Astăzi, 9 septembrie, în ședința de Guvern, premierul Florin Cîțu a demis prefecții și subprefecții USRPLUS din întreaga țară, în contextul în care partidul condus de tandemul Barna-Cioloș a părăsit guvernarea. În Neamț este vorba despre ambii subprefecți, Ionuț Meraru și Florin Zaharia, primul provenit din PLUS, al doilea din USR.
”Deși 6 luni de activitate ca subprefect poate părea puțin, în această perioadă am gestionat multe provocări și aici aș aminti: inundații, pandemie, mediere între mediul de afaceri și administrația de stat etc.
Nu aș fi reușit aceste lucruri singur și de aceea vreau mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului Neamț, șefilor serviciilor publice comunitare, comandanților structurilor MAI Neamț, directorilor deconcentrate dar, nu în ultimul rând, d-lui Prefect George Lazăr, cu care am avut colaborare profesională corectă.
Am jurat că pe perioada mandatului voi apăra interesele cetățenilor ceea ce am și făcut. Funcțiile vin și pleacă, însă este foarte important ca atunci când faci bilanțul să nu ai nicio remușcare”, a declarat pentru mesagerulneamț.ro Ionuț Meraru.
Florin Zaharia, cu o declarație la cald: ”Am aflat despre hotărârea guvernului Cîțu de eliberare din funcție a prefecților și subprefecților USRPLUS. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial aceasta va deveni oficială. A fost o experiență extraordinară, pe durata a șase luni. Alături de mulți alți colegi, am acceptat să fac pasul spre politică doar din dorința de a schimba în bine societatea în care trăim și care dorim să ne creștem copii. Să inițiem schimbările mult așteptate de peste 30 de ani. Fiecare am vrut să facem o schimbare, din funcțiile pe care le-am obținut: miniștri, secretari de stat, prefecți sau subprefecți. Faptul ca acum suntem dați la o parte și suntem acuzați de imaturitate politică, arată faptul ca am făcut bine ce am făcut. Vom continua să ne respectăm angajamentele și pentru că în ultima perioadă am primit foarte multe mesaje de încurajare iar din ce în ce mai mulți oameni vin alături de noi.”
Va fi interesant de văzut pe cine va numi PNL în funcție, un subprefect fiind necesar măcar pentru a ține locul titularului de post și a contrasemna documentele care trebuie să aibă 2 semnături. Mai ales că posturile s-ar putea să revină la cei de la USRPLUS după cele două congrese de alegeri, când se va ajunge, aproape obligatoriu, la un nou acord de guvernare.
Mesagerul Bacău Felicitări! Alexandru-Ioan Jicu aduce Aurul la Bacău. România cucerește 5 medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică din Vietnam!
ZCH FOTO. Accident în Botești. Doi motocicliști au ajuns la spital
NewsEdge Harta diasporei. Câți români muncesc în Marea Britanie, Italia și Germania. Peste 5 milioane de cetățeni sunt stabiliți în străinătate
BusinessEdge Acțiunile producătorului de semiconductoare TSMC ar putea crește după 15 octombrie. Care sunt condițiile așteptate de analiști




