Interviu cu primarul Marius-Vasile MINICĂ
Situată într-o zonă rar călcată de musafiri, comuna Icușești traversează o perioadă importantă din lunga sa istorie pe aceste locuri. În primul rând, drumul județean Ion Creangă-Bătrânești a intrat în modernizare. Zilnic, zeci și zeci de mijloace de transport de mare capacitate cară anrocamente, lucrarea respectivă începând de la limita cu județul Bacău. Din informațiile obținute, se vor administra mai multe straturi de balast, fiecare, la rându-i, find tasat cu mare atenție. În aceste condiții, se speră ca în acest an să fie asfaltat un sector de circa 4 kilometri, tocmai în satele cele mai vitregite de-a lungul zecilor de ani: Bătrânești și Rocna. În paralel, administrația locală condusă de primarul Marius Minică, numai într-un singur an, a reușit câteva lucrări importante pentru comunitate, majoritatea fiind finanțate de la bugetul de stat și din cel local. Acum, sunt în lucru 4 școli sătești – Bătrânești, Rocna, apoi Mesteacăn și Spiridonești. Nu va fi omisă nici unitatea care a ars cu ani în urmă în centrul comunei. Zilele următoare se va stabili suma cu care se vor termina lucrărle la acest important obiectiv la nivel local. Au fost și alte investiții, continuarea lucrărilor la două noi cămine culturale, o adevărată premieră în județ pentru o comună, au fost achiziționate 1.200 de pubele pentru colectarea deșeurilor și a altor materiale. Totodată, se lucrează intens la documentațiile care vor aduce noi finanțări în comună. Este vorba de rețeaua de alimentare cu apă potabilă și canalizare, însă cea mai importantă investiție pare a fi noua rețea de gaze naturale, care, se speră, va începe în cursul anului 2022. Și cum o astfel de investiție se derulează destul de repede, edilul local crede că principala conductă de alimentare va fi gata încă din anul următor. Firește, paleta de servicii la nivel local trebuie să se diversifice de la an la an, iar dacă și UAT Icușești va avea parte de încă două proiecte de modernizare drumuri comunale și de interes local, cu finanțare de la Guvern, comuna va avea cam de toate. Dar, totul ține de cum vor fi alocate fondurile de la nivel central.
– Domnule primar, iată, a trecut un an de când sunteți primarul comunei Icușești. Care ar fi rezultatele mai importante obținute?
După părerea mea, rezultatele de peste an sunt bune, comuna fiind acum un mic șantier, ca să nu spun un mare șantier. Sunt lucrări la școli, la drumul județean care traversează comuna, la căminele culturale. Mai avem și alte lucrări, dar care astăzi nu se văd. Lucrăm la proiecte, care vor fi implementate în perioada următoare. Mai clar, a anului următor sau a celor care vor veni.
– Zilele trecute, ați primit o anumită sumă de la Guvern, ca atare, la ce lucrări vor ajunge acești bani?
Voi propune Consiliului Local să repartizăm acești bani spre documentații, proiecte, cu ajutorul cărora vrem să atragem finanțări pentru alimentarea cu apă și canalizare. Apoi, vor mai fi alocați bani pentru proiectul privind modernizarea drumurilor agricole, în lungime de 10 kilometri, pe care vrem să-l depunem în jurul datei de 28 octombrie, la AFIR. Deocamdată, avem 91 de puncte. Cei care au întrunit 100 de puncte vor depune proiectele primii, iar în etapa a doua vor depune cei care au întrunit punctaj mai puțin, sub 95 de puncte. Noi vom intra în etapa a doua. Ne despart 5 puncte, din cauza faptului că nu avem activități neagricole, care pot fi deservite de drumurile modernizate. Nici măcar conexe agriculturii. Dacă aveam zootehnie sau apicultură, de exemplu, nu ne încadram. Ar mai fi încă 4 puncte, pentru că este un calcul matematic, astfel ca drumul modernizat să fie aproximativ egal cu cel alternativ. Se pleacă din drum județean și ajunge tot în drum județean. Lungimea drumului județean este un pic mai mare decât cel care trebuie modernizat. Drumurile modernizate vor deservi circa 750 de hectare.
– Drumul de la Bălușeşti la Tabăra, când va intra în lucru?
Proiectul a fost depus inițial la CNI. A mai fost depus și la Planul Național de Investiții „Anghel Saligny”, proiectul fiind depus pe data de 1 octombrie 2021. Acum așteptăm să se încheie sesiunea de depunere, iar din câte cunosc, se va termina pe data de 8 noiembrie 2021.
– Ce lungime de drum comunal va cuprinde acest proiect?
Va fi vorba de o lungime de 7,91 kilometri și va include și legătura cu satul Mesteacăn, jumătate și în satul Tabăra. Sunt sectoare de drum în toate satele.
Modernizarea școlilor
– Câte școli aveți în lucru?
