LA MULŢI ANI, PIATRA NEAMŢ!

„Dulce Moldovă, țară de jale

Ah, în ce stare tu ai ajuns!

Lasă-mă a plânge ranele tale

Căci până-n suflet mă simt pătruns”

Vasile ALECSANDRI

Orașele se nasc, cresc, înfloresc, descresc și curios, unele mor. Cum urbea de sub Cozla împlinește un număr de ani de la atestare – 31 iulie 1421, pietrenii ar dori să cunoască ce loc ocupă în clasamentul de mai sus. Vor afla pe 24 iunie la Zilele Municipiului Piatra Neamț? E bine și atunci. Până una, alta vă rog să citiți câteva povești adevărate. Trăite de un pietrean matusalemic ca martor ocular.

Aici m-am născut, aici am rămas

Am văzut lumina zilei pe malul stâng al unei ape mânioase cu nume de crăiță, Bistrița moldovenească. Sunt pietean get beget și duc în cârcă din ce în ce mai greu 83 de ani. Cu bune și rele, cum zic amărâții hârșiți de viață. Burgul de sub munte a fost și este „patria mea”. De aceea, îmi iubesc baștina până la venerație, e locul nașterii, aici am rămas și m-am luat la trântă cu viața. Vă mai amintiți textul: „Aceasta este țara mea și neamul meu cel românesc, acolo eu să mor aș vrea, acolo vreau eu să trăiesc”? Nu? De aceea vă e rușine să rostiți vocabulele patrie și patriotism. Eu sunt cetățean U.E. și am drepturi, am făcut Revoluție, să avem opinii. Avem?

Despre români, neprietenii spun că sunt „horari”. Cum vine asta? Când în Târgul Pietrei se consumă un eveniment mai cu ștaif, poporenii ies în stradă la horă. De obicei, la umbra Turnului lui Ștefan cel Mare. Și horesc până li se tocesc botinele. Cum hora se joacă în cerc și nu duce niciunde, dansatorii strigă: „tot pe loc, pe loc, pe loc”. Și uite așa, ne învârtim în loc de vreo 30 de ani. De la hora decembristă din ’89. Nu credeți? Priviți ziarul „Ceahlăul” din 24 iunie 2013, unde la pagina 9 veți vedea un fost primar jucând cu stafful din dotare. Euforic! Numai că istoria l-a taxat, dur de tot. Au dreptate detractorii de ocazie?

Bistrița de altădată

Copilăria n-a fost lipsită de ispite. Am umblat desculț sau liber, nărăvaș dar iubitor de frumos. Am locuit într-o casă de lemn din mahala, cu mușcate în ferestre și prispă strămoșească. Când a început suita blocurilor comuniste, care culmea, există și astăzi, dar nu-s văruite, am fost foarte încântat. Atunci am scăpat de Statuia soldatului eliberator, sovietic, amplasată în fața T.T.-ului din centrul urbei noastre. Am „prins” Bistrița cu plute, plutași, dragomani și puhoaie spumoase. Am văzut de aproape făbricuțe de cherestea cu gatere, „fălci de oțel” și munți de rumeguș, frumos mirositor. Ce nume purtau? „Tăboare”, „Carpați”, „Foresta” Imal „Caps”, „Arini”… Era vremea când la Piatra Neamț, lemnul pădurarilor hotăra destinul multor oameni amărâți. Dovada palpabilă? Piatra Neamț se numea „Orașul Lemnului”, vindea și producea mobilă, parchet, dulapi, scânduri, cuie de lemn pentru cizmari, scobitori. Ce  se mai produce azi?

Ulița copilăriei era locul de întâlnire al tuturor țâncilor. Aici, în colbul sau noroiul ei, ne jucăm: de-a războiul, Hoții și vardiștii, Omul Negru, Țurca, Bâza, și bineînțeles fotbal la o poartă. Când ne plictiseam de haimanalâcul stradal, nesupravegheat fugeam pe prundul Bistriței, la scaldă. Făceam plajă, săream la trambulină, prindeam pește cu poaca sau cu undița, ne „trăgeam” cu căula lui moș Grigore Șum. Toată lumea era a noastră! De câte ori mă duceam „La Dig”, locul unde se scălda toată mahalaua, mama mă avertiza. Cam așa: „Dacă te îneci, te omor!”. Și am fost ascultător, nu m-am înecat.

Și primarii s-au schimbat

Am în fața ochilor o listă lungă cu numele unor primari de altădată. Citez: Dimitrie Șoarece, Ulise Miloș, Constantin V. Andrei, Costache Vasiliu, Dima Costinescu, Constantin Șoarece, Grigore Isăcesci, mai dau exemple? Bine. Mihai I. Adamescu, I.D. Ioaniu, Dimitri Corbu, Manolache Albu, Nicu N. Albu, Nicu N. Ioaniu, Gheorghe Văsescu, Dimitrie Hogea. Gata!, mă opresc, am ajuns la mandatul din anii 1914-1918. Ce fel de primari a avut urbea pe care o sărbătorim pe 24 iunie? De trei categorii, zic analiștii de resort: mari-uriași, modești și mediocri. Cum au fost analizați? Prin ce au lăsat moștenire pietrenilor. De pildă, la categoria primari pietreni e musai să-l amintim pe Nicu N. Albu (2 februarie 1853-31 mai 1908), omagiat recent la slujba de pomenire de la Mănăstirea Bistrița (comuna Alexandru cel Bun). Pe vremea remarcabilului edil, urbea noastră „a săltat” de la categoria târg prăfuit de provincie, unde nu se întâmplă niciodată nimic, la rangul de oraș. Atenție!, prin realizări palpabile: inaugurarea Pacului Cozla, iluminat public electric, îndiguirea furioasei Bistrița, introducerea telefonului la Neamț și, și, și. Pietrenii nu i-au uitat faptele lui mari și l-au ales postmortem cetățean de onoare. Câți dintre primarii pietreni i-au imitat în politica de administrație? Dificil de răspuns cu realizări. Și atunci, de ce încercați să-i zgâriați bustul din Parcul Cozla?

