Interviu cu primarul Vasile Pavăl, la un an de mandat
La aproape un an de la depunerea jurământului, primarul orașului Roznov, Vasile Pavăl, cere răbdare din partea cetățenilor și garantează că va realiza tot ce și-a propus prin programul de guvernare locală. Pentru ca un oraș uitat mulți ani de administrația locală să poată să se dezvolte așa cum merită trebuie câteva lucruri. O atentă selecție a priorităților, care să țină cont de perspectivă, dar și de necesitățile curente și, foarte important, de bani. Iar sursele de finanțare trebuie îmbinate armonios – fonduri europene, buget de stat, fonduri locale. Ultimele, absolut necesare pentru cofinanțarea unor proiecte și pentru inițiative locale, sunt mici și insuficiente. Partea pozitivă a inactivității administrației vechi la Roznov este că nu a făcut împrumuturi pentru dezvoltare, care acum pot reprezenta cheia pentru derularea unui program rapid de dezvoltare locală.
– A trecut aproape un an de la depunerea jurământului ca primar. Care sunt reperele în cadrul cărora s-a desfășurat activitatea primăriei?
Fiecare primar dorește să își lase amprenta asupra comunității pe care o conduce, dar moștenește programe începute și nefinalizate, din varii motive, de la vechea administrație. În momentul de față avem două proiecte importante pe care am reușit să le continuăm datorită colegului de la Investiții Publice, care a dat dovadă de profesionalism. Este vorba despre proiectul „Extindere Liceu Tehnologic prin Construire Corp Nou”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 10 îmbunătățirea infrastructurii educaționale, care are o valoare totală de 7.213.377,50 lei. Din această sumă, valoarea cofinanțării eligibile a Primăriei este de 112.993,52 lei, iar cheltuielile neeligibile sunt de 1.563.701,84 lei. Al doilea proiect, intitulat ”Îmbunătățirea Serviciilor Educaționale, Culturale și a Spațiilor Publice Urbane în Orașul Roznov” prin care se vor realiza trei obiective,și anume, construirea și dotarea unui Centrul Cultural, îmbunătățirea infrastructurii educaționale pentru învățământul general obligatoriu din cadrul Liceului Tehnologic „Gheorghe Ruset Roznovanu” prin construirea și dotarea unei săli de sport, plus modernizarea și dotarea unui corp de clădire, plus modernizarea unor străzi din oraș. Acest proiect amplu are o valoare totală 27.577.018,87 lei, cu finanțare prin Programul Operațional Regional, axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. Din această sumă, 464.809,26 lei reprezintă cofinanțarea eligibilă, iar cheltuielile neeligibile sunt în cuantum de 4.336.556,25 lei. Pentru primele două obiective avem începute licitațiile, însă întâmpinăm probleme cu al treilea obiectiv, cel cu asfaltarea a 11 kilometri de stradă. Întârzierile sunt cauzate de modul în care a fost întocmit proiectul deoarece, cred, că proiectantul a făcut proiectul din stradă și cadastrarea din birou. Din această cauză diferenţele de sume care apar în proiect trebuie să le acopere Primăria. Nu vreau să acuz pe nimeni, mai bine tac și îmi fac treaba cât se poate de bine. Cred că de anul viitor vor începe să se vadă rezultatele muncii depuse până acum.
– Credeți că ceea ce se întâmplă în politica națională influențează într-un anumit fel administrația publică locală?
În momentul de față este o mare nebuloasă, deoarece legislația se schimbă de la o zi la alta. Sigur, lucrurile vor intra în normalitate după Congresul PNL, pentru a începe să facem treabă la nivel național. Spre exemplu, contestatul program Anghel Saligny: Guvernul pune la dispoziția primăriilor și consiliilor județene 50 de miliarde de lei pentru dezvoltarea și modernizarea mediului rural. Și Primăria Roznov va depune proiecte ca să obțină finanțare prin intermediul acestui program, nu o să iau banii ăștia să plec cu ei acasă. Este foarte clar ce presupune acest proiect: investiții în rețele pentru alimentare cu apă și stații de tratare a apei canalizare și stații de epurare a apei drumuri poduri; podețe, pasaje și punți pietonale; sisteme de distribuție a gazelor naturale și racordarea la sistemul de transport. Sunt lucruri importante pentru comunitatea noastră și este normal să îmi doresc să aduc fonduri în Roznov. Sper ca până la anul să avem 20 de kilometri de asfalt nou în Chintinici, Roznov și Slobozia. Avem cartierul de vile unde trebuie schimbată toată canalizarea, este proiectul făcut, dar este de durată. Suntem în faza de proiectare, vreau să punem o pompă ca să iasă canalizarea direct pe strada Libertății, să fie un preț rezonabil, să nu cheltuim mulți bani. Garantez lucrul acesta, pentru că nu putem, indiferent ce guvern va fi, să nu încercăm să facem proiecte, nu fug de proiecte pe fonduri europene. Dacă te știi corect, lucrurile trebuie să funcționeze. Sunt persoane care îmi spun, de multe ori, că sunt prea visător. Sunt, dacă nu aș fi, nu aș putea face nimic.
„Sunt drumuri pe care le știu de 30 de ani, de când m-am mutat în Roznov, și nu sunt înregistrate nicăieri”
– Care este cea mai mare problemă cu care vă confruntați în Roznov?
Lipsa inventarului proprietăților din domeniul public și privat al orașului. Pentru a începe o construcție, un om știe demersurile premergătoare: începe cu achiziția terenului, întocmește acte cadastrale și face înscrierea în Cartea Funciară, face un proiect, studii și apoi se apucă de construit. În cazul unei primării, pentru a implementa un proiect nou totul este mai dificil, dacă nu ai toată documentația întocmită corect. Plus, trebuie să respectăm condițiile impuse de cei de la Compania Națională de Investiții sau de cei de la Agenția pentru Dezvoltare Regională, pentru a putea obține finanțare. Sunt lucruri pe care am început să le facem așa cum le cere legea, spre exemplu acum cadastrăm drumuri. Sunt drumuri pe care le știu de 30 de ani, de când m-am mutat în Roznov, și nu sunt înregistrate nicăieri. Normal că nu poți face investiții imediate în astfel de condiții.
– Pe lângă proiectele mari, despre care ați amintit, există și activitatea să-i spunem curentă de investiții. Anul acesta în ce a contat aceasta?
Avem un proiect prin care urmează să modernizăm piața, este mare nevoie de așa ceva, suntem totuși un oraș, avem proiectul cu canalizarea și drumurile în cartierul de vile, deoarece oamenii care locuiesc în zonă au rămas racordați la vechea rețea de alimentare, care nu mai face față. Știți că am avut proces cu cei de la Fondul de Mediu, cu canalizarea de la Chintinici, pe care l-am câștigat. Garanția lucrării a fost de 5 ani, iar când am vrut să îi dăm drumul, am constatat că nu funcționa. Am chemat firma să remedieze problema și a mai rămas o pompă pe care vrem o reparăm, nu ne permitem în momentul de față să cumpărăm una nouă, pentru că este foarte scumpă. Sper să dăm drumul la canalizarea de la Chintinici cât mai repede. Am prioritizat lucrările de pe toate străzile unde trebuie tras gaz, după ce i-am impus constructorului programul pe fiecare săptămână, acum funcționează totul conform graficului. Schimbăm acoperișul la școală, la sala de sport. Am ridicat capacele de la canalizare care erau lăsate 10-15 cm. pe câteva străzi unde nu vom asfalta anul acesta. Dacă reparăm străzile care sunt deja asfaltate, dar prezintă denivelări, se supără cetățenii care nu au asfalt deloc. Așa că aștept să mai adunăm bani la buget ca să asfaltăm totul odată. La sfârșitul lunii august am purtat mai multe discuții legate de drumuri, cu prefectul George Lazăr, cu Dănuţ Pilă, director regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, reprezentanți ai Serviciului Rutier din cadrul IPJ Neamț și ai Poliției orașului Roznov. Vrem să mutăm monumentul din centru în parc, pentru a construi acolo un sens giratoriu. Un alt giratoriu pe care vrem să îl amenajăm este la intersecția DN15 cu DJ156A, drumul care vine de la Girov, o intersecție cunoscută din cauza numărului foarte mare de accidente cu victime. În momentul de față se fac studii dacă spațiul de acolo ne permite să construim sau poate vom monta doar un semafor, soluția va fi aleasă după ce ne vom consulta și cu cei de la CFR, deoarece avem o trecere la nivel cu calea ferată în zonă. Apoi vrem să amenajăm o bandă de decelerare la ieșire, spre Slobozia. Și acolo s-au întâmplat multe accidente. Dar totul este acum în studiu, vom vedea ce soluții se vor găsi. Inclusiv cu cei de la Consiliul Județean Neamț am avut discuții pe tema aceasta. Primarul trebuie să se înțeleagă cu toată lumea, indiferent de culoarea politică.
„Nu se făcea selecția corespunzătoare a deșurilor, de aici costuri suplimentare și amenzi”
– Sâmbătă, 18 septembrie a fost o acțiune de ecologizare la nivel național. A dat curs invitației și Primăria Roznov la campania de ecologizare „Let’s do it”?
În primăvara anului acesta, Primăria a mai organizat o acțiune de curățenie, în Slobozia, de unde am strâns șase containere de gunoie numai de pe marginea canalului. Pe 18 septembrie, angajați ai primăriei Roznov, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Neamț, elevi ai Liceului „Gheorghe Ruset Roznovanu”, precum și numeroși voluntari, am ignorat condițiile meteo nefavorabile și am strâns câte deșeuri am putut. Ne-am întâlnit de la ora 9:30, am început activitatea de strângere a deșeurilor aruncate pe spațiile publice din Roznov. A fost acoperită toată zona centrală a orașului, pe laturile DN15 și în interiorul parcului, urmând ca, în momentul în care vremea va fi favorabilă, să mai organizăm astfel de acțiuni, pentru a acoperi toate zonele rămase neecologizate. Tot despre mediu și protecție a mediului aș vrea să mai adaug ceva, intenționez să achiziționăm un concasor pentru deșeurile rezultate din demolări. Totul este acum la nivel de discuții, pentru că trebuie să vedem dacă putem obține finanțare. Nu avem ce face cu molozul, înainte cetățenii îl duceau pe marginea râului Bistrița, dar nu este legal.
– Dacă tot aţi pomenit de ecologizare și deșeuri, au existat anul acesta modificări ale tarifelor pentru colectarea deșeurilor. Ce ne puteți despre acest subiect?
Societatea Roznovsal S.R.L. este cea care răspunde de strângerea deșeurilor din Roznov și câteva localități din împrejurimi. Știu că au existat discuții pe marginea subiectului creșterii tarifului la deșeuri. În 2020 s-a adoptat o hotărâre de Consiliu Local, prin care s-a decis scăderea tarifului pe care îl plătesc roznovenii pentru gunoi, însă cei de la Roznovsal au atacat în justiție hotărârea respectivă și au avut câștig de cauză. În momentul de față prejudiciul trebuie acoperit și nu se poate decât plătind, retroactiv, câte 50 lei de gospodărie. Acum, din cauza faptul că s-a mărit tariful la depunerea gunoiului în depozitul de la Girov, am fost obligați să îl creștem și noi, deoarece nu reușeam să acoperim costurile. La ora actuală o gospodărie formată dintr-o persoană plătește 8 lei/lună, iar pentru o gospodărie formată din două sau mai multe persoane, plătește 18 lei/lună. Am schimbat directorul și i-am spus, încă din prima zi, că trebuie să aducă societatea pe plus. Acum nu mai avem pierderi, ceea ce este, cred eu, un semn bun. Noul director a constatat că nu se făcea selectare corespunzătoare și nu aveam o cantitate foarte mare de deșeuri reciclabile, acum am ajuns la ținta impusă de Garda de Mediu. Anul trecut am plătit o amendă de 48.000 lei pentru că nu am atins cota impusă pentru deșeurile reciclabile. Anul viitor nu mai avem cum să plătim amenzi, suntem în parametri optimi cu deșeurile reciclabile, astfel vom plăti mai puțin și la groapa de gunoi. Un om a făcut diferența! Am pus camere de luat vederi la punctele de colectare, am schimbat paznicii, cei care erau în funcție au fost făcuți salubrizori. Bineînțeles, cei care au vrut. Încă mai avem probleme, deoarece mai sunt persoane care aruncă din mers gunoiul.
„Vrem să valorificăm toate clădirile din comună”
– Chiar acum când așteptam să vorbim, am observat pe geam că se asamblau niște stații de autobuz. Vreți să schimbați stațiile de așteptare pentru mijloacele de transport în comun?
Am achiziționat 6 stații noi de autobuz și 6 le-am luat cu titlu gratuit de la Urbtrans, pe care le recondiționăm. Vom schimba stațiile unde este necesar, însă în momentul de față nu găsim un constructor să turnăm plăcile de beton. Cer mulți bani pentru o lucrare care nu implică foarte multe costuri. Ei cred că vistieria Primăriei este plină și fără limite, dar nu se poate așa cum vor ei.
– Ce proiecte mai aveți în plan?
