După declinul din ultimii doi, planul de școlarizare pentru anul viitor vine cu o veste foarte bună, vor fi cu aproximativ 600 de elevi în plus care vine din clasa a VIII-a spre licee. Ceea ce înseamnă 24 de clase în plus, cu influențe majore în ceea ce privește finanțarea și numărul posturilor didactice. „Planul de școlarizare trebuie să reflecte numărul de elevi care termină clasa a VIII-a și pentru anul viitor stăm bine. Practic, ce am redus în acest an școlar, recuperăm în următorul an școlar și vom avea 24 de clase în plus: 4 în zona Roman, 10 sau 12 în zona Piatra-Neamț, două în zona Bicaz și restul în zona Târgu Neamț. Vor fi mai multe clase pentru învățământul tehnic, decât pentru învățământul teoretic, fiindcă trebuie să respectăm aceeași pondere. Dar va trebui să ajustăm specializările, acolo unde avem și colaborare cu agenții economici, în așa fel încât să pregătim tineri în meserii care au căutare pe piața muncii. Copiii nu mai vor la licee vocaționale, de pildă la seminarii teologice nu se mai înscriu atât de mulți, deci trebuie să ajustăm un pic oferta din planul de școlarizare”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Neamț, în emisiunea „Cafeaua de dimineață” de astăzi, 18 noiembrie.
Forma finală a proiectului planului de școlarizare trebuie să fie aprobat de Ministerul Educației. Asta nu înainte ca administrațiile publice din localitățile unde crește numărul de clase în licee să fie de acord cu propunerile Inspectoratului Școlar. Câte clase de a IX-a, ce specializări vor fi și câte noi, care licee vor primi clase în plus față de ce au acum, asta se va ști spre sfârșitul anului.
C.I.
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





