Ce este firma Izocel Prodinstal
IZOCEL PRODINSTAL – denumirea este un acronim derivat din IZOlație CELulozică PRODucție și INSTALare. Este atestată ca întreprindere socială cu nr. NT-8/17.12.2020. IZOCEL PRODINSTAL își datorează înființarea și funcționarea finanțării planului de afacere cu titlul: CELULOZA – IZOLAȚIA VIITORULUI, printr-un Contract de subvenție încheiat de Fundația „Alături de Voi”, Iași, România. Cadrul mai amplu este determinat prin proiectul Acceleratorul de întreprinderi sociale în Regiunea Nord-Est – (POCU/449/4/16/128525) încheiat între MFE-AMPOCU/OI POCU responsabil şi Fundația „Alături de Voi”, România, în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile, Axa prioritară 4 – „Incluziunea socială și combaterea sărăciei”, Obiectivul specific 4.16: Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă. Valoarea subvenției acordate este de 100.000 EUR, contribuția proprie asumată a fost de 12.500 EUR, dar contribuția proprie efectivă este de aproximativ 20.000 EUR și va urca la 30.000 EUR.
Subvenția primită are ca scop sustenabilitatea pe termen cel puțin mediu. Este cunoscut faptul că pentru un start-up primii doi ani sunt determinanți, această perioadă având și denumirea de „groapa morții”. 90% dintre acestea intră în colaps funcțional determinat de fluxul financiar deficitar al perioadei. De aceea, acest influx de capital asigură o stabilitate necesară pentru orice nou proiect, mai ales unul atât de ambițios. Utilizarea judicioasă a fondurilor este, de altfel, atent monitorizată de administratorul de grant, Fundația „Alături de voi” prin „Acceleratorul de afaceri”, ambele funcționând în Iași.
IZOCEL PRODINSTAL are 5 acționari, dintre care un olandez cu mare experiență de management și cu implicare serioasă în activitățile sociale, cu care lucrăm de peste 15 ani și o finlandeză cu expertiză în domeniul izolației celulozice, dar și proiectelor sociale, activând în Tehnopolisul NOKIA, cu care lucrăm de peste 10 ani.
IZOCEL PRODINSTAL are în prezent cinci angajați dintre care doi aparțin grupului vulnerabil. Întreprinderea a închiriat din Finlanda o instalație completă de fabricare a izolației celulozice (20-25 tone/lună) și un echipament de insuflare/instalare a izolației,
IZOCEL PRODINSTAL – întreprindere socială de inserție
Întreprinderile sociale au obligația de a acționa în interesul general al comunității, alocând 90% din profitul realizat scopului social pentru care au fost înființate și rezervei statutare. Asociații IZOCEL PRODINSTAL au avut disponibilitatea, dorința, competențele, instrumentele și pârghiile necesare pentru implementarea cu succes a unui proiect de întreprindere socială de inserție cu sustenabilitate economică pe termen mediu și lung. Acest tip de societate are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil. De asemenea, întreprinderea socială de inserție are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socio-profesională a persoanelor defavorizate. IZOCEL PRODINSTAL este atestată ca întreprindere socială de inserție primind Marca socială cu nr. NT-1/17.03.2021.
Start-up-ul social a fost legat conceptual de FIBRATUS ECO WOOL SA, societate româno-finlandeză. FIBRATUS ECO WOOL SA a inițiat în 2018 și finalizat în 2020 cu partenerii din Finlanda o nouă investiție într-o instalație de producție de izolație celulozică, termică și fonică prin reciclarea hârtiei. Investitia imobiliară suport și cu utilitățile în special de 200 KW putere instalată este de circa 150.000 EUR prin dezvoltări succesive, concentrice. Pentru o producție și instalare a unei cât mai mari părți din izolația celulozică produsă de FIBRATUS ECO WOOL și IZOCEL PRODINSTAL a fost și este necesară forță de muncă cu competențe și abilități specifice, pe care din experiența anterioară nu o găsești disponibilă și atunci trebuie să o pregătești. Pentru implementarea cu succes a oricărei strategii pe termen mediu și lung, cea mai importantă componentă este resursa umană. De aceea parteneriatul dintre IZOCEL PRODINSTAL și FIBRATUS ECO WOOL este un win-win perfect: persoanele din grupul vulnerabil au nevoie să muncească pentru reducerea expunerii vulnerabile, au nevoie de respect și empatie pentru vulnerabilitate. Însă odată integrate și respectate au resurse rare astăzi de creștere și loialitate. Proiectul implementat permite dotări funcționale de circa 25.000 EUR. Finanțarea este planificat direcționată 55% cheltuieli de personal, 12,5 % contribuție la costurile fixe și variabile, etc. Finanțarea permite reducerea cheltuielilor fixe și variabile din totalul cheltuielilor operaționale de producție asigurate din rezultatul financiar al activității cu circa 25%. În aceste condiții se va genera un excedent de flux financiar de circa 20.000 EUR care va putea constitui resursă pentru finanțarea componentei sociale a activității și nu numai.
