Mulțumit de preluarea, ieri, a noii secții ATI, realizată din sponsorizări de Asociația „Dăruiește Viață”, managerul Alexandru Filimon a intrat de astăzi, 28 iulie, în concediu de odihnă. Binemeritat, după cum însuși s-a exprimat. Și tindem să-i dăm dreptate, dacă ne gândim că pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț greul de-abia de acum începe. Asta pentru că darea în funcțiune a modularului ATI pune la grea încercare circuitele, personalul, asigurarea echipamentelor medicale și a utilităților, obținerea avizelor obligatorii.
Până pe 9 august, când managerul revine din concediu, la conducerea spitalului județean sunt două doamne doctor. Gabriela Vasiliu, directorul medical interimar de o lună, preia atribuțiile șefului, în vreme ce Cristina Iacob-Atănăsoaie revine ca director medical. Așadar, două doctorițe vor trebui să pună la punct, într-un moment extrem de greu pentru spital, noua organizare. Ceea ce este cum nu se poate mai potrivit, având în vedere că vorbim despre organizarea activității medicale, negocierea circuitelor cu DSP-ul, medierea cu personalul medical pentru noile locuri de muncă, etc. Cât despre lobby-ul necesar pentru ca furnizorul de electricitate să urgenteze documentația și să încheie contractul cu spitalul pentru alimentarea noului modular ATI, aceasta este o chestiune de care Consiliul Județean Neamț se poate ocupa indiferent cine este la conducerea spitalului județean.
C.I.

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare






Un comentariu
ATI TREBUIE PREDAT LA UPU