Interviu cu domnul Mihai BÂRLIBA, preşedinte BICO INDUSTRIES
– Domnule Mihai Bârliba, Bico Industries își începea activitatea în 2006, dar la nivelul echipei de management exista o experiență uriașă în producția și distribuția de sisteme de termo și hidroizolații, baza activităţii firmei. Care a fost resortul care a generat ceea ce acum, după 15 ani de activitate, numim certitudinea Bico?
Când vorbim de cultura unei organizații, ne referim la setul de valori care îi definesc strategia, la o fărâmă din viziunea celui (celor) care au scris primele povești ale unui proiect de echipă. Cultura organizației Bico Industries are la bază o suma de experiențe tehnice acumulate în timp de o mână de oameni care au pornit împreuna pe un drum comun. Satisfacția celui care a adus împreună caractere și temperamente diferite, le-a armonizat și le-a convins că traseul propus de el este cel care merge către succes. Odată formată echipa, ție, celui care a format-o nu îți rămâne decât să veghezi ca acolo lucrurile să se întâmple bine, să îți permită să pleci către formarea unei alte și alte echipe care să beneficieze de mentoringul oferit pentru a evolua. Bico Industries SA deține în acest moment două capacități de producție situate una pe platforma industrială din Vaslui și una în Piatra Neamț. Ambele fabrici însumează o suprafață de teren de aproape 38.000 mp, peste 18.000 mp de clădiri industriale și un număr de 230 de angajați. Platforma din Vaslui este cea mai mare fabrică producătoare de plasă de armare din fibra de sticlă pentru termosisteme la nivel național și din această parte a Europei. La Piatra Neamț deținem linie de producție pentru armături destinate membranelor de hidroizolație (și una din cele cinci existente în Europa). O echipă de tehnicieni cu înaltă calificare, pregătiți special în acest scop, operează pe această linie de producție.
– Ce însemnă Bico Industries pe piața de profil din România și din Europa?
Europa este una dintre cele mai dinamice şi mai bogată pieţe de sisteme de izolaţie. În contextul în care prețul utilităților crește an de an, sistemele de izolație devin pe zi ce trece din ce în ce mai importante în bilanțul termic al unei clădiri. Dacă Europa de Est a pornit prin programe adecvate acțiunii de reabilitare a clădirilor imediat după anii 2000, în Europa de Vest această tendință se resimte mai accentuat, în ultimii cinci ani. Guvernele țărilor din Europa se întrec în acordarea de facilități atât instituțiilor, cât și persoanelor fizice care lucrează în sensul scăderii consumurilor energetice pentru clădirile pe care le dețin. Prin natura activității noastre, cea de producători, ne adresăm marilor distribuitori din domeniul materialelor de construcții cu influențe locale și/sau multinaționale. La nivelul anului 2020 piața de armături din fibră de sticlă destinate armării pereților era estimată la nivelul a peste un miliard de metri. O mare parte a acestor volume se importau până acum câțiva ani în Europa, din China. Produse de o calitate îndoielnică, care nu asigurau nici pe departe un minim de durată de viață sistemului de termoizolație. În timp, producătorii și distribuitorii de armături au lucrat pentru a informa consumatorii în legătură cu ceea ce înseamnă un produs de bună calitate și ce avantaje aduce. Am constatat în ultimii ani orientarea consumatorului către produse de bună calitate. Clientul dorește un produs stabil din punct de vedere calitativ pe un raport calitate/preț rezonabil. Ne propunem ca strategie de dezvoltare, achiziția de echipamente cu nivel de performanță foarte ridicată, cu nivel înalt de control prin intermediul inteligenței artificiale. Luptăm alături de competitorii noștri să aducem valoare adăugată cât mai mare fiecărei secunde. O capacitate de producție performantă, achiziționată cu costuri ridicate, este programată în firma noastră să lucreze în regim continuu, 24/7.
„Două treimi dintre afaceri se închid, nu din lipsă de resurse financiare, ci din lipsă de viziune”
– Prin ce vă individualizați față de ceilalți competitori, pentru că în acest domeniu concurența este destul de puternică, ca să nu mai vorbim despre capacitățile marilor firme europene de retehnologizare și de acces pe piețele de capital?
Aveți dreptate. Companiile din vestul Europei s-au format în decursul timpului într-un mediu extrem de competitiv. În aceeași măsură, clientul european are o filozofie de cumpărare diferită de a celui din Europa de Est. Luptăm ca organizație să compensăm handicapul tehnologic prin orientarea politicilor de vânzare către client, cu un timp de reacție și livrare minim, cu un service post-vânzare performant. Profităm de asemenea de un decalaj destul de consistent între costurile cu salariile ale Europei de Vest și cele din România. An de an acest decalaj se reduce și, prin urmare, ne obligă pe toți antreprenorii români să fim vigilenți, să ne orientăm către linii de producție complet automatizate, cu consum de resursă umană mic. Fiecare producător, fie el din țară sau din străinătate are în față, spre exemplu, provocări maxime la nivel de ambalare. Pentru noi, acest segment al fluxului tehnologic reprezintă provocarea centrală a anului. Indiferent de domeniu, fiecare unitate de produs trebuie ambalată pentru a ajunge în bune condiții la client. Ne concentrăm atenția în direcția optimizării procesului de ambalare și ne dorim ca, la începutul anului 2022, toată producția fabricii noastre din Vaslui, de aproximativ 100.000 piese lunar să fie ambalate de doi operatori față de 7 câți avem astăzi în acest sector. Avem convingerea că la acest moment fiecare sumă investită într-un echipament bine conceput permite economisirea unor costuri surprinzător de consistente.
