Silviu Chihai, viitor cibernetician: „Sunt perfecționist și vreau ca totul să fie cum îmi doresc!”
De numele lui Silviu Chihai se leagă o performanță remarcabilă. Proaspăt absolvent al Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, Silviu a reușit media 10 pe linie în ultimii 8 ani de școală. A fost elevul colegiului din clasa a V-a și, după evaluarea națională, a ales specializarea matematică-informatică, engleză intensiv. A echilibrat învățarea cu sportul, care l-a ajutat să se cunoască și să-și facă prieteni. Datorită sportului a învățat să-și gestioneze emoțiile – „piatra de încercare” și propriul barometru în relația cu lumea. Vrea să urmeze Cibernetica în cadrul Academiei de Studii Economice București și să se realizeze profesional în țară.
– Cât ai muncit ca să fii elev de 10, în toți acești ani?
Am vrut să învăț la „Hogaș” pentru a putea aprofunda engleza. Clasele I-IV am învățat la școala „Nicu Albu” și am fost admis în clasa a V-a la „Hogaș”. Am reușit să-mi mențin ritmul din clasele primare și gimnaziu. Nu mi-a fost ușor, a însemnat multă muncă și sacrificii, dar acum, când mă uit în urmă, a meritat tot acest efort.
– Ce-ai sacrificat?
Mult timp liber. Dar nu pot spune că n-am avut viață socială, în anii ăștia, aș fi ipocrit. Am reușit să-mi creez un ritm în așa fel încât să echilibrez. Învățam în cursul săptămânii, mergeam și la sală, iar în week-end mă vedeam cu prietenii. Am practicat și tenis, câțiva ani. Mama a vrut să mă protejeze, fiindcă am astigmatism și nu m-a lăsat să fac sporturi dure. La sală merg de câțiva ani. Am făcut și ciclism, dar nu de performanță. Este un alt sport care mă pasionează și am străbătut cu bicicleta dealul Cozla și am făcut turul orașului Piatra-Neamț de foarte multe ori. M-am pregătit mulți ani, pentru că am vrut o carieră militară. Însă, din cauza problemelor cu ochii și a unor schimbări apărute pe ultima sută de metri, a trebuit să renunț. Am vrut la tehnică militară, pe securitate cibernetică. M-am pregătit pentru proba sportivă, chiar cu domnul profesor Mihai Mancaș am făcut pregătire. Lui îi datorez pasiunea mea pentru sport, fiindcă în clasa a V-a eram gras, n-aveam nici un talent la sport, iar domnul profesor Mancaș s-a ținut de mine și a tot insistat să fac sport, așa încât am înțeles cât de important este, mai ales că am scăpat și de problema cu kilogramele. A fost și voința mea, pentru că am echilibrat și din alimentație. Am învățat constant, doar puțină pregătire am făcut pentru evaluare națională. Și acum pentru bacalaureat, pentru că n-am vrut să fiu aglomerat cu materia. Mă pregătesc și la info pentru facultate, dar pregătire fac cu cel mai bun prieten al meu. Matematica mi-a plăcut de mic, dar fac și pregătire în plus, pentru că vreau să fiu sigur că intru la facultate. Am ales Cibernetică, la ASE, pentru că mi-am dat seama că voi putea și ulterior să mă angajez în armată, sau la SRI.
– Ai rămas fără timp liber, dar ai descoperit sportul.
Da, mai ales de când merg la sală. Oricum, am timp liber mai mult pe durata vacanțelor. Merg dimineața și mă pregătesc și, în ciuda opiniei unora, eu am constatat că nu mă obosește mișcarea de dimineața, din contră, am mai multă energie. Datorită sportului am participat la un program Erasmus în timpul liceului, un program axat pe nutriție și sport, în cadrul căruia am avut un schimb de experiență în Turcia, la Ankara. Când nu merg la sală sau nu joc tenis sau fotbal cu prietenii, alerg la stadion. Cred că alergarea m-a ajutat cel mai mult, în ultimii ani. Și psihic, nu doar fizic. Am căpătat rezistență și o extraordinară stare de bine. Recomand tinerilor să alerge, dacă nu pot face alte sporturi, măcar să alerge. Îți limpezește mintea. Plus că, de-a lungul timpului, m-am confruntat cu atitudinea colegilor care credeau că sunt tocilar. Sportul m-a ajutat să-mi fac prieteni. Pentru că cei care au vrut să mă cunoască, au realizat că era doar o aparență. Nu m-a afectat în timp, pentru că eu cred că viața e prea scurtă ca să ți-o consumi cu așa ceva.
– Totuși, fiind un elev de 10, de ce ai simțit nevoia să faci pregătire?
