O autoutilitară care transporta aproape 1.200 de kg de trufe negre a fost oprită în trafic, pe DN 15, de poliţiştii de la Secţia Rurală Gârcina duminică, 18 aprilie. Oamenii legii au constatat rapid că șoferul, un cetățean italian de 40 de ani, nu deținea documentele legale necesare pentru efectuarea acestei operațiuni.
El este angajat ca șofer la o firmă de transport din Hunedoara și avea asupra lui doar un deviz de marfă, emis de firmă, în care era înscrisă o cantitate mult mai mică. Transportul nu avea autorizația Direcției Silvice Neamț, cu toate că trufele fuseseră recoltate din pădurile nemțene și vândute firmei hunedorene. Italianul, se pare, era doar un cărăuș pentru marfa cu mare căutare care urma să ajungă în restaurantele din mai multe localități din țară, evident, pe ușa din dos.
Valoarea estimată a prejudiciului creat fondului forestier este de aproape 600 de mii de lei.
„În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta trufe negre. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor și cantitatea de trufe înscrisă în avizul de însoțire prezentat pentru control și cea transportată, s-au făcut verificări. În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de polițiști au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislația în vigoare“, a precizat agent de poliţie Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Trufele au fost predate lucrătorilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ.
Italianul are acum dosar penal pentru infracțiunea de furt al oricăror produse specifice ale fondului forestier național, faptă prevăzută de Legea 46 din 2008.
Angela Croitoru
Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi- Trei traficanți de canabis din Bacău au fost reținuți de DIICOT
- Concediere după trei abateri? Ministrul Sănătății anunță reguli mai stricte pentru medicii din spitalele publice
- Video/Băcăuan reținut după ce a lăsat o pensionară fără 250.000 de lei prin înșelăciuni cu documente și fotografii false create cu inteligență artificială (AI)
- Concurs directori de școli în Bacău: rezultatele finale la proba de management rămân definitive
Piatra-Neamț. ASE și-a mutat activitatea la Colegiul Tehnic Forestier- Bacău. Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic de canabis, iar o femeie a fost plasată în arest la domiciliu
- Neamț. Minoră de 13 ani rănită într-un accident rutier
- Neamț. Minori de 14 și 16 ani, prinși noaptea la furat
- Scandalul ”Capul de porc de la casa lui Marius Lulea”: un consilier AUR spune că el l-a plasat; Lulea cere verificarea unor posibile presiuni asupra anchetei