– Asocierea cu Platforma Roca pare să fie un model de succes și intrarea în elita business-ului românesc? Pentru antreprenorii din Neamț vă rog să detaliați ce avantaje conferă o asemenea asociere, dar și ce obligații?
Vedem mereu în jurul nostru antreprenori care se atașează emoțional de business-ul lor. Care trăiesc clipă de clipă prin afacerea pe care își doresc să o dezvolte și să o lase moștenire urmașilor. Filozofia mea de abordare a fost puțin diferită. Business-ul este un vehicul pe care îl pregătești pentru o călătorie, pentru care te sacrifici o perioadă de timp pentru ca la un moment dat să îți ofere satisfacțiile profesionale, morale și financiare la care visezi. Un studiu de profil reliefa faptul că peste două treimi dintre afaceri se închid, nu din lipsă de resurse financiare, ci din lipsă de viziune. Avem în ADN-ul nostru ca organizație convingerea că, în momentul în care vom înceta să inovăm, vom muri încet și sigur. Pornind de la cele două principii menționate mai sus, avem convingerea că asocierea cu un partener ca ROCA INVESTMENTS, un investitor activ, un holding fondat de oameni cu înalte performanțe de business din România, administrat de o echipă de oameni cu înaltă pregătire profesională în domeniul managementului operațional, financiar, comercial și de producție, aduce pentru fiecare companie în care intră un mare plus. Intervine după 8-10 ani, la oricare dintre proprietarii de business, miopia organizațională. Lipsa de idei. Lipsa de motivare si determinare. Personal am mare încredere în generația tânără de specialiști, formați în țară sau în prestigioase universități din lume. Poate noi, cei ajunși la nivelul maturității profesionale, nu mai vrem și, poate biologic nu mai putem să fim la fel de determinați, de performanți ca un tânăr de 28 de ani. Este motivul pentru care doresc să transfer în câțiva ani managementul în mâna unei tinere echipe, cu viziune, aplecată către analize macro-economice, către strategii globale de abordare a business-ului. Cine spune că noi, proprietarii de business, oricât de deteminați suntem, avem virtuți mai înalte decât un bun manager format la o școală de prestigiu? De ce nu ar face o echipă cu sânge proaspăt, o treabă mai bună decât noi înșine? E adevărat că asocierea aduce după ea un plus de formalism, că asociatului trebuie să îi explici în detaliu despre intențiile și acțiunile tale. Dar, da. Merită! Am găsit la Roca o echipă de oameni frumos construiți moral, cu care toţi cei din echipa de top management de la Bico rezonăm. Cu care avem chimie.
„Cea mai importantă resursă a unei organizații este OMUL”
– Obiectivul strategic de a duce compania pe unul dintre primele 3 locuri din Europa în domeniul producției fibrelor de sticlă când credeți că va fi atins?
Avem în acest moment în față, împreună cu partenerul nostru ROCA, un plan de afaceri care se întinde pe o perioadă de 5 ani. Ne propunem să creștem în această perioadă, la o cifră de afaceri de peste 40 milioane de euro prin investiții planificate de peste 9,5 milioane de euro. Ținta acestor planuri de investiții o reprezintă construcția de noi hale de producție, creșterea capacităților și înlocuirea tehnologiilor depășite cu altele de productivitate și performanță ridicate.
– Vorbiți-ne despre echipa Bico, de unde selectați oamenii și ce nevoie de forță de muncă pregătită aveți la nivelul companiei? Aveți o medie de peste 175 de angajați la nivelul anului trecut. Simțiți nevoia ca în zona educației să se acorde mai multă atenție unui învățământ aplicat spre nevoile firmelor locale?
Trăim momente speciale, ca să nu spun grele, la nivel de ofertă a forței de muncă. O perioadă în care sistemul de valori morale suferă adânci distorsiuni ale reperelor. Cu toate acestea, sunt de părere că un angajat bun nu este ieftin. Ieftin și neperformant pentru o organizație este un angajat slab și demotivat. Căutăm în continuu să ne plasam cu oferta pachetului motivațional la o lungime de braț înainte competitorilor noștri. Cândva citeam un titlu de articol scris cu litere de o șchioapă: “Un mare expert în materie de resurse umane declară că cea mai importantă resursă a unei organizații, nu sunt oamenii”. M-a surprins afirmația… Citind în interiorul articolului, răspunsul la ghicitoare era… procedura! Este foarte valoroasă și procedura, dar, cu siguranță, oamenii sfințesc locul. Cea mai importantă resursă a unei organizații este într-adevăr OMUL. Încercăm să fim aproape de colegii noștri, să le cunoaștem nevoile și, pe cât posibil, să îi facem să se simtă acasă în cele câteva ore cât se află la locul de muncă.
– După atâția ani în afaceri, vă rog să faceți un portret al antreprenorului nemțean de succes.
* Pe primul loc aș menţiona dorinţa putenică de a reuși dublată de un efort peste medie. Nu poți face performanță dacă îți propui să lucrezi doar 6 ore pe zi. Atunci când dormi, cineva muncește să îți ia locul.
* Dragostea pentru semenii tăi. Dacă nu iubești cu adevărat oamenii, transmiți acest sentiment în exterior. Oamenii nu pot fi păcăliți iar empatia și compasiunea nu pot fi mimate. Administrarea unei echipe structurată pe forță și dominare este foarte costisitoare. Dacă omul nu lucrează cu plăcere și cu sentimentul că stăpânul locului de muncă este chiar el, nivelul de determinare și rezultatul vor fi minime.
* Apreciază-i pe oameni. Apreciază-le rezultatele. Oamenii au nevoie de recunoaștere mai întâi și mai apoi de recompensă. Nu te feri să îi susții și să îi lauzi. Greșeala este omenească, dacă a greșit cu bune intenții, atunci poate fi iertat.
* Rigoarea. Este o virtute să ai ordine în minte și în viață.
* Superficialitatea. Se spune că managerul este un campion al superficialității. Tradusă în termenii noștri, superficialitatea unui manager reprezintă capacitatea de a forma echipe, de a le lansa în arenă și pleca spre un alt job. Abilitatea de a aloca energie după principiul lui Pareto: 80% din sarcini trebuie rezolvate în 20% din timp.
„Mentalitatea oamenilor este cu siguranță una dintre provocările majore ale unui angajator”
– Care sunt, privind din punctul de vedere al afacerilor pe care le conduceți, problemele unui antreprenor din domeniu? Cât contează și cât costă în plus lipsa unei infrastructuri de transport de calitate?
Când am decis în anul 2008 să investim în platforma industrială din Vaslui, pe lângă avantajele oferite de infrastructură și utilități care și atunci și acum valorează mult, a cântărit și faptul că regăseam în zonă un bazin de forță de muncă bine pregătită tehnic. Mai târziu, am realizat că o zonă eminamente agricolă oferă o forță de muncă cu mentalitate la care trebuie mult lucrat pentru a o integra în procesul industrial. Mentalitatea oamenilor este cu siguranță una dintre provocările majore ale unui angajator. Atunci când ne raportăm la o arie în care ponderea o dețin companii recunoscute pentru nivelul de tehnologizare, cu un management performant și seturi de proceduri bine puse la punct și respectate, ne aşteptăm ca angajatii să fie bine instruiţi. În zona în care noi activăm, nivelul de pregătire profesională se impune a fi mult ridicat.
O altă provocare a antreprenorului de astăzi, pentru că tot vorbim de mentalitate, o constituie prejudecățile semenilor noștri, în special a celor care nu au avut niciodată de a face în mod direct cu mediul antreprenorial și cu experiență de întreprinzător. Există percepția că modelul unui om de afaceri care a reușit în viața profesională este cel care a știut să dea din coate, să asuprească angajații și căruia ar trebui să îi fie jenă că are un standard de viață peste medie. Care a realizat totul pocnind din degete . Este oare simplu ca timp de 30 de ani să asiguri pentru mai mult de 250 de familii parte din veniturile de zi cu zi? Să te preocupe dacă le e bine sau nu? Este rușinos să ai resurse pentru tine, pentru semenii tăi și pentru a întoarce comunității din care provii parte din ceea ce ai primit la rândul tau? Cu certitudine, nu! Ne motivăm cu toții zi de zi cu mesajele de recunoaștere venite de la cei cu care interacționăm zi de zi.
– Cât contează o bună relație autorități locale-mediu de afaceri pentru dezvoltarea unei afaceri și cum funcționează ea la noi? Este antreprenorul nemțean respectat la adevărata sa valoare?
Fără a supăra pe cineva, am convingerea că nouă, antreprenorilor români, ne lipsește cultura asocierii, dorința de a performa împreună cu partenerul, vecinul sau colegul tău. Asocierile generează acea energie comună care poate împinge corabia în față. Pe de altă parte, constatăm că decidenții politici se uită spre noi, la fel ca la ceilalți contribuabili, odată la 4 ani. Nu ne aşteptăm la sprijin colosal din partea autorităților, însă ne-am dori mai multă implicare a instituțiilor în zona de prevenție și suport pentru contribuabili. Este inadmisibil ca în anul 2021, infrastructura rutieră să fie puțin peste nivelul anilor 1990, iar operatorii economici din estul țării să prezinte un handicap consistent în bilanțul costurilor atunci când ne comparăm cu firmele din zona de vest a țării. Ca până la granița de vest a României să topim costuri semnificative asociate transportului mărfurilor, în special din cauza lipsei autostrăzilor și timpilor nepermis de mari de transfer.
– Vă mulțumim și vă dorim mult succes!
B.V.
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 501, săptămâna 12 – 18 august.