Pe data de 8 septembrie este consemnat în Calendarul creștin-ortodox sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului. În popor aceasta este cunoscută sub numele de Sântămăria Mică. În Moldova aceasta este ziua în care se serbează onomastica tuturor celor care poartă numele de Maria, Marian și derivate ale acestora. Această sărbătoare este primul mare praznic al anului bisericesc, care debutează la 1 septembrie. În Sfânta Fecioară Maria se cuprind toate iubirile frumoase și dumnezeiești din lume.
În Tradiția creștină este consemnat că părinții Sfintei Fecioarei Maria, Sfinții Ioachim și Ana și-au dorit cu ardoare să aibă un copil. Ajunși la o vârstă oarecum înaintată, își pierduseră nădejdea de a mai avea copii. De amintit și faptul că vechii evrei îi disprețuiau pe cei fără copii, refuzându-le jertfa adusă la templu. Astfel, Sfântul Ioachim s-a retras în pustiu și s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu, timp de 40 de zile, pentru a-i dărui un copil. Același lucru l-a făcut acasă și Sfânta Ana. Sfântul Ioachim a avut o revelație, el a auzit Vocea lui Dumnezeu care i-a spus că soția sa va naște o copilă, care va avea numele de Maria și care va fi născătoarea Mântuitorului Lumii. Din moși strămoși, sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului este sărbătoarea femeii creștine, ocrotitoarea bătrânilor și mângâierea bolnavilor. În această zi serbează numele toate cele care poartă numele Sfintei Maria sau derivate ale acestuia. De asemenea, femeile care nu pot avea copii se roagă în biserică Fecioarei Maria și Sfinților Ioachim și Ana ca să li se dezlege pântecele.
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 504, săptămâna 2 – 8 septembrie.
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi






