Remember Nelu Ploieșteanu. Un lăutar de modă veche

În 2017, Nelu Ploiesteanu acorda un interviu ziarului Mesagerul de Neamț. Astăzi, când artistul este plâns de toți cei care iubesc muzica lăutărească, credem că reluarea interviului este un gest de respect față de unul dintre ultimii lăutari autentici.

Prezent la un eveniment în Pipirig, Nelu Ploieșteanu și-a confirmat numele și renumele, vorbindu-ne despre viață, despre bucurii, nemulțumiri și, mai ales, oamenii mari pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții. Și cei mici asemenea…

Ion Dumitrache – pe scenă Nelu Ploieșteanu – este unul din cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România.

* ”Muzica mea se adresează vârstei a doua și a treia”

– Cum v-ați descrie, domnule Ploieșteanu?

Sunt un lăutar de muzică veche și cu asta m-am lansat. Am iubit acest gen de muzică încă din perioada interbelică și toată viața mea am căutat să readuc această muzică în actualitate. Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit câtuși de puțin.

– Simțiți sau ați simțit vreodată că manelele ar putea face concurență muzicii lăutărești autentice?

Nu am nimic cu muzicanții de manele, mai ales că o parte dintre ei sunt și buni. Însă, în ziua de astăzi, marketing-ul ocupă toată piața muzicală. Se vinde ce se cumpără. Mulțumesc lui Dumnezeu că am destui admiratori și muzica lăutărească este încă ascultată. Diferența între manea și muzica lăutărească este enormă! Muzica lăutărească a fost creată de lăutari, pentru a descreți frunțile oamenilor. La o muzică lăutărească poți să plângi, dar poți să și râzi. Muzica lăutărească se ascultă și când ești fericit, dar și când ai o nenorocire în viață. Acest gen de muzică te liniștește sufletește. În schimb, maneaua este doar un joc ritmic. În general, maneliștii sunt mari muzicanți și chiar unii din ei au și școli, conservatoare făcute. Citeam într-un ziar că Salam a fost contactat de Toto Cutugno pentru a cânta împreună… Muzica mea se adresează vârstei a doua și a treia. Manelele se adresează tinerilor…

– În ce perioadă v-ați fi dorit să vă nașteți sau să trăiți?

În perioada interbelică. Pe cuvântul meu de onoare că am vorbit cu cineva, acum câteva zile, despre acest subiect și întrebarea dvs., chiar este inspirată. În acea perioadă, muzica lăutărească era ascultată de toată lumea.

* ”Doar țiganii pot cânta muzică lăutărească”

– Ați cântat împreună cu regretații actori Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache. Ce amintiri vă leagă de cei doi?

Oooo! Ar trebui să vă țin până dimineață, dacă ar fi să spun câte amintiri mă leagă de cei doi mari actori. O să vă spun una singură. Odată, la un festival de la Mangalia, era și Ștefan Iordache în sală și, înainte de a cânta, am luat microfonul și am zis așa: ”Voi cânta o melodie pentru cel mai mare actor al tuturor timpurilor, Ștefan Iordache!” La care el, în stilu-i caracteristic, răspunde: ”Dă-l mă, în aia a mă-sii!”

– Se spune că marii cântăreți nu au studii muzicale. Dvs. aveți studii muzicale?

Nu. Lăutarii sunt născuți talentați, din tată-n fiu. Eu am doar 8 clase făcute și am terminat o școală de muzică și artă populară. Atât. A fi lăutar este lucru mare. Marele compozitor Liszt a îngenuncheat în fața marelui Barbu Lăutaru, când l-a auzit cântând. Nu cred că studiile generează succesul și talentul. Dacă aș lua-o de la început, aș face același lucru. Cu aceeași plăcere. Un lăutar are ocazia să facă oamenii să se simtă foarte bine și colindă toată țara. Alții studiază mult, dar nu ajung la nivelul lăutarilor.

– Cum ați ajuns în zona noastră, la Pipirig?

Am cântat la un local din Piatra Neamț, unde m-a văzut patronul unei pensiuni din Pipirig. M-a rugat să vin să cânt și la localul său, mai ales că își sărbătorește și ziua de naștere, în această perioadă. Voi merge apoi pe litoral să cânt. Am vizitat casa lui Ion Creangă, dar și alte obiective turistice. Este o zonă frumoasă și cu oameni deosebiți, foarte ospitalieri și sufletiști. Voi pleca cu impresii foarte frumoase din zona dvs.

– Aveți regrete, domnule Ploieșteanu?

Există om să nu aibă regrete? Regret că nu mai sunt tânăr, ca să am multe gagici.

– Ce fel de oameni ascultă muzica lăutărească?

Muzica lăutărească este muzică urbană. Fără discuție. Muzica lăutărească înseamnă romanțe, înseamnă muzică de suflet și care te răscolește. Muzica lăutărească vindecă. Dacă aș fi pe o mare funcție în statul român, aș face un teatru țigănesc. Toți care merg la Moscova vor să vadă Teatrul Țigănesc. Ar trebui să avem și noi un astfel de teatru. Nu există lăutar care să nu fie om. Cu toate acestea, pentru mulți, țiganii sunt o enigmă. Muzica lăutărească nu o poate cânta oricine. Doar țiganii o pot cânta. Este o muzică pe care trebuie să o simți.

* ”I-aș cânta lui Iohannis melodia «Noi suntem români»”

– Ce vă mai doriți de la viață?

Sănătate și să-mi văd nepoții crescând. Am 66 de ani și am trei nepoți, iar al patrulea e pe drum. Mulțumesc lui Dumnezeu că pot cânta pentru oameni mari ai țării.Să știți că nu cânt pentru oricine. Am refuzat destule invitații să cânt. Avea Gheorghe Dinică o vorbă: ”Aseară am fost la cârciumă. Lume multă, oameni puțini!”…

– Mai are muzica lăutărească viitor?

Nu cred. Din păcate, nu mai vine nimic din urmă. Și-mi pare rău. Pot spune că am avut și noroc să cânt pe la mari personalități ai României. Nu cred că se va mai naște un lăutar autentic, care să ajungă la nivelul meu, să cânte la mari oameni ai țării. Recunosc, am avut șansa să fiu și promovat de Dinică, Iordache, Dinu Săraru sau Beligan.

– Căror politicieni ai României le-ați cântat, maestre?

Am cântat pentru toți președinții României, în afară de Iohannis. Dar o să-i cânt și lui câteva melodii nemțești! Lui Băsescu i-am cântat cel mai mult, mai ales în campaniile electorale, înaintea unor conferințe… Am fost onorat să-i cânt și lui Adrian Năstase, pe vremea când era prim-ministru. Mi-a sponsorizat chiar și o carte, ”Nelu Ploieșteanu, lăutarul inimii”. Îi mulțumesc!

– Să facem un exercițiu de imaginație, maestre. Dacă ați fi în postura să cântați în fața actualului președinte al României, Klaus Iohannis, ce melodie i-ați cânta?

Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni…

Ciprian Traian STURZU