Consiliul Local al municipiului Piatra-Neamț, convocat în ședință ordinară vineri, 26 noiembrie, trebuie să își dea acordul pentru desființarea a peste 100 de locuri de parcare. În urma unei note interne trimise de Direcția Dezvoltare și Implementare a Proiectelor s-a cerut desființarea a 67 de locuri de parcare de reședință și 43 de locuri de parcare cu plată, pentru a se monta, în continuare, stațiile de așteptare pentru transport public.
„În ceea ce privește locurile de parcare de reședință, cei de la Parking au găsit alternative de relocare, fiind vorba despre aproximativ 60 de locuri. Probleme pot să apară în situația în care sunt persoane care au două locuri de parcare, deoarece cei de la Parking pot asigura doar un loc”, a declarat pentru Mesagerul de Neamț departamentul de comunicare al Primăriei.


Până la finalizarea lucrărilor de implementare a coridoarelor de mobilitate urbană se vor desființa 977 de locuri de parcare.

Inna Teodorescu
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu






Un comentariu
Dar jigodiile astea de conduc vremelnic primaria au creat alte locuri de parcare? La cat de prosti sunteti va incaltati cu fesul ba dobitocilor. Prima data se face varianta ocolitoare a orasului ca sa fluidizezi traficul. Dupa aia construiesti parcari ca sa poti desfiinta cele de pe carosabil. Ulterior faci piste de biciclete, cand ai un trafic mic si un transport urban curat si ecologic. Voi va dati chilotii jos inaintea pantalonilor, asa de prosti sunteti. Aici ma refer si la fostul, infractorul Chitic