Vineri, 23 iulie, s-a semnat acordul de parteneriat între reprezentanți ai mediului de afaceri și ai asociațiilor profesionale din județul Neamț. Uniunea Națională a Patronatului Român, împreună cu Asociația Ecoforest Neamț, Colegiul Consilierilor Juridici Neamț, Asociația Managerilor Educaționali din Județul Neamț și Camera de Comerț și Industrie Neamț își propun să devină o asociație a organizațiilor patronale care doresc să sprijine tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri Neamț, să colaboreze cu instituții precum Instituția Prefectului Neamț, Consiliul Județean Neamț, inclusiv Primăria municipiului Piatra Neamț.
„Vom merge împreună, în primul rând, pentru a ne sprijini unii pe alții și pentru a conlucra, dar vom merge împreună și către instituțiile importante ale județului. Sunt convins și am aceeastă convingere și deja exista realizări în acest domeniu, sunt convins că și pentru dumneavoastră va fi mai uțor sau chiar va fi motivant să discupați cu noi despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri. In portofoliul nostru de activități, așa cum am facut și în alte județe, există intervenții si vom avea dorința de a colabora cu multe dintre instuțiile județului Neamț”, a declarat Ioan Lucian, președinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR).
Totodată, președintele UNPR, Ioan Lucian a transmis că a purtat discuții cu primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, pentru înființarea unei comisii consultative, formată din reprezentanți ai mediului de afaceri, care să evalueze sau să propună Hotărâri de Consiliu Local cu caracter economic.
(M.Z.)