Avem o școală la Chintinici, în care funcționează acum APIA, vrem să mutăm APIA în altă parte și acolo să facem o grădiniță cu program prelungit. Spațiul ne permite să amenajăm un loc modern, unde copiii să meargă cu drag. Bineînțeles, trebuie să facem cadastru pe terenul respectiv să înaintăm cerere către minister și să primim acordul că putem schimba destinația clădirii respective. Mai avem dispensarul din Slobozia, căruia trebuie să îi facem cadastru, apoi să întocmim un proiect pentru reabilitare și modernizare ca să putem obține finanțare. Nu dispunem în momentul de față de un spațiu corespunzător pentru a construi un dispensar nou. La școala din Slobozia nu există un teren de sport unde copiii să își desfășoare orele de educație fizică. M-am consultat cu cei de la achiziții publice și am găsit o modalitate de a obține finanțare prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Trebuie să respectăm o condiție impusă de aceștia ca investiția să fie de utilitate publică. Astfel, terenul va fi folosit atât pentru desfășurarea orelor de sport, cât și ca loc de joacă, după terminarea orelor de curs. Mai avem depus un proiect la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea și modernizarea stadionului din Roznov. Îl vom transforma în bază sportivă de tip 1, iar în momentul acesta suntem în fază de licitație. Dar vreau să amintesc încă o dată, prioritare sunt rețeaua de alimentare cu apă, canalizare, gaz metan și drumuri asfaltate.
„Nu mai avem licență la căminul de bătrâni”
– Tocmai s-a făcut rectificarea bugetului județean. Primăria Roznov a primit bani de la Consiliul Județean Neamț?
De la Consiliul Județean Neamț am primit 450.000 lei, am primit și pentru căminul de bătrâni 550.000 lei și din cotele defalcate din impozitul pe venit am mai primit 147.000 lei. La căminul de bătrâni era o problemă din cauza faptului că aveam internați pacienți cu probleme locomotorii. În momentul de față nu mai avem licență la căminul de bătrâni din Roznov și am făcut cerere la Ministerul Muncii, pentru transformare în unitate medico-socială. Săptămâna trecută am primit acceptul lor de a-i schimba utilitatea și astfel vom avea mai mulți beneficiari. Între cămin de bătrâni și unitate medico-socială este o diferență, schimbându-l în unitate medico-sanitară putem să îngrijim inclusiv bătrâni imobilizați la pat. Totodată, legislația în vigoare ne dă posibilitatea să dispunem de bunurile pe care le are în proprietate cel internat, dacă nu dispune de resurse financiare pentru întreținere. Este o măsură de protecție, deoarece am avut probleme în ceea ce privește plata serviciilor pe care trebuie să le plătească primăria de care aparține beneficiarul. Mi-am propus ca în acest mandat să facem și lucrări de renovare la cămin, inclusiv la exterior. Nu vreau să mai văd clădiri cu tentă comunistă în Roznov.
– Și anul trecut și anul acesta ne confruntăm cu pandemia de Covid. Ce măsuri ați luat până acum și cum v-ați pregătit pentru începutul noului an școlar?
Prima măsură luată a fost aceea de a amenaja centrul de vaccinare în incinta Școlii de Arte și Meserii din Roznov, de pe strada Tineretului, nr. 658. Este un spațiu amenajat doar la interior, aș fi vrut să organizăm și la exterior un drive-thru, însă nu am avut suficiente fonduri. În ceea ce privește infrastructura educațională, avem depus un proiect prin Programul Operațional Competitivitate, pentru a achiziționa tablete și tot ce înseamnă logistică, pentru a se putea desfășura cursurile online, în cazul în care o impune situația pandemică. În fiecare unitate școlară avem stocuri de măști și de dezinfectant. Am pus pe primul loc educația și sănătatea copiilor din Roznov.
– Dorinți să le transmiteți un mesaj locuitorilor din Roznov?
Dacă le cer răbdare, este prea mult? Când am spus că nu voi mai candida dacă nu fac ce mi-am propus, garantez că voi face tot ce mi-am propus. Cum au avut răbdare 24 de ani, le cer să mai aibă răbdare încă jumătate de an. Din punctul meu de vedere, am început să facem ce trebuia făcut acum mulți ani. Sunt multe lucruri începute și neterminate, avem un aparat administrativ învățat să lucreze într-un fel. La început unii veneau să mă întrebe cum facem anumite lucruri, însă este de datoria lor să îmi spună cum anume trebuie să procedez. Nu venim la primărie doar de dragul de a veni, să luăm banii și să plecăm acasă. Sunt două-trei persoane care nu își fac treaba, însă nu poți să faci concedieri atunci când vrei tu pentru că sunt protejați de legea funcționarului public. Au fost și voci care mi-au cerut să dau anumite persoane afară, dar dacă își fac treaba, nu am nimic cu nimeni. După ce împlinesc un an în funcție, mai am o lună până atunci, știu ce am de făcut în următorul an. Nu există zi să nu aflu câte ceva!
A consemnat Mădălina ZBRANCA
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 508, săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie.