Ziua Constituţiei şi împlinirea a 30 de ani de la aprobarea ei prin referendum naţional au fost sărbătorite în avans, cu două zile mai devreme. Pe 8 decembrie 1991, 77,3% din cei 10.948.468 de participanţi la vot erau de acord cu ce adoptase anterior Adunarea Constituantă, pe 21 noiembrie. În 2003, în principal sub presiunea aderării la NATO şi Uniunea Europeană, s-a marcat modificarea şi completarea chinuită a legii fundamentale profund feseniste. Era gata dovedită a fi o piedică solidă în calea dezvoltării şi modernizării noastre măcar în acelaşi ritm cu ţările membre ale Grupului de la Vişegrad. Referendumul de atunci a ţinut două zile (18 şi 19 octombrie), altfel fiind practic imposibil să se strângă numărul de voturi minim necesar cerut de validare. (Arhivele publicaţiilor nealiniate e posibil să mai conţină „minunile” săvârşite atunci pe altarul mobilizării alegătorilor.) Produsul obţinut nu a rezolvat chestiuni fundamentale. Nenumărate lucrări cu adevărat ştiinţifice, dezbateri, conferinţe sau proiecte profunde au oferit soluţii de-a lungul anilor. Revizuirea revizuirii revine periodic şi enervent de inutil în discursul şi angajamentele politice. Practica are acea finalitate cu conţinut letal, clasică la români.
Primul chiulangiu al ţării
De la şedinţa solemnă de luni a Senatului şi Camerei Deputaţilor, pe lângă lipsa defel deranjantă a lui Florin Cîţu, noul şef al Senatului, s-a înregistrat absenţa fără explicaţii a concetăţeanului Klaus Werner Iohannis. Este cu certitudine preşedintele constituţional reales al României, numai că devine din ce în ce mai greu de descris în ce măsură este şi al românilor. Mulţi cad în capcana de a considera golful drept sportul său preferat, deşi acesta este dovedit a consta în obiceiul său de a ocoli şi încălca Constituţia. Încă de la începutul anului 2017, dacă s-a uitat cumva. A da acum cu flit unei solemnităţi generate de legea fundamentală, parcă nici nu s-ar pune la socoteală.
O frumuseţe de sinteză a comportamentului lui Iohannis în asemenea împrejurări încărcate istorie contemporană şi respect necondiţionat a făcut luni, într-un mesaj transmis în timp real din Parlament, un lider de partid de opoziţie, anume AUR. Se vede că senatorul Claudiu Târziu provine din presa-presă, când zice următoarele despre chiriaşul de la Cotroceni: „Nu serveşte de obicei, indiferent ce sărbătorim sau comemorăm. Nu a fost nici măcar când cu comemorarea Holocaustului de la Iași, în toamnă. Nici la şedinţa solemnă dedicată Zilei Naţionale a României”. Nişte penelişti, întrebaţi tot în timp real unde le-a dispărut „tătucul” lor, oscilau între sobrul „Nu e!” şi penibilul „Nu l-am văzut!”.
Funia şi casa
Şi a venit ziua de 8 decembrie. Pe site-ul Preşedinţiei vede lumina internetului mesajul oficial dedicat Zilei Constituţiei României. Textul începe fulminant: „Pe 8 decembrie 1991, cu o majoritate covârșitoare, românii au aprobat Constituția țării noastre prin referendum, un act cu valențe profund simbolice, reprezentând ruperea de trecutul comunist și aspirația către o societate definită de principiile occidentale”. Aşadar, ca dintr-o mânuire „măiastră” a crosei de golf, referendumul naţional nu mai reprezintă forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român, aşa cum scrie la lege. O scuză telefonată din partea adepţilor, zugrăvind o alunecare emoţionantă, fără schiuri spre tărâmul cu metafore, hiperbole şi parabole poate fi eventual dezbătută printre piramidele de la Gizeh.
Mesajul e plin de „perle” bombastice, sforăitoare, străine de solemnitatea evenimentului, devoalând un personaj eliberat de grija suspendării şi a… referendumului pentru demitere, odată cu instalarea guwernerilor neofesenişti. Următoarele două fragmente trimit direct la vorba populară cu funia şi o anume casă:
- „La 30 de ani de la aprobarea prin referendum a Constituției, trebuie să vorbim mai mult despre valorile și idealurile pe care le-a reunit legea noastră fundamentală, despre importanța și relevanța acestor valori și aspirații în societatea de astăzi. Înțelegerea Constituției contribuie în mod substanțial la întărirea legăturii dintre stat și cetățenii săi, pentru că nicio democrație nu poate subzista în absența unui set de valori comune, asumat și respectat ca atare.”
- „Legea fundamentală ne invită să ne asumăm un rol activ în societate, să înțelegem limitele puterii statului, să ne exercităm drepturile cu bună-credință și să ne îndeplinim îndatoririle, toate pentru a clădi un viitor mai bun națiunii noastre.”
De bună seamă, a-l provoca pe Iohannis să explice cum se potrivesc sublinierile roşii cu activitatea lui se transformă într-un act cu valenţe profund simbolice. Care nu rezolvă absolut, dar absolut nimic nici în situaţia actuală, nici în perspectiva imediată.
Viorel COSMA
