Pichetarea Prefecturii Neamț este următoarea acțiune de protest pe care sindicaliștii din învățământ au decis-o în semn de nemulțumire față de testarea la covid a elevilor cu probe de salivă în școli.
Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ Neamț și vicelider FSLÎ ne-a declarat că acțiunea se va desfășura luni, 22 noiembrie, între orele 13-14. „Domnul ministru Cîmpeanu face haos în școli! Lasă decizia testării pe seama consiliilor de administrație din școli! Iar pe urmă o să vină pe telefoane „indicații prețioase”, presiune Minister-Inspectorat-directori școli și pe colegii noștri, să se facă testele în școli! De parcă noi nu știm?! Testele nu-s ajunse în școli, ordinul nu a apărut, nu știm ce va fi. Noi ne organizăm pentru pichetare!”, a precizat prof. Gabriel Ploscă.
Decizia de începere a protestelor în toată țara a fost luată de Consiliul Național al Liderilor din cadrul FSLÎ, la ședința de marți seară. Sindicaliștii susțin că nu sunt condiții sigure în școli pentru efectuarea testelor rapide salivare și că aceasta ar trebui făcută de părinți, acasă.


C.I.

Mesagerul Bacău Video/Polițiștii băcăuani avertizează seniorii de Ziua Persoanelor Vârstnice: „Nu lăsați buna-credință să fie exploatată de infractori!”
ZCH Video-Foto. Bunici și nepoți, muzică, teatru și emoție de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Târgu-Neamț
NewsEdge Monument dedicat constructorilor Transfăgărășanului, inaugurat în Munții Făgăraș. Se cere modernizarea șoselei
BusinessEdge BEI acordă o finanțare de 100 milioane de euro unui proiect fotovoltaic din România. Parcul Dama Solar va avea o capacitate de 1,3 GWp