Sunt 4 școli, printr-un proiect PNDL 2, la care avem contract de finanțare. Au fost licitate toate, iar la unitățile de la Rocna și Bătrânești se lucrează foarte intens în această perioadă. Noi sperăm ca, până în luna martie sau aprilie 2022, să fie terminate, urmând ca școlile de la Mesteacăn și Spiridonești să intre și acestea în lucru.
– Firma care s-a ocupat de școala de la Icușești a fost dată în judecată?
Nu am dat-o, dar aștept rezultatul unei expertize a ceea ce s-a făcut și a ceea ce mai este de lucru, ca apoi să trecem la treabă. Avem calculele făcute, știm deja, în mare, cam ce sumă ne-ar mai trebui, dar după expertiza tehnică, pentru că avem o hotărâre a Consiliului Local. De aceea, vrem să știm exact, iar ulterior să închidem contractul cu societatea care a construit școala până la nivelul actual. Spun asta, pentru că lucrarea nu este terminată. Am mai purtat o discuție cu reprezentantul acelei societăți, dar nu avem nicio speranță că se va termina totul conform primului contract de finanțare, după ce a ars școala de la Icușești. În concluzie, când voi avea rezultatul expertizei, vom încheia contractul cu forma respectivă, după care vreau să închidem, definitiv, povestea. Sper ca în vară să fie gata. O să pun bani din bugetul local, dacă o să fie necesar. Mai avem de primit, prin contract, vreo 70.000 lei de la Ministerul Dezvoltării, iar după părerea mea, din vara anului viitor, noua școală de la Icușești să fie dată în folosință copiilor și cadrelor didactice. După ce școala a ars acum câțiva ani, elevii acestui sat nu au mai avut parte de învățământ adecvat în satul lor. Au fost amenajate câteva spații în vechiul local, dar majoritatea au fost duși în satul Bălușești.
– Cât despre rețeaua de gaze naturale și canalizare?
În aceste zile, alocăm 50.000 lei pentru studiul higrologic, geologic și hidrogeologic, iar până la finalul anului să vină proiectarea toată, pentru satele Bălușești și Icușești.
Rețea de gaze naturale
– Ușor, ușor, modernizați comuna.
Da. Am reușit să intabulăm toate străzile din satele Bălușești și Icușești, urmează Bătrânești, Mesteacăn și Spiridonești. Este o lucrare care efectiv nu se vede, dar va fi foarte importantă pentru distribuția de gaze naturale, pentru proiectul de apă și canalizare, dar mai ales pentru delimitarea a ceea ce este, respectiv, domeniul public și proprietatea fiecărui cetățean.
– După ani de așteptare, au început lucrările la drumul județean, care duce în județul Bacău.
Nu am decât să mă bucur, pentru că va fi un proiect frumos. Am fost în partea cealaltă, în județul Bacău, iar această investiție va scoate din praf mai multe sate, atât din comuna noastră, cât și de la vecinii din UAT Ion Creangă. Este vorba de satele Bătrânești, Rocna, dar și parte din Icușești. Apoi, va urma legătura cu satul Spiridonești. Este un proiect foarte bun și de aceea mulțumesc Consiliului Județean și constructorului pentru că au un ritm foarte bun la lucrări, iar până la Crăciun sperăm să avem, pe o porțiune importantă, un strat de asfalt.
– Sunteți mulțumit de cele realizate, având în vedere că a trecut abia un an din acest mandat?
Deocamdată, sunt mulțumit, pentru că am reușit să mișcăm anumite lucruri, să continuăm lucrările la căminele culturale din satele Bălușești și Icușești. S-au făcut rigolele de scurgere, dar și aleile. Acum se lucrează la aleea de intrare, pavată cu beton amprentat, dar mai avem ceva de lucru.
– Comuna dvs. nu este în calea drumurilor, dar va putea avea vreo șansă de dezvoltare economică?
Sper să aibă o dezvoltare economică, dar va putea beneficia de acest lucru abia după ce noi vom putea implementa toate proiectele de servicii pentru populație. Consider că, dacă vom aduce gazul metan în comună, alta va fi situația. Eu sper în acest demers, pentru că deja suntem la ultimul aviz. Cred că din luna noiembrie să intrăm pe faza de concesiune a terenului, condiția fiind să stea 45 de zile în “Monitorul Oficial”. Sper să fie același operator din zonă, iar la anul sunt sigur că vom începe lucrarea, montându-se conducta principală.
– Finanțarea va fi din bugetul local?
Consider că, dacă vom avea și proiectarea, vom depune proiectul pentru finanțare, tot pe Programul Național de Investiții. Dacă nu, vom face un efort pe bugetul local, poate chiar și un credit. Am avut discuții cu agenții economici, cu fermieri, cu membrii Consiliului Local.
– Există metoda doamnei primar Georgeta Blaj, de la Botești.
