Horoscop 4-10 noiembrie

Luna Nouă din 4 noiembrie cade în Scorpion, iar Uranus se află în proximitatea astrologică a Lunii. Sensul spiritual al acestei Luni Noi se referă la lupta pentru independență, care poate fi asociată cu explorarea și exprimarea individualității și personalității unice a nativilor din toate zodiile. Dacă nu acum, când? Luna Nouă din 4 noiembrie are toate ingredientele, pentru a provoca dezordine prin schimbări neașteptate și bruște. În aceste condiții, este foarte dificil să te adaptezi. Poate, menținerea unei atitudini de open-mind să ofere oportunități unice de a găsi o cale mai bună pentru a traversa aceste vremuri de tulburări și haos.

Berbec

Între 4-10 noiembrie, Venus sporește nevoia nativilor pentru iubire și afecțiune. Aspecte care se interferează cu o tendință spre lene și egoism. Unii dintre nativi vor fi triști în dragoste, vor avea de îndurat greutăți sau întârzieri. Între 4-9 noiembrie, Mercur aflat în sextil cu Venus oferă numeroase oportunități Berbecilor pentru a câștiga relații, pentru a socializa și pentru a face afaceri. O perioadă bună pentru dragoste, prietenie și diplomație. Faptul că Venus îi ajută acum pe nativi să-și exprime dragostea și afecțiunea îi va ajuta pe aceștia în relațiile intime.

Taur

Între 4-10 noiembrie, Marte creează opoziții din partea tuturor, mai ales dacă nativii sunt egoiști. Taurii vor simți că alții le stau în cale sau se opun voinței lor, așa că se recomandă nativilor să-și aleagă bătăliile cu grijă. Un compromis sau o retragere tactică este cea mai bună soluție în aceste zile.

Venus îi ajută pe Tauri prin scăderea stresului și le oferă momente de relaxare. Influența calmantă a nativilor, frumusețea crescută și carisma le aduc Taurilor admirație și popularitate. Acesta este un moment excelent pentru dragoste și socializare.

Gemeni

Între 4-9 noiembrie Mercur și Venus îi ajută pe Gemeni în probleme legate de relații personale, socializare și afaceri. Din 4 noiembrie, Soarele poate afecta obiectivele pe care și le-au fixat Gemenii mai înainte. Unii dintre nativi nu se vor putea relaxa. Dacă vor reuși să se automotiveze, Gemenii pot avea parte de succes în viața personală și în cea profesională. Saturn aduce progrese constante și realizări, dacă Gemenii au răbdare, hotărâre și simțul datoriei.

Acum se pot pune bazele unei fundații sigure și durabile pentru anii următori.

Rac

Între 4-10 noiembrie, Marte oferă Racilor energie și pasiune care sunt bine echilibrate și nu agresive. Direcția, inițiativa și instinctele Racilor sunt vizibile și apreciate de către șefii lor. Carisma amplificată de astre și magnetismul sexual îi ajută pe nativi să se bucure de viața lor amoroasă și socială. Din 4 noiembrie, Venus le oferă Racilor multă activitate în viața socială și amoroasă. Cu siguranță că nativii vor prefera plăcerile în locul serviciului. Orice tensiune pe care o au acum Racii într-o relație de dragoste are mari șanse să fie expusă.

Leu

Între 5-12 noiembrie, Mercur îi ajută pe nativi să gândească cu mare viteză la o multitudine de situații. Leii pot avea probleme în a se exprima clar. Se recomandă nativilor să asculte mai des decât să vorbească fără rost. Asta dacă vor să poată lua decizii importante. Nu se recomandă nativilor să semneze contracte în această perioadă sau să facă afaceri. Din 7 noiembrie, Marte și Saturn induc Leilor frustrări și inhibiții. Dorințele și nevoile nativilor devin dominate, iar aceștia vor avea dificultăți de exprimare a pasiunilor. Cea mai bună abordare acum este aceea defensivă.

Fecioară

Între 4-10 noiembrie, Venus lucrează intens pentru a scădea nivelul de stres al nativilor din Fecioară. Influența calmantă a nativilor îi fac să fie remarcați în aceste vremuri dure, confuze, agitate. Fecioarele se pot bucura de câteva zile de dragoste, socializare și cumpărături. Se pare că astrele favorizează cumpărăturile alimentare. Între 5-10 noiembrie, Mercur susține o gândire clară și o fluiditate în idei. Fecioarele pot susține conversații plăcute și fructuoase. Printre puținii nativi care sunt capabili de așa ceva în această perioadă. Este momentul optim pentru a negocia o afacere bună în orice domeniu al vieții.