Despre izolația celulozică și producția de izolație celulozică la Săvinești
IZOCEL PRODINSTAL este prezent cu seriozitate pe piața de izolație celulozică din 2017-2018, ca producători și instalatori, prin FIBRATUS ECO WOOL SA. Furnizarea de echipamente s-a făcut de asociatul majoritar Fibratus Finlanda (peste 30 de ani experiență în izolația celulozică). Piața a crescut constant, de la 400 tone/an la 1.800-2.000 tone/an în 2019. Efectele de mediu şi economice ale reciclării hârtiei:
- Reduce emisiile de gaze cu efect de seră care pot contribui la schimbările climatice prin evitarea emisiilor de metan și reducerea energiei necesare unui număr de produse din hârtie;
- Extinde furnizarea de fibre și contribuie la sechestrarea carbonului;
- Salvează un spațiu considerabil de depozitare a deșeurilor;
- Reduce consumul de energie și de apă;
- Reduce necesitatea eliminării (adică depozitele de deșeuri sau incinerarea care scade cantitatea de CO2 produsă);
- Fiecare copac tăiat înseamnă mai puțin carbon „sechestrat”. Atunci când copacii sunt recoltați pentru fabricarea hârtiei, carbonul este eliberat, în general, sub forma dioxidului de carbon. Atunci când viteza de absorbție a carbonului depășește viteza de eliberare, carbonul este considerat „sechestrat”. Sechestrarea de carbon reduce concentrațiile de gaze cu efect de seră prin îndepărtarea dioxidului de carbon din atmosferă;
- Poluarea aerului este astfel redusă cu aproximativ 74% față de producția de hârtie din surse naturale primare
- Poluarea apelor scade cu circa 35%;
- O tonă de hârtie reciclată înseamnă că 17 copaci nu mai trebuie tăiați;
- Pentru fiecare tonă de hârtie reciclată se economisesc peste 26 de tone de apă și aproape 1,8 tone de combustibil;
La fiecare reciclare gradul de defibrare se măreste existând un număr de reciclări utile, 5-7ori, după care reciclarea pentru produse/ambalaje de hârtie și carton este imposibilă tehnic.
Reciclarea prin izolație permite utilizarea oricărui deșeu de hârtie și carton inclusiv excepțiile generale de la reciclare.
Rata de reciclare a hârtiei în România este de 14% (2017-EUROSTAT) față de 60-70% media U.E.; gradul de colectare a maculaturii în România este de 43-44%, față de media Uniunii Europene de peste 85%.
Avantajele izolației celulozice
- Este un material organic obținut prin reciclarea hârtiei, ignifugat, aditivat cu soluție antiseptică pentru prevenirea apariției fungilor și tratat împotriva dăunătorilor;
- Conductivitatea termică a fibrelor de celuloză este de 0.037W/mK, mai bună decât cea a izolațiilor clasice cu vata minerală sau polistiren (0,042-0,045 W/mK),
- Proprietățile fizice ale celulozei îi permit să nu lase zone de aer libere care ar putea reduce eficiența izolației termice (umple toate golurile);
- Izolator fonic foarte bun; celuloza are abilitatea de a bloca aerul în interiorul ei;
- Economii ale energiei de încălzire de până la 50% față de izolațiile obișnuite.
Este singura izolație care permite construcția de case care să tindă la case pasive energetic.
Portofoliul de utilizări ale izolației celulozice a crescut:
– acoperirea halelor în dezafectare – nu foc, nu rozătoare, etc,
– soft asfalt: asfaltul supus la cicluri severe îngheţ/dezgheţ conţine 4-8% vată celulozică fabricată din deșeuri de carton fară boric/borax. Germania, Finlanda, Suedia, Islanda, etc.