Un proces început în iulie 2018 (amănunte aici), în legătură cu proiecte accesate prin AFIR pentru construcția unor pensiuni, îl are în prim plan Florin Ionuț Apostoae, fost director al Spitalului Târgu Neamț. Împreună cu fratele său Laviniu Apostoae și Ilie Bîzu, om de afaceri din localitate, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție. Conform rechizitoriului, beneficiarii proiectelor au fost acuzați de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu scopul de a obţine pe nedrept fonduri europene, Ilie Bîzu șiu Laviniu Apostoae fiind considerați complici. În primă instanță, au fost achitați pe motiv că „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția stabilită de lege” (amănunte aici).
Cei doi frați au fost condamnați la 2 ani de închisoare cu suspendare, Ilie Bîzu la 2 ani și 8 luni, plus interzicerea unor drepturi civile.
Sentința prevede și recuperarea prejudiciului care se ridică la peste 500.000 de lei.
M.N.