Doctorița Elena Saviuc a promovat concursul pentru funcția de medic șef Laborator de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. A avut-o contracandidat pe doctorița Cristina Gavriloiu, de la RMN, care după ce a fost punctată cu 69,25 la proiectul de management, nu s-a mai prezentat la scris și la proba clinică.
Odată ce dr. Elena Saviuc va semna contractul de management, va lua sfârșit și epoca interimatului la conducerea unei secții care a dat și dă bătăi de cap conducerii spitalului. Până acum, managerii care s-au tot perindat la conducerea spitalului n-au reușit să descâlcească lupta unor orgolii care au afectat activitatea Radiologiei, în sine, dar și colaborarea cu celelalte specialități, UPU, Chirurgie, etc. Asta, deoarece Radiologia este o secție care aduce bani frumoși spitalului, prin contractul cu CAS, iar când e vorba de bani mulți, inevitabil apar scântei. Pe de altă parte, randamentul secției, analizat tot prin prisma banilor, dar care ies din spital, lasă de dorit, câtă vreme o parte din cei 8 medici ai Radiologiei au scutire medicală la gărzi și competențe restrânse. Motiv pentru care spitalul județean plătește sume enorme, lunar, cu multe cifre, altor medici din țară care să interpreteze rezultatele investigațiilor. În acest context, este de așteptat ca noul medic șef să vină cu un proiect de conducere a secției prin care să echilibreze situația, din moment ce proiectul său a primit acceptul comisiei de concurs.
Mai multe despre subiectul Radiologie puteți citi aici, aici, aici, aici și aici.
C.I.
Sursă Foto: Facebook
Un comentariu
Felicitari Doamna doctor ,stiinta ,corectitudinea au invins /