Poate a fost mai bine că „Prisma triunghiulară regulată” din titlu – film din categoria documentar, produs de cunoscutului operator și om televiziune Adrian „Ciupy” Ciupercă – a stârnit emoție și ovații cinstite la a doua proiecție oficială, la Piatra-Neamț, prilejuită de Zilele Bibliotecii „G.T. Kirileanu”. Cadrul oferit și atmosfera unei seri de decembrie, așa cum s-au potrivit pe 8, de Ziua Constituției, predispuneau echivalentul numeric al unei grupe de studenți de odinioară la a consuma această năstrușnicie predestinată succesului, cuprinsă într-un scurtmetraj dus la limita celor 30 de minute.
Luat ca producție artistică, reprezintă lucrarea de licență în producție film și TV, obținută de Ciupy în acest an la Academia de muzică, teatru și arte plastice Chișinău, sub îndrumarea lui Virgiliu Mărgineanu. Povestea în sine, o fantezie devoalată la final ca un posibil exercițiu de visare, curge ca o satiră a vremurilor, mentalităților și reacțiilor cu incurabil specific contemporan. Tușele grotești contribuie la adevărata provocare intermediară a filmului: meditația. Cu o regie trăsnită semnată de energicul maestru Ioan Clopoțel, emblemă a uneia dintre cele mai frumoase promoții a Liceului „Petru Rareș” (cândva pe la începutul anilor `70 ai secolului trecut), cu un scenariu semnat de regizor împreună cu producătorul și o imagine asigurată de Bogdan Pârvu, corpul artistic de interpreți n-avea cum fi altfel decât o splendoare în iarba pe de deal. Pe un anume deal de la marginea orașului, unde trei bucăți ghiduși – potrivit intrigii – au instalat un al doilea monolit misterios, după cel mediatizat grosier, grobian. Cei trei au dat culoarea verde prismei, și triunghiulară, și regulată. Să te ții acolo pelerinaj, manifestări, discursuri, grătare, dansuri, musafiri, figurație, multă figurație!… Toate până la dispariția cadoului din Cer.
Trecând în revistă figurile publice lesne de recunoscut (puse subtil la treabă!) ca interpreți și autoironia sănătos asumată prin cuvinte, prin gesturi, după caz, e natural ca abundența de trimiteri, de conexiuni să se absoarbă pe nerăsuflate de către spectatorul cât de cât atent. Cel avizat sigur e privilegiat. Trei „descinderi” sunt sclipitoare. Scriitorul Dan Iacob, altfel un cufăr de cultură generală, îl întrece pe Cațavencu atunci când solicită ca monolitul (cadou căzut din cer, să nu uităm!) să fie înscris în lista monumentelor de for public. Perfect în peisaj aterizează multilateralul pictor Petrică Diaconu, compunând la fața locului un tablou dedicat obiectului verde, asezonându-l cu renumitele-i bufnițe. Verzi, desigur. Iar, „O, monolit!”, oda scrisă de Clopoțel, le întrece pe toate. În interpretarea Dariei Popescu, cuvintele cad ca un diagnostic peste degenerata societate românească:
„O, monolit, o, monolit,
La noi pe deal bine-ai venit;
Pe cine, oare, ai adus
Atunci cînd ai căzut de sus?
Din zări albastre ai picat,
Fără să știm ne-ai penetrat,
Un germene ai aruncat
Și, uite cum ne-ai transformat:
Suntem abulici și confuzi,
Cam grobieni și cam obtuzi…
Dacă va fi să decolezi
Să nu mă uiți, să mă salvezi;
Ia-mă cu tine, mă incită;
Deasupra lumii satelită,
Să căutăm o nouă rută
Și să devin cosmonaută”.
Înainte de a întări invitația de vizionare și distribuire a filmului parafat de Ciupy, reținând și cea invitație la meditație, pietrenii cu mintea acasă merită să fie preveniți – și stârniți – în legătură cu cheia lucrării artistice. E despre cultura și civilizația înscenării în care trăim. Personajul verde de pe deal și copilul Marțian (cu perucă verde), sărbătorit la finalul filmului cu un tort pe care tronează o prisma triunghiulară regulată verde de marțipan, parcă-s furnizori de concentratoare de oxigen. Pentru creier. (Viorel COSMA)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 519, săptămâna 16 – 22 decembrie.
