Iubitorii de cultură și tradiție au posibilitatea să viziteze virtual 6 dintre cele mai cunoscute sau mai noi muzee deschise în mediul rural din județul Neamț, urmare a proiectului independent „Muzee de la sat”. Această platformă online este dedicată vieții satului așa cum este aceasta păstrată în casele memoriale și muzeele care au dorit să intre în proiect. Site-ul conține imagini 3D interactive din 28 de muzee din zona Moldovei, fotografii exterior-interior și din dronă, texte de prezentare și informații de contact.
Cei care vor să viziteze în acest fel muzee au acum la îndemână accesul online într-o lume ce evocă personalități și vremuri de odinioară din județul Neamț:
- Muzeul „Mihail Sadoveanu” și Casa Memorială „Visarion Puiu” de la Vânători-Neamț;
- Casa Popa din Târpești, comuna Petricani;
- Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu”, comuna Tarcău;
- Colecţia Etnografică „Lada cu Zestre”, comuna Miron Costin;
- Muzeul Zoologic „Constantin Romanescu”, comuna Poiana Teiului;
- Muzeul Colectivizării din România, comuna Tămășeni (inaugurat în anul 2020).
Importante obiective culturale din celelalte județe ale Moldovei pot fi vizionate online – Muzeul Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat din Bacău, Casa Memorială „George Enescu” Botoșani, Casa Memorială „Hortensia Papadat Bengescu” Galați, Muzeul sitului arheologic Cucuteni Iași, Casa Memorială „Nicolae Labiș” Suceava, Muzeul „Colțișorul meu de altădată” Vaslui sau Casa Memorială „Ion Roată” Vrancea – din toate cele 28 prezentate la lansarea paginii www.muzeedelasat.ro, de Ziua României. Proiectul este realizat Real Tour Ro și echipa Muzeul de pe uliță, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Materialele încărcate pe platformă au fost documentate și fotografiate la fuecare muzeu în parte în luna septembrie 2021. Echipa care a dezvoltat această platformă dedicată satului românesc este formată din Cosmin Murarașu, manager și tehnician scanare 3D, Ionuț Teodorașcu, fotograf documentarist și editor vizual, Nicoleta Felea, copywriter și Silvia Alexandra Nistor, traducător autorizat. „Scopul final al proiectului este de a crea dorința utilizatorului de a se ”transforma” într-un vizitator fizic, care plătește și susține cultura, dar și de a oferi posibilitatea celor care nu se pot deplasa fizic să exploreze unul din cele 28 de muzee”, a declarat Nicoleta Felea.
Următoarea etapă din anul 2022 va cuprinde obiective din zona Munteniei.
Cristina Iordache
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





