Tradiții la sărbătoarea Sântămăriei

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august încheie Postul Sântei Mării. În Calendarul popular este denumită Sântămăria sau Uspenia. În tradiția populară, de Adormirea Maicii Domnului se face pomană la Biserică pentru sănătate de către cei suferinzi sau de către rudele acestora. Se credea că ruga făcută cu credință deosebită în această zi poate izbăvi de orice necaz și suferință. În această zi, Cerurile sunt deschise, iar rugăciunile se înalță către cer ca niște ruguri de foc. În unele tradiții, Maica Domnului se roagă la Dumnezeu să nu pedepsească lumea sau să nu izgonească vânturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.

În Gromovnic este menționat că de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cerbii trec prin apă, anunțând astfel că vara s-a terminat. Începând din această zi, conform tradiției, nu mai este permis scăldatul. Femeile își serbează onomastica de Sântămăria Mică, pe 8 septembrie, când este sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Sărbătoarea se numește Adormirea Maicii Domnului, deoarece, pe de o parte, în cadrul Bisericii, nu se poate vorbi de moartea propriu-zisă a Sfintei Fecioare Maria, iar pe de alta parte, tradiția creștină afirmă că sfârșitul Mamei Mântuitorului a fost asemenea unei adormiri.

Tradiții creștinești

Sântămăria Mare era considerată cea mai importantă sărbătoare a sezonului cald. În unele zone se spunea că praznicul Adormirii Maicii Domnului este Paștele verii. Aceasta deoarece rânduiala liturgică a praznicului Adormirii Maicii Domnului este asemănătoare cu cea a Învierii Domnului Iisus Christos. Astfel, pe 14 august seara, se cântă Prohodul și Binecuvântările Maicii Domnului, la fel ca în Vinerea Mare și se poartă Epitaful la fel ca în Săptămâna Patimilor. În dimineața praznicului, femeile culeg flori pe care le duc la Biserică și împodobesc icoanele, în special pe cea a Sfintei Fecioare Maria. După săvârșirea Sfintei Liturghii, femeile iau câteva din florile cu care a fost împodobită icoana Maicii Domnului și „le puneau la grindă să se usuce, deoarece sunt considerate bune de leac”. Tradiția ne îndeamnă ca în dimineața Sântămăriei, să mergem la biserică, să rugăm preotul să sfințească paosul și coliva. În general, coliva este făcută din struguri, prune şi faguri de miere și este oferită celor săraci. Apoi, femeile merg în cimitir şi tămâiază mormintele rudelor. În satele moldave, ziua este importantă ca celebrare a sufletelor morţilor despre care se credeau că s-ar întoarce noaptea acasă pentru a fi ospătate de cei vii. Astfel, femeile merg la biserică cu vin și „coliva de pomană”, în special făcută din colăcei şi vin. Măicuța Domnului este socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiți de soartă, dar şi aceea care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiți.

Obiceiuri populare de Sântă Mărie

În unele texte folclorice românești, Sfânta Maria Mare stă la masă cu Sfânta Maria Mică și cu Maica Domnului, asemenea confuzii fiind similare cu acelea care se fac între Sfânta Maria, Sfânta Duminică, Sfânta Vineri și Sfânta Miercuri. De Sântămărie Mare, ţăranii, după ce dis-de-dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, se spălau cu apă neîncepută, se închinau la icoana Maicii Domnului şi-i cereau să le dea belşug şi mană la animale; iar pe lupi şi urşi să-i ţină departe de stâne. De Sfânta Maria se interzicea scăldatul în apa râurilor, din cauză că a fost spurcată de cerb. Din bătrâni se știa că după această zi era interzis și dormitul pe prispă. La sate, femeile care descântau, „legau” ciocul păsărilor ca acestea să nu distrugă recolta. Tot acum, în unele zone din țară se tocmeau şi acum pândarii, paznicii care păzesc viile, pentru ca recolta de struguri să nu fie prădată de hoţi şi gospodarii să se bucure de recoltă. Tot de Sfânta Maria Mare, ciobanii coboară oile de la munte, iar bărbații își schimbă pălăria cu căciula, semn că vara-i pe terminate.

Sfântul Gheorghe Pelerinul

În ziua de 17 august, calendarul creștin-ortodox menționează praznicul Sfântului Gheorghe Pelerinul, sfântul care a viețuit în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamț. Născut în anul 1846 în județul Alba, căsătorit, tată a cinci copii, Moș Gheorghe cunoștea Psaltirea pe de rost, a postit 40 de zile în pustia Egiptului de Sus. Sfântul Gheorghe Pelerinul a urmat o viziune a unui pustnic de la peștera Sfântului Xenofont care i-a prorocit că nu va deveni călugăr, ci va peregrina întreaga sa viață. În anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan domnesc. În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale. Un miracol povestit de Părintele Ilie Cleopa, s-a săvârșit la Târgu Neamț. O evreică tânără nu putea să nască și se afla în pragul morții. Rudele ei au mers la Moșul Gheorghe și l-au chemat să se roage pentru ea. Când dreptcredinciosul Gheorghe a deschis ușa casei ei, a strigat: „Deschide-te, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!” Și îndată s-au deschis legăturile ei și a născut. Sfântul Gheorghe Pelerinul a făcut cruce pe capul copilului și a spus: „Să fie al lui Hristos!” Mama s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. Și s-au botezat atunci toate rudele femeii din Târgu Neamț. Sufletul său a plecat la Domnul în ziua Adormirii Maicii Domnului, anul 1916. Trupul său a fost înmormântat la Piatra Neamț, iar după 18 ani, a fost mutat de către unul dintre ucenicii săi la Mănăstirea Văratec.

Filonul luptătorilor români din Carpați – Sfinții Martiri Brâncoveni

Constantin Vodă și cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache. Ziua de 16 august amintește tuturor credincioșilor creștini, dar și din alte religii că în poporul român au existat și mai există luptători hristici. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) au fost înălțate bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, mănăstirile Hurezi și Brâncoveni. Voievodul a trimis de asemenea ajutoare și danii substanțiale către creștinii din afara hotarelor țării, în Moldova, Transilvania, precum și la Locurile Sfinte. Acțiunile domnitorului Constantin Brâncoveanu au vizat, în principal, menținerea independenței țării față de Imperiul Otoman și întărirea creștinismului ortodox. În apropierea Paștilor anului 1714, domnitorul a fost dus împreună cu familia și o parte din averi la Constantinopol și închis la Edicule. Ținuți în temniță vreme de patru luni și supuși deseori la chinuri, Constantin împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache au fost mereu forțați să se lepede de credința lor și să treacă la islam. Refuzând mereu îndemnul la apostazie, au fost cu toții condamnați la moarte prin decapitare. Trupurile martirilor au fost aruncate în mare, apoi au fost culese de creștini și îngropate în insula Halki. Doamna Marica, soția lui Constantin, a adus în anul 1720 moaștele celor uciși și le-a depus în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Gromovnic de Sfântul Mucenic Fotie

Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit sunt prăznuiți în calendarul creștin-ortodox pe 12 august. Acești luptători ai lui Hristos au pătimit în timpul împăratului Diocleţian. Anichit era slujbaş împărătesc, iar Fotie era nepotul său. În perioada prigoanei creștinilor, când mii de creștini erau arestați și chinuiți, Anichit s-a predat autorităților, mărturisindu-și credinţa sa în Iisus Hristos.

Sfântul Mucenic Anichit supus chinurilor, nu a renunțat la Hristos. Fotie, mișcat de puterea credinţei unchiului său, a mărturisit că este creștin. Astfel, unchiul şi nepotul, Anichit şi Fotie, au primit cununa muceniciei. În calendarul popular, ziua praznicului acestor doi mucenici este marcată de diferite predicții ale timpului. Se credea că, dacă de ziua Sfântului Mucenic Fotie va fi frumos, atunci și toamna va fi frumoasă. Prin unele zone exista credința conform căreia, dacă de Fotie se cioplea lemne „i se ardeau așchiile pe piept și pe ochi”. Iar copilul născut în ziua Sfântului Mucenic Fotie era predestinat a fi „om mare”.