Combinaţia sugerată de Mădălina Ciubotaru, în legătură cu decizia irevocabilă de a demisiona din funcţia de vicepreşedinte al CJ Neamţ, materializată în cunoscutul document olograf depus la registratura consiliului, dezvăluie mai întâi – în ciuda generoasei ignorări – un melanj de imaturitate şi lipsă de logică. Imaturitatea decurge rapid din însăşi decizia a furniza povestioara în forma cunoscută publicului. Dacă tu, adjunctă de comandant de judeţ, cu atribuţii şi răspunderi deloc decorative, ţii hârtiile importante la îndemâna oricui ar ajunge, prin reducere la absurd, să cotrobăie în biroul oficial, mai bine taci. Apoi, pe sensul naraţiunii, este total lipsită de vreo logică scrierea în avans şi păstrarea uneia sau mai multor demisii cu dată certă. Doar n-o să credem că, sub mirajul unor oportunităţi, Ciubotaru s-a gândit să pregătească din timp actul unilateral de abandon, ca o măsură de precauţie, astfel încât să elimine riscul de a-i tremura mâna de emoţie în ziua decisivă.
Cu logica încălecând politica şi derivatele acesteia din jurul nostru, ne lovim de realitate. Pentru că, în realitate, există o practică a demisiilor în alb. Aceasta nu reprezintă o exclusivitate a sectorului politico-administrativ, dar de acolo s-a născut consacrarea. Originea se pierde în timp. Păstrătorul documentului este şeful direct sau cine ţi-a încredinţat/girat un anume mandat. La momentul potrivit adaugă data, socotelile încheindu-se scurt şi sec, fără explicaţii, fără tevatură.
O demisie cu dată certă trădează, ori măcar sugerează altceva. E vorba despre o înţelegere, un aranjament pe durată determinată. La scadenţă, pur şi simplu, păstrătorul dă drumul actului pe circuit. Spre deosebire de cazul demisiei în alb, nu alege momentul. Acţionează ca şi cum ar fi liber de orice mustrări de conştiinţă, în conformitate cu planul prestabilit. Sau cu o parte a planului, fiindcă specularea unilaterală a momentului nu este defel exclusă.
Dacă vreţi, cumva şi ca o figură de stil, demisia Mădălinei Ciubotaru a funcţionat numai ca un bilet la ordin. Pe formă, vine ca o recunoaştere a datoriei pe care debitorul o are faţă de creditorul său. La scadenţă, biletul devine executoriu. În situaţia de faţă, debitorul e cert, iar creditorul (beneficiarul)-incert.
Socotelile s-ar lămuri în bună măsură odată cu darea în vileag a persoanei care a înscris şi din a cui poruncă „biletul la ordin” la registratura cum nu se poate mai oficială a CJ Neamţ, nu la neoficiala Centrală a Incidentelor de Plăţi Politice. O altă contribuţie decisivă stă în puterea „victimei”. E inspirată tot de reacţia ei. Evident, iar ceea ce este evident, vorba cuiva, nu se justifică, gândul zboară frumos la mărturisirea existenţei unei înţelegeri neonorate.
Viorel COSMA
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 501, săptămâna 12 – 18 august.
Un comentariu
Mandatul avea termenul care acoperea cota parte den datoria mandatului de la Negulesști care punea presiune pe onorabila persoană.
Din motive de nerespectare a angajamentelor care au atât la baza “tranzacției” s-a trecut la faza executării gajului constituit din “garanții” colaterale.