Ce nu s-a trecut în Hotărârea de Guvern 1.130 din 22 octombrie 2021, privind accesul în mall pe baza certificatului verde, a fost menționat într-o nouă hotărâre a CNSU de astăzi 25 octombrie. Cu numărul 94, noul document al CNSU prevede că doar cei vaccinați și cei trecuți prin boală pot intra la mall și în orice spațiu unde se vând produse nealimentare. Excepție la farmacii și benzinării. De asemenea, a fost introdusă posibilitatea ca cei cu test rapid sau PCR negativ să poată intra în instituții publice, regii autnome, operatori economici cu capital public, inclusiv să poată intra la centrele de vaccinare pentru a primi serul. Este permis accesul persoanelor cu teste negative și în centre și parcuri comerciale. Noile măsuri, în completarea celor de până acum, vor trebui adoptate de guvern și publicate în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Tot astăzi, Raed Arafat a susținut o conferință de presă în care a explicat de ce școlile private puteau face ore fizic, de ce au fost omise mallurile și hotelurile în normativul 1.130 și ce alte măsuri se vor mai lua. Pe scurt, șeful DSU a precizat că „între hotărârea CNSU și hotărârea de guvern au fost unele diferențe pe baza unor neînțelegeri juridice. Am mai sesizat anumite chestii care trebuie clarificate. În centrele comerciale – și mallurile se regăsesc în această titulatură, exista și în hotărârea trecută la art. 6 alin 3. A fost corectată situația. În centrele comerciale e obligatoriu Certificatul verde de vaccinare sau trecere prin boală. Se va putea intra la un centru de vaccinare din malluri dacă au servicii publice administrative, precum pașapoartele. Se poate intra cu test valabil și cu dovada programării. În toate magazinele nealimentare se intră doar cu Certificatul Verde. Activitatea de cazare în hoteluri și pensiuni va fi permisă doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Școlile private, închiderea lor a fost prevăzută în hotărârea CNSU, nu s-a translatat în HG. Hotărârea de azi prevede că activitatea cu prezență fizică se suspendă în școlile private, dar nimeni nu îi împiedică să facă școală online. Nu pot să vă spun cine a greșit, cum, ci că au fost corectate. Piețele sunt numai cu masca, nu e nevoie de certificat verde”.
C.I.
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești





