Prioritățile s-au schimbat și pacienții care au alte boli decât Covid nu mai sunt testați în momentul internării. Este ultima decizie a Institutului Național de Sănătate Publică luată odată cu reactualizarea definițiilor de caz și a criteriilor de prioritate la testare pentru coronavirus.

Măsura pare a veni în contradicție cu ceea ce autoritățile au catalogat ca fiind valul 3 Covid, mai ales că transmiterea virusului rămâne comunitară și orice pacient este considerat suspect. Dr. Daniela Marcoci, șef Serviciu Programe în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț explică rațiunile medicale ale acestei decizii: „S-a demonstrat că s-au temporizat intervențiile medicale, cum sunt tratamentele, intervențiile chirurgicale, din cauza testării. Pentru a evita complicațiile acute la pacienți cu boli acute sau acutizate, acum primează intervenția medicală. Pacientul oricum este tratat ca suspect, așa cum suntem toți. Această măsură vine în contextul anterior, astfel că autoritățile și-au dat seama că și pacientul non-Covid are nevoie de tratament, indiferent care este acesta. Rămâne valabilă testarea atunci când apar simptome Covid. Deși eu mă îndoiesc că vreun spital nu va testa pacientul non-Covid, măcar cu test rapid”.
Faptul că acești pacienți sunt în continuare considerați suspecți nu înlătură pericolul izbucnirii unor focare în spitale, mai multe decât până acum. „Dacă pacienții cu alte boli nu mai sunt condiționați la internare de un test Covid, asta nu înseamnă că atitudinea personalului medical trebuie să se schimbe: focarele Covid în spitale n-au dispărut, dar dacă se mențin condițiile de lucru și de gestionare a cazului, teoretic n-ar trebui să izbucnească mai multe focare. Rămân aceleași reguli valabile, cu zone tampon, circuite”, adaugă dr. Daniela Marcoci.
C.I.
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital- Iași. Accident cu victime multiple în localitatea Țigănași – a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- „Dincolo de formă” – expoziție de pictură la Galeriile „Lascăr Vorel”
- Razie a Poliției în Neamț: șoferi băuți scoși din trafic de polițiști
- Polițist nemțean, performanță la Campionatul Mondial de Skanderbeg





