Începând de astăzi, 14 iunie, Publiserv SA, societatea municipalității Piatra Neamț are un director interimar nou în persoana lui Valentin Savin. Acesta este membru PNL și potrivit propriilor declarații, face politică activă în ultimii ani, după ce mult timp a fost implicat în campanii civice la nivelul municipiului.
Numirea sa la Publiserv vine pe fondul discuțiilor privind reorganizarea societăților municipalității. Noul director a declarat pentru mesagerulneamt.ro:
„
Am primit propunerea cu interes, am luat-o și ca o provocare, pentru că în cei 20 de ani pe care îi am în câmpul muncii am lucrat numai în mediul privat, dintre care 13 ani în multinaționale. Am acceptat propunerea, cum spuneam ca pe o provocare, fiind conștient că lucrurile trebuie să se schimbe, acesta este și motivul pentru care am ales să intru în politică. Azi a fost prima mea zi de muncă într-o firmă care are ca acționar o entitate publică și pot să vă spun că a fost o zi plină, am încercat să mă acomodez, să văd cum funcționează lucrurile”.
Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)
- Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală
- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori





