În tradițiile populare, a cincea săptămână după Paște era dedicată obiceiurilor care păstrează vremea în limitele bune pentru lucratul câmpului. De obicei, acum se țineau o serie de sărbători menite să îndepărteze ploile distructive sau venirea secetei. Irimia era o sărbătoare a gospodarilor, având și numele de Sărbătoarea boilor. Numele ei provine de la Sfântul Apostol Ermie, prăznuit pe 31 mai. Prin alte sate, Sărbătoarea boilor era ținută de 1 mai, în aceeași zi cu Armindenul, când este prăznuit Sfântul Proroc Eremia.
Apropierea de nume dintre acești doi sfinți, unul prăznuit la 1 mai și celălalt la 31 mai, a condus la apariția, aparent, a două sărbători diferite. Oricum ar fi, regula că „Irimia se răzbună, dacă nu e ținut” mai este amintită și astăzi prin unele sate. Sfânta Muceniță Teodosia, prăznuită pe 29 mai, se ținea „ca să bage grâul bob”, adică să rodească grâul. Această zi mai era ținută și pentru ca gospodăriile să fie ferite de trăsnete.
Tradiții de Sărbătoarea boilor
Sărbătoarea boilor avea reguli care priveau aceste animale de lucru. Astfel, în această zi nu se punea mâna pe coarnele lor, nu erau înjugați și erau lăsați în același loc unde au fost aduși în ajun. În Moldova, se spune că, în această zi, dis-dimineață, până a nu răsări soarele, este bine ca oamenii să se spele pe mâini și pe față cu roua ce cade peste noapte, iar peste zi să bea pelin roșu pe iarbă verde. Se spune că este bine ca în această zi oamenii să se plimbe prin aer liber, în faptul zilei, pentru a deveni vioi, ageri, mai puternici peste an. Se considera că această zi este cea mai potrivită pentru alungarea strigoilor.
Superstițiile boilor
În ziua de astăzi majoritatea copiilor nu mai fac diferența dintre o vacă și un bou. Foarte posibil să le confunde cu alte animale, de exemplu cu zimbrul, care este la modă. Până acum vreo 30-40 ani, țăranii aveau o mulțime de credințe și superstiții legate de aceste animale cu care lucrau. Se spunea că este bine să te ferești de boul cu coarnele aduse pe spate, că acela are draci. Se spunea că este bine să înveți boii la plug numai marțea, joia și vinerea, și
nu lunea, miercurea ori sâmbătă. Că se învață cu nărav, adică boii fac mofturi dacă îi pui la jug. Se credea că în seara Sfântului Vasile cel Mare boii vorbesc. Îi poți auzi doar dacă te culci în iesle. Doar cei mai curajoși dintre țărani aveau curajul să doarmă în acea noapte în iesle, fiind considerat un pericol de moarte. Prin alte sate se credea că cine doarme în noaptea de Sfântul Gheorghe în ieslea boilor, îi aude vorbind. Astăzi, de cele mai multe ori, este suficient să lași televizorul pornit pe vreun canal de știri și poți „auzi boii vorbind”. Aceasta nu este o superstiție, ci un fapt real, care sperăm din tot sufletul să intre peste câțiva zeci de ani la categoria „credințe pierdute din tranziție”.
Gromovnic de Cireșar
Sfârșitul lunii mai și primele zile din iunie erau considerate de cunoscătorii timpului prezicătoare a stării vremii pe perioada verii. Se spunea că, dacă fulgeră și tună mult în luna iunie, atunci vara are să fie nouroasă. Dacă iunie este mai uscat decât umed atunci în toamnă se vor umple buțile cu vin. Oamenii, ca și vântul de iunie, curând se schimbă. Aici făcându-se referire la cei care sunt născuți în această lună. Dacă iunie este umed și rece, strică întreg anul spuneau bătrânii. Iar dacă se observa că furnicile umblă la suprafață în iunie, atunci se anunță un an bun. Dacă apăreau multe omide, țăranii erau siguri că se va face mult vin, iar grâul va fi din belșug. Se spunea că, dacă bate în iunie vântul de miazănoapte, atunci rodește grâu mult. Săritul peștilor vestea furtună. Cei care umblau prin păduri după bureți și găseau mulți bureți iuți, anunțau că iarna viitoare va fi mai ușoară. Prea multă ploaie în iunie este stricăcioasă viței și stupilor. ”Vânt de roadă, vânt de poame” era o vorbă printre țărani. Dacă plouă în iunie, va fi grâu, dar nu va fi mălai.
Copiii în tradiții și obiceiuri
Prin majoritatea satelor de altădată, copiii învățau de mici că sunt importanți. Nu erau obligați să muncească prin fabrici sau la câmp de pe la 7-8 ani. Cam de pe la această vârstă foarte fragedă, copii se inițiau şi începeau să participe la formele primare ale cetei, respectiv ceata de colindători. Acesta este un concept total diferit de noțiunea de „gașcă”, unde predomină spiritul de turmă îndreptat înspre rele. Intrarea şi participarea în Ceata feciorilor este pasul următor, extrem de important din toate punctele de vedere. De aici se deschidea calea către hora satului, colindatul, strigarea peste sat…
Istorie
O poveste cu un sâmbure de adevăr amintește că prin anul 1925, un consul general chinez din San Francisco a adunat un număr de orfani chinezi pentru a sărbători Dragon Boat Festival. Acest festival a avut loc pe 1 iunie. În același an a avut loc conferința mondială de la Geneva pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, în august 1925. Acolo a fost adoptată Declarația pentru Protecția Copilului. Cele mai multe țări celebrează Ziua Copilului pe data de 1 iunie. Alături de Romania, alte 47 de state celebrează copiii la aceeași dată.
Pe teritoriul Țărilor Române, copiii au avut multe zile din an în care erau actorii principali. Astfel, în Sâmbătă de dinaintea Duminicii Floriilor, copiii se duceau cântând la biserică, unde duceau rămurele înverzite, pe care le puneau în pridvor. Apoi, preotul le citea în biserică rugăciunea de iertare și îi miruia pe toți.
* Caloianul, un obicei străvechi, parcă vine dintr-o altă lume. Copiii, de obicei fetiţele, confecţionau o păpuşă din lut, o aşezau într-un coşciugel, o boceau, o îngropau într-un loc ferit sau pe malul unei ape curgătoare. Îi făceau şi pomană,ca la orice mort. După trei zile se duceau şi-l dezgropau, apoi îl boceau din nou. La final, îl aduceau în sat şi aici îl aruncau pe o apă curgătoare. Se poate observa că nu este necesar să căutăm în mistica orientală (”Cartea tibetană a morților”) indicii despre lumea cealaltă și despre moarte. Copiii din Carpați erau inițiați în cultul vieții și al morții în mod firesc, repetând ritualuri la nivelul lor de înțelegere.
* Căluşul şi căluşarii este un obicei complex, de o vechime ce trece de pragul istoriei. Se pare că funcțiile și semnificațiile acestui ritual aveau rosturi vitale pentru bunul mers al sănătăţii, al normalei şi bunei creşteri a copiilor, al fecundităţii şi rodniciei recoltelor. Era și este o sărbătoare cu o puternică încărcătură magică.
* Frumusețea sărbătorilor de iarnă nu poate fi concepută fără prezența copiilor. Colindatul începe în Ajunul Crăciunului şi se încheie la Anul Nou, uneori chiar la Bobotează, când se umblă cu Iordănitul. Colindă copiii, tinerii şi, uneori, maturii. Ei sunt, de regulă, organizați în cete de colindători mai mari sau mai mici. Copiii cei mici merg cu Sorcova câte unul, rar în grupuri de câte 2-3. Colindatul propriu-zis este practicat de copiii mai măricei, de tineret, de adulţi. Amintim „umblatul” cu Steaua, cu Irozii cu Viflaimul. Concomitent cu umblatul cu „Plugul”, copiii şi adolescenţii colindă cu Plugușorul sau Plugulețul.
* Ghicitoarea sau Cimilitura era și mai este o categorie ce se adresează copiilor din ce în ce mai puțin. Cândva a avut funcţie cultică şi rituală. Ghicitorile pun la încercare imaginaţia şi puterea de asociere. Au o vechime apreciabilă, unii specialişti mergând până la a o plasa în preistorie. Se estimează că repertoriul românesc al ghicitorii se ridică la circa 60.000 de variante. Un exemplu de ghicitoare: „Frumuşel şi mititel, Şi ţipă de-ţi iea auzul” (fluierul).
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 491, săptămâna 27 mai – 2 iunie.
