BILA ALBĂ. “Mesagerul de Neamț” propune astăzi, cu admirație, un grup de oameni din comuna Alexandru cel Bun, care fac voluntariat adevărat. O fac pentru că se implică în viața comunei cu adevărat, țin cu adevărat la mediu și atunci când au văzut o știre despre mizeria făcută de unii în zona Crucii de la Bisericani, au acționat imediat și rezultatele se văd în imagini. Catalizatorul grupului din comuna Alexandru cel Bun este Laura David și trebuie să spunem, nu se află la prima acțiune de acest gen.
BILA NEAGRĂ. Tot în comuna Alexandru cel Bun, la Vaduri, pe malul lacului, un foișor construit din fonduri europene, este lăsat de cei care administrează lacul într-o paragină totală. Foișorul este folosit zilnic de tineri care se adună, discută, se urcă să admire peisajul, sfidând scândurile putrede, pe cele lipsă. Că în fiecare zi, acolo se găsesc sticle goale de sucuri, bere sau alte băuturi mai tari deranjează. Că administratorii locului sunt impasibili, deranjează mult mai mult. Că nimeni nu supraveghează zona respectivă, mai ales sâmbăta și duminica, este de-acum treaba administrației locale și a poliției, care ar putea fără mari eforturi, să-și facă și o colecție de seringi de unică folosință.
Text apărut în ediția scrisă a săptămânalului Mesagerul de Neamț, nr. 485.