Comunicatul periodic al Direcției de Sănătate Publică Neamț prezintă, în cifre seci, câteva lucruri care ar trebui să dea de gândit din punctul de vedere al prevenției și al problemelor care cu care ne-am putea confrunta după începerea cursurilor școlare.
În ultimele 7 zile, se spune în comunicat, „au fost înregistrate 77 cazuri noi de persoane infectate cu SARS Cov 2, din care 11 copii”. Ceea ce înseamnă că una din șapte persoane infectate este un copil, un raport care nu a mai fost înregistrat până acum în Neamț. Comunicatul continua cu o altă precizare, „treisprezece persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19, cu schema completa și una cu o singură doza”, ceea ce înseamnă că 15,5% dintre cei infestați erau deja vaccinați!
Pentru săptămâna 14-21 august au fost depistate și anchetate cinci focare de familie în municipiul Piatra Neamț și în comunele Țibucani și Săbăoani. Au fost infectați membrii ai 15 de familii. Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț a ajuns, astăzi, la 13 cazuri la 100.000 de locuitori.
DSP recomandă măsurile de prevenție deja cunoscute, purtatul măștii în locurile aglomerate, spălatul pe mâini cu săpun și folosirea dezinfectanțilorși vaccinare. În săptămâna viitoare continua campania de vaccinare în mediul rural, cu echipe mobile, după următorul program:
- 23.08.2021: TIBUCANI – Primarie
- 24.08.2021: BOTESTI – Primarie, GHERAIESTI – Cămin Cultural
- 26.08.2021: OSLOBENI, BODESTI – CIA, BODESTI – Primarie, BURUIENEȘTI, DOLJESTI – Școala,
AVEREȘTI, ION CREANGA – Cabinet MF
- 27.08.2021: SABAOANI – Cămin Cultural
- 30.08.2021: BOGHICEA – Primarie
- 31.08.2021: RAZBOEINI – Dispensar, BALUSESTI, ICUȘEȘTI – Primarie.
(V.B.)
Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine
- „Lumea este în flăcări”. Protestele tinerilor se răspândesc prin Europa. Youth Strike Romania vrea grevă generală a studenților