Despre edilii modești în realizări și despre primarii „fără umbră”, care n-au tăiat decât iarba din spațiile verzi, vom discuta în campania electorală.

Secretele urbei de sub munte

Vremea italianului Carol Zani, antreprenorul care a ridicat la Piatra Neamț: Școlile Normale de pe Cuiejdi, Liceul de fete, Școala de pe Valea Viei, denumită Jean Raux, Casa Lalu de pe str. Ștefan cel Mare, clădirea Teatrului, … a apus demult. Timpul a tăcut și a trecut, repede, repede ca „o trăsurică”, vorba medicului-poet Emil Brumaru. Astăzi trăim o vreme care ne buimărește pe toți. Și în târgul nostru liniștit, istoria veche se întâlnește cu noul. Unde au dispărut maghernele fraților Bach care produceau perii, bidinele și pensule din cozi de vacă? Dar făbricuțele de prelucrare a lemnului? Răspunsul se cunoaște de către toți pietrenii de ieri și de astăzi: sub fundațiile giganților comerciali numiți Carrefour, Kaufland, Lidl, Penny, JYSK și tot așa. Fabulez? Nicidecum. Complexul comercial francez Carrefour s-a oploșit în curtea fostei fabrici de cherestea „Foresta”. Peste drum, în fața „Mucavalei” de altădată s-a instalat în ograda Morii Beral, germanul Lidl, al doilea supermarket din oraș. Cu îngăduința dumneavoastră, vă reamintesc că pe vremea partidului unic în Mahalaua Lipovenească din Piatra Neamț funcționa o făbricuță numită „I.M.S. Ceahlăul”. La începutul începutului, se numea „Energia”. Pomenita întreprindere avea mii de muncitori: strungari, lăcătuși-mecanici, turnători, vopsitori… Făceau unelte agricole, exportau și la sovietici. Astăzi, „Ceahlăul” de altădată a dispărut fără urmă. Pe locul său, tronează impunător un buchet de hipermaketuri străine. Pe primul loc se află coloșii germani: Kaufland și Lidl. Cineva, care a lipsit mult timp din oraș, vizitând zona descrisă e convins că se află în opulentul Occident. Sensul giratoriu imens din fața Autogării impresionează și el. Este cel mai mare din oraș..

Astăzi, trăim în secolul XXI și avem Google, Facebook, Twitter, care știu tot despre toate, că bâjbâim viitorul, asta e altă gâscă…

Nu e rău că pietrenii fac astăzi cumpărăturile la Penny Market, ne-am modernizat și noi. Am intrat în rândul lumii. Totuși, ne întrebăm, că oameni suntem: cum va evolua orașul nostru de suflet în viitor, într-o societate atât de imprevizibilă? Am văzut într-o gazetă de Piatra, „o poză” dătătoare de speranțe. Arhitectul principal al municipiului Piatra Neamț dădea mâna cu edilul actual. Cum se poate citi fotografia? Simplu, viitorul va fi luminos!  Dar prudență, arhitectul principal nu este om de decizie. Dumnealui supraveghează să se aplice legea în litera ei. Dacă este arhitect apreciat, și probabil este, își poate spune și dumnealui părerea. Asta, ca să nu se mai construiască blocuri cu mai multe etaje decât trebuie (vezi construcția de lângă Școala „N. Albu” din Precista). Poate să-i sfătuiască și pe cei de la comisia de urbanism să nu mai văruiască blocurile din capitala județului în toate culorile. Poluează vizual cartierele. Miroase a mahala. Ce este mahalaua? Imperiul sărăciei și al mizeriei.

Pe timpul îndepărtatei copilării, pe str. Col. Roznovanu, funcționa o celebră brutărie în proprietatea surorilor Bucur. Era amplasată vis-a-vis de frizeria „Ferentz”, aia cu două scaune și trei borcane cu lipitori pe masă. De câte ori treceam prin fața brutăriei și a chioșcului unde se comercializa pâinea, flămând fiind „îmi lăsa gura apă”. Că era după război și pietrenii o duceau numai în lipsuri. Și astăzi mai păstrez în amintire aroma minunată a pitei din pruncie. Poate și pentru faptul că învățătoarea noastră, d-na Bogdan ne-a spus că pâinea cea de toate zilele e sfântă. Când citesc în presă despre pâinea congelată „afară”, adusă în țară cu camioanele, rămân stupefiat. De ce vă narez toate năstrușniciile din confuza societate în care trăim? Ca să vă deschid ochii. Românii uită „de la mână până la gură”, timpul trece perfid, dar slovele rămân. Așa zicea sfătosul cronicar.

Cum mă aflu la apusul existenței, bunul simț mă obligă să urez târgului meu natal, pământ sfânt pentru mine, o urare firească. Rămâi capitală de județ frumoasă, ospitalieră, modernă și nu uita niciodată fiii care te-au zidit. La mulți ani, Piatra Neamț!

Dumitru RUSU, pensionar

FOTO: Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 495, săptămâna 24 – 30 iunie.