Fiindcă am vrut să fiu foarte sigur pe mine și să nu mă panichez, să nu clachez. Eu sunt foarte emotiv și recunosc că la acest capitol părinții mei m-au susținut foarte mult. Mi-a fost dificil încă de când eram mic să socializez, din cauza emotivității și atunci m-am concentrat pe învățătură. Am o relație foarte apropiată cu părinții mei, discut absolut orice cu ei, suntem foarte deschiși și ei mereu au fost lângă mine. Avem un fel de ritual: în fiecare zi când ajungeam de la școală, le povesteam cum a fost acea zi. Ei m-au încurajat permanent și au încercat să mă facă să nu fiu atât de exigent cu mine. De exemplu, eu obișnuiam să-mi fac în aceeași zi temele la materiile pe care le-am avut în ziua respectivă, chiar dacă mai aveam ore peste o zi-două, doar pentru că nu mi-a plăcut niciodată să mă aglomerez în ultima clipă. Acum îmi dau seama că de fapt eu îmi doream să fiu cel mai bun, puneam presiune pe mine și părinții se străduiau să mă tempereze. Am participat la olimpiade la mate, la fizică și la engleză, dar numai la fazele județene. Nu am vrut neapărat performanță, pentru că nu prea mai aveam când, învățând la toate celelalte materii. Sunt perfecționist și vreau ca totul să fie cum îmi doresc! Sigur că am avut și note mai mici de 10. Dar, de fiecare dată învățam mai mult, deși părinții mei nu mi-au impus niciodată asta. Am muncit fiindcă așa am vrut. M-a ajutat și memoria auditivă, memoria vizuală, prindeam rapid la ore și plecam măcar cu schema lecției în cap, ceea ce era important, pentru că acasă nu mai făceam decât să repet un pic. Învățam mai mult înaintea testelor, dar asta probabil pentru că sunt foarte emotiv.
– Crezi că te ajută emoțiile?
Da, m-am gândit și eu la acest aspect. Am suferit puțin când copiii glumeau pe seama faptului că eram gras, sau când mă tratau ca pe un tocilar. Dar am realizat că până la urmă trebuie să trăiesc cu emoțiile mele și, indiferent ce cred alții, trebuie să-mi văd de viața mea. Emoțiile mă ajută, fiindcă îmi dau seama că urmează ceva important și trebuie să fiu pregătit. M-am concentrat puțin mai greu, din cauza emoțiilor. În loc să învăț înaintea unui test, pierdeam timp frământându-mă că voi da testare! Așa sunt eu, când urmează ceva nou, necunoscut, devin emotiv, îmi fac tot felul de scenarii în minte. Cred că funcționează și ca un soi de barometru, mă ajută să discern autenticitatea. Mi-a luat ceva timp până am învățat să mă folosesc de acea energie, pentru a fi eficient. Este dificil, fiind și vârsta atâtor schimbări. Dar eu am șansa unor părinți care m-au sprijinit mereu și cred că fiecare copil are nevoie de încredere. Altfel, e nevoie de curaj și mult optimism. Pentru că nici mesajele ce abundă pe internet nu ne influențează în bine, uneori. Ca să dau un exemplu din sport: vedem culturiști care spun că au ajuns la o formă de invidiat într-un timp record, apare o poză și cam atât, fără povestea din spatele acelei imagini și tinerii sunt tentați să le ia drept modele și se chinuie să fie ca ei, nu reușesc și atunci suferă din nou, fiindcă nu știu că totul este un proces pe care-l parcurgi cu multă muncă. De fapt, trebuie să muncești mult pentru a realiza ceva durabil. Și să nu uităm că fiecare are ritmul său.
– Pe tine cine te-a influențat? Sunt oameni care te inspiră?
Doamna dirigintă pe care am avut-o 8 ani, profesoara de română Cristina Niculăeș. E o persoană deosebită din toate punctele de vedere. Atmosfera la ore era captivantă, asta spun și alți colegi cărora nu le era decât profesoară. A reușit să ne facă să învățăm cu drag, era ca o poveste la ora dumneaei, discutam liber despre opere, ne exprimam opiniile. Este un om care m-a influențat foarte mult. Și desigur părinții mei, care sunt oameni obișnuiți, au o afacere de familie, dar faptul că au fost mereu lângă mine, m-au sprijinit și mi-au acordat încrederea lor pentru mine înseamnă foarte mult.
– După admitere și facultate, ce te vezi făcând pentru tot restul vieții?
Mă simt foarte atras de domeniul IT și cibernetica este un domeniu foarte vast. Am nenumărate posibilități, inclusiv în domeniul auto care mă pasionează. Și mă gândesc că mi-ar place să am firma mea de succes.
A consemnat Cristina IORDACHE
2 comentarii
Bravo! Fugi din țară să nu ajungi șofer pe la Arsene,Carabelea,Panaite sau alte somități ……
Felicitari, Silviu, felicitari, parinti!
Succes pe mai departe!