După o perioadă în care nu existau semne că ar putea veni bani pentru finanțarea unor proiecte mari, Consiliul Județean Neamț reia una dintre marotele lui Ionel Arsene – Complexul de agrement ”Ținutul lui Creangă”, care ar trebui construit la Târgu Neamț.
În 7 septembrie a fost lansată pe SICAP procedura de achiziție pentru achiziționarea studiului de prefazibilitate și demonstrație tehnologică pentru construirea complexului. Valoarea este de (doar) 3.440.097,18 lei, în condițiile în care se vorbește despre o valoare finală a lucrărilor undeva la 60 de milioane de euro. La modul ideal, ”proiectantul va analiza, fundamenta şi propune scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat şi documentat, dezvoltarea scenariilor/opțiunilor tehnico-economice fezabile selectate pentru a fi studiate ulterior în cadrul studiului de fezabilitate, pentru realizarea fiecărei zone, din cele patru care compun Complexul de agrement prezentat în Tema de proiectare și PUZ-ul elaborate și aprobate, respectiv: Sat de vacanță, zone de recreere, sport și aventură, zonă de campare și spații administrative, infrastructură rutieră, edilitară; Zonă spectacole; Hipodrom; Parc de distracţie tip „Legoland”.”
Primele discuții publice pe marginea acestui subiect au început în anul 2017, când Consiliul Local al orașului Târgu-Neamț a pus la dispoziția Consiliului Județean Neamț o suprafeță de teren de peste 60 hectare. Terenul era zonă de imaș pentru crescătorii de animale.
În anul 2018, Primăria Târgu-Neamț a scos în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism, pentru a putea trece în intravilanul orașului suprafața de teren pe care se dorește amplasarea complexului de agrement. Acum asistăm la primul pas după 3 ani, cu un studiu de prefezabilitate, care are o durată de execuție de 7 luni.
Este al doilea studiu important, după ce al spitalului județean așteptat de toată lumea.
Inna Teodorescu