Pentru că sunt sunaţi constant de turişti care reclamă că s-au întâlnit cu urşi sau cu vipere, salvamontiştii au demarat o campanie de semnalizare a zonelor de risc din masivul Ceahlău. Că „zonele de risc” sunt în afara traseelor turistice, unde în mod normal un om civilizat, care respectă regulile, nu ar avea ce să caute, este cu totul altă discuţie.
„La întâlnirea acestor panouri vă recomandăm să vă întoarceţi pe poteca turistică, având în vedere că oricum în ariile protejate deplasarea şi accesul se fac numai pe rute marcate şi omologate”, a precizat Serviciul Salvamont Neamţ pe site-ul propriu.
„Atacuri de urs n-au fost, dar întâlniri ale acestora cu turiştii sunt săptămânale”, a declarat Raul Papalicef, şeful salvatorilor montani din Neamţ. „Vipere sunt peste tot, dar noi am marcat locurile cu densitate foarte mare, unde sunt cuiburi şi locuri de înmulţire – gardul Stănilelor, feţele sudice şi zona Cabanei Dochia grupul de stânci Mireasa, Dracul, Gura plânsă. Aceste panouri nu sunt pe traseele turistice, sunt la distanţă pentru cei care nu respectă regulile şi se abat de la traseu. Sunt cazuri rare când vipera atacă, în vegetaţie înaltă sau într-un jneapăn, dar pe potecă, dacă tu mergi civilizat, nu ai cum să te întâlneşti cu vipera. Şi dacă, prin excepţie, totuși te întâlneşti, o ocoleşti, e simplu”.
C.M.