Prof. Dorel RUSU, de la Poiana Teiului, a plecat la Ceruri

Miercuri, 15 septembrie, s-a stins din viață prof. Dorel RUSU, binecunoscut dascăl de Limba română de pe Valea Bistriței montane.

S-a născut pe 13 ianuarie 1944, în familia lui Ioachim și a Sofiei Rusu din satul Poiana Borcii, comuna Borca. A urmat cursurile școlii primare din sat, apoi a fost admis la Liceul „Mihail Sadoveanu” pe care l-a absolvit în anul 1968. Se înscrie la Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, Facultatea de Transmisiuni, dar frecventează cursurile doar patru luni, pentru că, prin intervenția Securității, este trimis ca soldat de trupă la Craiova, unde își termină și stagiul militar (1964-1965). Cu stigmatul unei monitorizări securiste riguroase (pentru că tatăl său fusese judecat și persecutat politic împreună cu fostul șef al Domeniului Coroanei Borca), Dorel Rusu reușește, totuși, să se înscrie la Institutului Pedagogic Bacău, cursuri pe care le finalizează în anul 1968.

După absolvire, își începe cariera didactică la Borca, însă, de-a lungul anilor, abordează mai multe domenii sociale – minier, director de școală, director de cămin cultural, electromecanică, administrație publică locală, consilier județean. Se căsătorește cu învățătoarea Ana Gherasim, din Topoliceni, împreună având trei copii. Ca profesor, își desfășoară activitatea la școlile din Galu, Dreptu, Grupul școlar Borca și Poiana Teiului – unde a ocupat și funcția de director coordonator.

Începuturile democrației din 1989 coincid cu alegerea sa ca primar al comunei Poiana Teiului, funcție în care va rămâne până în anul 1992.

Dincolo de problemele administrative ale oricărui început, mandatul său de primar are conotații mult extinse, ceea ce înseamnă dincolo de hotarele comunei și ale județului. În anul 1991, când părintele Iustin Pârvu decide să se întoarcă acasă, la Petru Vodă, primarul Dorel Rusu și consilierii locali atribuie două ha de teren pentru ridicarea unei biserici, care, peste puțin timp, avea să ajungă un adevărat Athos al românimii. Locul a fost ales în Poiana Căpriorului, cunoscut în toponimia locală sub numele Hașca, așezământul fiind ridicat în memoria miilor de martiri anticomuniști.

Deși s-a pensionat în anul 2001, Dorel Rusu a continuat să fie o prezență deosebit de activă social – consilier județean, profesor consultant la Centrul social de pe lângă Mânăstirea Petru Vodă (2001-2003), președinte al C.A.R. Pensionari Ceahlău, membru în diferite organizații, epitrop al bisericii din sat, redactor la diferite publicații, continuându-și, cu perseverență nedezmințită, activitatea de documentare care l-a însoțit vreme de peste cinci decenii.

Prin excelență, cel mai longeviv documentarist de pe Valea Muntelui, prof. Dorel Rusu începe să se dedice scrisului și, ca o încununare a exercițiului de maturitate, în anul 2013 publică două volume din Trilogia Gențiana, respectiv, Steaua blestemată – lucrare de o amploare impresionantă, o restituire a celor trăite de oamenii locului în perioada comunismului – „pentru ca să fie știute”, după cum avea să argumenteze el însuși. Fără doar și poate, Gențiana este un veritabil manual de istorie a locurilor, așa cum au scris-o muntenii săi dragi, adică, în adevăr, credință și speranță.

Membru al Societății Scriitorilor din județul Neamț, prof. Dorel Rusu a fost distins pentru activitatea sa cu diferite titluri, diplome și medalii, între care și titlul Cetățean de onoare al comunei Poiana Teiului.

Activitate publicistică: redactor la ziarele Telegraful (1998-2000), Ecoul munților (2003-2005), Mesagerul de Neamț (2005-2011) și colaborator la Monitorul de Neamț, Ochiul public; colaborator la revistele Biblioteca din Nord (Borca), Catharsis (Grințieș), Piatra Corbului (Bicaz), Valea Muntelui (Bicaz), Țara Hangului (Hangu), Gând românesc (Alba Iulia) etc.

Autor de carte: Steaua blestemată vol. I și II (Piatra Neamț, 2013), Cântecul speranței și al libertății. Viața lui Grigore Caraza (Piatra Neamț, 2009). În lucru: Octogonul speranțelor și Freamătul Bistriței.

Dumnezeu să-l odihnească!