
Anunțul postat pe site în 27 decembrie prevede că până mâine, 29 decembrie, ora 11, se pot depune dosarele de înscriere. Sunt 6 posturi vacante pentru angajare pe maxim 6 luni: câte un post de asistent medical în secția Medicină Internă și în secția Boli Infecțioase, infirmieră în ATI și în Neurochirurgie, dar și un post de portar și unul de operator barieră.
Dosarul de înscriere este unul voluminos, dar cei care vor să lucreze în spitalul județean cu siguranță îl au pregătit. Vechime se cere doar pentru asistenți medicali și pentru infirmieri – minim 6 luni. Principala probă este cea de selecție a dosarelor, iar dacă sunt mai mulți candidați aleși, decisiv va fi interviul.
Orice post vacant în spitalul județean este foarte căutat, chiar dacă angajarea se face doar pe jumătate de an. De pildă, la ultimul concurs de luna aceasta, au fost și câte 13 candidați pentru infirmier sau îngrijitor la Infecțioase și Cardiologie, deși munca în aceste secții nu este tocmai ușoară.
C.I.

Parteneri
Mesagerul Bacău
Povestea lui Teodor Negoiță, primul român ajuns la Polul Nord, pictată de un artist spaniol pe școala din Sascut pentru a combate abandonul școlar
ZCH
Secetă. Neamțul este cel mai afectat județ din țară. Localități unde sunt probleme
NewsEdge
Dragoș Pîslaru le cere liderilor politici un acord urgent pentru legea salarizării: „Fiți responsabili”
BusinessEdge
Băncile centrale și-au redus achizițiile la 57 de tone de aur în primul trimestru din 2026. Este cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani





Un comentariu
Căut post de infermiera dacă mai sint