Astăzi, 20 decembrie, reprezentanţii tututor sindicatelor din Minsterul Afacerilor Interne (poliţişti, cei din penitenciare) se întâlnesc la Bucureşti, la sediul Prolex, cu reprezentanți ai sindicatelor din educație pentru stabilirea unui set de revendicări şi a unui calendar comun de proteste.
În perioada 16-18 decembrie, au avut loc, simultan, Congresul al IV-lea al SNPPC și Congresul al III-lea al FSNPPC, în cadrul cărora a fost adoptată și o Rezoluție privind organizarea unor forme de protest, în zilele următoare, în colaborare cu alte organizații sindicale din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, ca reacție la măsurile legislative luate de Guvern privind înghețarea salarizării și în anul 2022.
„Vom participa la discuţiile de astăzi, de la Bucureşti şi vom stabili un calendar comun de proteste, după care vom da şi o declaraţie publică în acest sens“, a precizat Vitalie Josanu, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor Diamantul.
Revendicările sindicatelor poliţiştilor au fost prezentate ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, iar acesta a precizat că a cerut, la nivel guvernamantal:
– aplicarea grilelor de salarizare prevăzute de Legea-cadru 153/2017 – Anexele VI și VIII, care fac referire la personalul contractual, militarii și polițiștii (s-a propus acordarea primei tranșe, de un sfert din diferența rămasă pentru 2022, de la 1 ianuarie, și a ultimei tranșe, tot de un sfert, la prima rectificare bugetară de anul viitor);
– majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică la 25%;
– indexarea pensiilor militare de stat (Guvernul propune 10% pentru pensiile sub 2.500 lei și 2,6% – pentru pensiile care depășesc acest cuantum)
– bugetul necesar pentru diminuarea deficitului de personal, prin încadrarea a 5.000 de posturi vacante;
– decontul serviciilor turistice/voucherele pentru 2022;
– majorarea normei de hrană cu 120 lei/lunar.
Conducerea MAI a anunţat că va urma o altă discuție, în la ănceputul anului viitor, pentru a analiza investițiile în sediile de Poliție, care necesită renovare și adaptarea la condiții normale de lucru.
Angela Croitoru
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