Așa cred că vom face și noi, să aplicăm ideea de a bloca toate investițiile din bugetul local, banii mergând spre rețeaua de gaz. Dacă reușim să facem concesiunea până la începutul lui ianuarie 2022, tot bugetul de anul viitor va merge spre rețeaua de alimentare cu gaze naturale.
Reabilitarea Școlii Bălușești
– Din câte se observă, aveți un pachet important de investiții.
În primul rând, școlile vor arăta foarte bine de la anul. Va fi deschisă și Școala Icușești, iar dacă vom prinde și acel proiect de 8 kilometri de drumuri comunale, cu iluminat stradal modern, cu drum județean la fel modernizat, cel puțin zona satului Icușești, comuna ar arăta cu totul altfel. O să depunem un proiect și pentru modernizarea Școlii Bălușești, la Administrația Fondului de Mediu, pentru că ea mai este de reabilitat. Va avea acoperiș nou, cu anvelopare termică, cu o eficiență energetică foarte bună.
– Dvs. și întreaga administrație locală reparați școlile, dar vor fi copii în anii care vin?
Este un regres al natalității, dar nu putem sta cu mâna în sân. Nu putem sta, pentru că în viitor nu vor mai fi copii. Cred că, dacă vom reuși să oferim condiții foarte bune, astfel ca preșcolarii și elevii să vină la școli cu drag, iar cadrele didactice cu aceeași dăruire. Vreau ca elevii să aibă condiții foarte bune. Vreau să modernizăm și curtea școlii, apoi să montăm parchet prin sălile de clasă. Câtă vreme copiii stau în noroi afară, nu vor fi protejați.
– V-ați gândit la un teren modern de sport?
Un astfel de obiectiv se poate face, de această dată, la Şcoala Bălușești. Va fi din material sintetic. M-a ținut în loc bugetul. Am zis că trebuie să începem anumite proiecte și de aceea l-am abandonat o vreme. Trebuie să facem proiectele mai mult în iarnă, ca să le dăm drumul în primăvară.
– Festivalul datinilor de iarnă se va mai organiza de Anul Nou?
Totul depinde de contextul pandemic, de cum va evolua. Acum nu pot spune nimic, voi avea discuții cu membrii Consiliului Local. Probabil, dacă ni se va permite, îl vom organiza cu un colăcel, un pahar cu vin fiert și cu altele, după tradiția locului.
„Am schimbat sistemul de colectare a gunoiului”
– Ce lucrări ar mai fi de făcut?
Avem de terminat sistemul de supraveghere video a satului Bălușești. Acum putem încasa taxe și impozite locale prin Ghișeu.ro. Deja începem să digitalizăm toată activitatea de la primărie. Va fi mai greu la început, dar cei care sunt plecați în străinătate vor avea posibilitatea să o facă fără probleme. Vor avea parte de acest serviciu și nu vor mai fi penalizați de întârziere. Am mai terminat și un spațiu de joacă la Școala Bălușești. Am avut în vedere și marcajele rutiere. Noi doar le refacem și nu intervenim din alt punct de vedere. Așa cum ați văzut în curtea primăriei, am schimbat sistemul de colectare a gunoiului. Au fost achiziționate 1.200 de pubele, care vor ajunge la toate casele locuitorilor comunei. Până acum, colectarea deșeurilor era numai la platformă, dar s-a constatat că nu este atât de eficientă. Este un lucru bun, pentru că aveam facturi de circa 30.000 lei. Schimbând sistemul de colectare, prețul a scăzut la jumătate. La ultima rectificare, am alocat 120.000 lei și am achiziționat pubele, pentru fiecare gospodărie.
– Cât plătește pe an gospodarul?
Funcție de numărul de persoane, câte 40 lei de fiecare, de la trei persoane în sus. Este un pas important și nu m-am așteptat să meargă reciclarea atât de bine. Oamenii chiar reciclează deșeurile. După cum am menționat, vor fi lucrări importante în perioada care va urma, însă, cu toate condițiile economice din țară, la noi în comună lucrurile evoluează în sens pozitiv și multe se vor vedea anul viitor.
– Politic, ați simțit ajutorul?
Da. Vorbind de ultimii 4 ani, din partea Consiliului Județean ni s-au dat sume foarte mici, undeva la 30.000-40.000 lei. Anul acesta fiecare comunitate a fost cumva echilibrată. Este o practică la noi, însă toate comunitățile au nevoie de finanțare. Și pentru că nu mă așteptam să meargă treaba cu reciclarea deșeurilor, oamenii m-au contrazis și acum chiar reciclează și îi felicit pentru asta. Încă o dată spun, sunt mulțumit, chiar și în condițiile economice din țară. Am efectuat câțiva pași importanți. Nu foarte mulțumit, dar, recunosc, sunt mulțumit de cele făcute. Însă, multe lucrări se vor vedea anul viitor.
A consemnat Constantin NEGRU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 512, săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie.