În anii trecuţi, alte vremuri, alte criterii, alți manageri, la un concurs pentru un post de asistent medical la spitalul Târgu Neamţ se înscria un singur candidat sau cel mult doi, pentru că se știa cine trebuie să câștige. În ultima perioadă la concursuri participă zeci de candidaţi.
Recent, pe 16 august, din 32 de candidaţi înscrişi (doar 26 prezenţi la examene) la două concursuri pentru un post de asistent medical la două specialităţi medicale diferite, doar unul a fost admis la proba scrisă. Daca va trece și proba interviului, joi, 19 august, va fi angajat.
Din păcate, rezultatele concursului pentru ocuparea unui post de asistent medical debutant la compartimentul ortopedie-traumatologie arată clar slaba pregătire a majorităţii candidaţilor. Din cei 16 candidaţi care au participat la concurs doar unul a fost admis. La concursul pentru ocuparea unui post de asistent medical debutant la secţia de medicină internă nici unul ditre cei 10 candidaţi nu a trecut proba scrisă.
Dr. Alexandru Pătraşcu, managerul spitalului: „Majoritatea candidaţilor vin foarte slab pregătiţi. De aceea conducerea spitalului îşi propune să aducă până în anul 2024 personal medical cât mai pregătit, responsabil şi implicat. Nu ne permitem să facem excepţii dacă ne dorim să obţinem performanţă şi un act medical de calitate. Şi cred că până în 2024 noua conducere va demonstra că deciziile asumate vor arăta o schimbare pozitivă în favoarea pacientului. Dorim ca viitorii candidaţi să trateze concursurile cu seriozitate şi respectul cuvenit. Să ia în considerare că în orice moment viaţa pacienţilor poate sta în mâinele lor”.
Rezultatele la concursurile susținute le puteți consulta mai jos.

C.T. STURZU

Mesagerul Bacău „Nadia” vine acasă: Avanpremieră exclusivă a documentarului lui Tudor Giurgiu, duminică, la Cinema Capitol Onești
ZCH Călin Georgescu ajunge în arest. Instanța a schimbat măsura controlului judiciar
NewsEdge Nu ignora castanele de pe jos. Pot fi utile toată iarna
BusinessEdge OMV Petrom a investit 5,4 miliarde de euro în cadrul Strategiei 2030. Ce proiecte pregătește compania





