Actualizare: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât reprogramarea / amânarea manifestărilor de la Sala Polivanlentă care ar fi trebuit să aibă loc în acest sfârșit de săptămână.
HCJSU nr. 103_2021Știre inițială: La finalul acestei săptămâni, la Sala Polivalentă din municipiul Piatra-Neamț sunt programate Campionatul Național de 10 Dansuri, Campionatul Național Under 21 Latino și Romanian Dance Festival. Conform referatului de aprobare al Hotărârii de Consiliu Local nr. 253/ 2021 „evenimentul se va desfășoară cu participarea a peste 1.000 de sportivi din peste 100 de cluburi din țări și din străinătate (Republica Moldova, Ucraina și posibil Bulgaria), sportivi solo și perechi cu vârste cuprinse între 4 și 21 ani”. Se menționează doar numărul sportivilor, deci pe lângă cei 1.000 de participanți vor mai fi prezenți în sală antrenori, arbitri și spectatori.
În contextul în care cazurile de infectare cu virusul Covid-19 sunt în continuă creștere atât în municipiul Piatra-Neamț, cât și în restul localităților, se pare că atât organizatorii cât și autoritățile locale merg înainte pe varianta desfășurării evenimentului. Asociația Club Sportiv Ray’s Dance, cei care se ocupă cu organizare, a beneficiat de 50.000 lei, finanțare nerambursabilă de la Primăria Piatra-Neamț.
La începutul anului trecut, această competiție a fost considerată de mulți ca sursă a primelor cazuri de SARS-COV-2 în municipiu. Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor impune respectarea măsurilor anunțate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț, avem carantină de noapte, iar desfășurarea competiţiilor sportive în spaţiile închise sau deschise, este permisă doar cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.
Inna Teodorescu