională. Organizațiile acreditate Erasmus vor avea acces simplificat la oportunitățile de finanțare în cadrul Acțiunii Cheie 1 din sectoarele educația adulților, formarea profesională (VET) și educație școlară, în cadrul viitorului Program 2021-2027. Obținerea acreditării Erasmus confirmă faptul că aplicanții au realizat un plan de implementare a activităților de mobilitate de înaltă calitate, ca parte a efortului mai larg de dezvoltare și internaționalizare a organizațiilor.
„Inspectoratul Școlar Județean Neamț are permanent în vedere să-și dezvolte capacitatea de a atrage fonduri europene prin implementarea de proiecte inovative, astfel încât elevii să beneficieze de programe educaționale care să le crească motivația și performanțele școlare, cadrele didactice să beneficieze de oportunități cât mai diverse de dezvoltare profesională, părinții elevilor să beneficieze de informare, sprijin și consiliere în problemele cu care se confruntă, unitățile școlare să-și modernizeze resursele didactico-materiale, iar comunitatea să beneficieze de creșterea nivelului și a standardelor de calitate în educație”, a declarat Mihaela Popa, inspector școlar pentru proiecte educaționale. (Red.)
Un comentariu
Ce frumos suna toate astea dar nu se vede niciun rezultat real. Totul se face doar pentru salariu in plus la inspectori iar noi si elevii din scoli traim in saracie si in plafonare. Suntem buni ca numar doar cand justifica proiectele dar in realitate nu se vede nimic in scoli. Bani irositi.