Ruperea digului de la Bălănești (amănunte aici) l-a determinat pe ministrul Mediului, Tánczos Barna, să convoace o ședință de urgență pentru analizarea situației.
La ședință au participat specialiştii din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Administraţiei Naţionale „Apele Române’’, ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi ai altor instituţii de profil, pentru a analiza evoluţia situaţiei hidrometeorologice actuale, informează news.ro.
„Specialiştii ANAR au informat că, în cursul acestei zile, s-a creat o breşă la iazul piscicol din Bălăneşti- amonte, care are un volum de aproximativ 500 mii mc. Debitul estimat evacuat prin breşă a fost de cca 20 mc/s. În aval există Acumularea Bălăneşti 2, pe râul Valea Neagră (jud Neamţ), cu un volum de circa 600 mii mc/s. Capacitatea de evacuare în aval, de la al doilea iaz, este la nivel maxim – cca 18 mc/s. Administratorul ambelor iazuri este SC Petrol Fish SRL. Localităţile din aval au fost avertizate până la Trifeşti (cca 20 km). S-au efectuat manevre de deschidere a pregolirilor astfel încât să preia volumele de apă, iar în acest moment rata de creştere a nivelului în lacul de preluare a scăzut. Se menţine permanent legătura cu IGSU care a trimis forţe suplimentare în zona (cca 30 angajaţi) pentru instalare şi intervenţii”, a declarat ministrul.