Balanță

Între 4-10 noiembrie, Venus lucrează pentru ca nativii din Balanță să aibă parte de iubire și afecțiune. Unii dintre ei se vor lenevi, mai ales dacă au un partener alintat. Pot apărea anxietate socială, timiditate sau dificultățile financiare. Toate pot fi depășite mental de o persoană care reușește să se bucure. Între 4-9 noiembrie, Mercur și Venus pun accentul pe dragoste și afaceri. Mai rar o asemenea combinație. Să sperăm că nativii nu vor căuta dragostea în relațiile de afaceri.

Scorpion

Până pe 10 noiembrie, Marte oferă Scorpionilor energie, putere și curaj, mai mulți dintre nativi se vor simți sexy și sportivi. Cu precizarea că vor trăi și sentimente de frustrare și furie. Prea multă încredere în sine va provoca certuri sau conflicte. Între 4-10 noiembrie, Venus crește oportunitățile Scorpionilor în dragoste și în afaceri. Acum este momentul ca nativii să depună eforturi pentru ca dragostea și afecțiunea lor să ajungă la cineva special. Abilitățile sociale excelente ale nativilor îi ajută să se descurce la întâlnirile de afaceri sau de amor.

Săgetător

Între 8-12 noiembrie, Mercur în conjuncție cu Marte cresc activitatea mentală și comunicarea nativilor din Săgetător. Capacitatea de concentrare crescută a Săgetătorilor le recomandă ca în această perioadă să se ocupe de studii, investigații, cercetare. Intelectul nativilor este pătrunzător și poate fi folosit și în defensivă, dacă nativii sunt atacați, provocați sau hărțuiți. Luna Nouă din 4 noiembrie crește puterea și influența personală a Săgetătorilor. Îi ajută pe nativi la autopromovare și la atingerea obiectivelor. Această Lună Nouă oferă o cantitate uriașă de energie și inițiativă.

Capricorn

Luna Nouă din 4 noiembrie cade în Scorpion. Această Lună Nouă testează caracterul nativilor din Capricorn. Oferă nativilor o cantitate extraordinară de energie și inițiativă. Nativii trebuie să fie atenți să nu acționeze imprudent și impulsiv. Să nu își piardă răbdarea. Între 4-6 noiembrie, Mercur poate perturba capacitatea de comunicare a Capricornilor. Aceștia s-ar putea pripi în gândire și bâlbâi în vorbire. Se recomandă nativilor să asculte mai mult și să vorbească foarte puțin să își alega cuvintele cu grijă. Nu se recomandă semnarea contractelor de afaceri în aceste zile.

Vărsător

Între 5-12 noiembrie, Mercur accelerează ritmul gândirii nativilor din Vărsător. Și nu cu efecte pozitive. Aceștia se pot grăbi în decizii și concluzii, fără a avea toate informațiile necesare. Vărsătorii au impresia că soluțiile lor rapide sunt adaptate ritmului alert de viață, dar de fapt vor genera multe erori de judecată. Între 7-13 noiembrie, Marte și Saturn influențează negativ Vărsătorii. Sunt amplificate stările de frustrare și inhibiție. Se recomandă detașare de problemele curente, de dorințe și de satisfacerea pasională a nevoilor. Un pic de post este binevenit.

Pești

Până pe 15 noiembrie, Marte oferă nativilor din Pești energie și pasiune. Aceste influențe sunt bine echilibrate și nu generează agresivitate. Instinctele nativilor sunt foarte exacte, mai ales că acum Peștii traversează o perioadă în care nu prea au acces la informație. Peștii se bucură de o carismă susținută de astre. Magnetismul lor sexual produce efecte plăcute partenerului lor. Totuși, este bine să nu fie exhibiționiști. Între 4-10 noiembrie, Venus îi ajută pe Pești să câștige ceva bani. Și să nu refuze să se îndrăgostească, dacă îi încearcă acest sentiment.

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 513, săptămâna 4 – 8 noiembrie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *