Perspectiva unui post aparent călduț și de influență a atras mulți candidați la ultimul concurs organizat la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Vorbim de angajare pe o perioadă nedeterminată în compartimentul Relații cu publicul, pe un post pentru care nici măcar vechime nu se cere. Singura cerință, aspirantul să facă dovada studiilor superioare economice absolvite.
În aceste condiții, au fost vreo 10 interesați, dar rigorile, firești la un asemenea nivel, ale unui asemenea concurs au făcut ca doar 6 candidați să treacă de proba dosarului. Luni, 10 ianuarie, cei selectați vor da testul scris. Remarcăm și locul stabilit pentru susținerea probei – chiar la sediul Palatului Administrativ, acolo unde se află și sediul Consiliului Județean Neamț, semn că procedura este importantă. N-ar fi prima dată, însă până acum motivul l-a constituit numărul mare de candidați, cu mult mai mare decât cei de acum. Probabil că s-a dorit ca prin această alegere să se dea greutate nu doar concursului în sine, ci și postului respectiv. Mai ales că, la modul concret, persoana care-l va promova va avea atribuții de secretar, direct subordonat managerului. Asta explică și de ce președintele comisie de concurs este chiar managerul Alexandru Filimon.
Oricât de stresante ar fi condițiile de muncă într-un asemenea post, dacă ne referim doar la volumul nu și la conținutul actelor care ajung zilnic la un secretar de spital, perspectiva jobului primează pentru doritorii care s-au încumetat să participe. Cert este că cei care vor promova proba scrisă vor da o primă probă de aptitudini practice la testul din 12 ianuarie. după care urmează rpoba de interviu în 14 ianuarie.
Cristina Iordache
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital- Iași. Accident cu victime multiple în localitatea Țigănași – a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- „Dincolo de formă” – expoziție de pictură la Galeriile „Lascăr Vorel”
- Razie a Poliției în Neamț: șoferi băuți scoși din trafic de polițiști
- Polițist nemțean, performanță la Campionatul Mondial de Skanderbeg






2 comentarii
Dar spune cineva că salariul este de mizerie ? Undeva in jur de 2000 de lei. Postul ar fi el la „căldurică” dar îndatoririle sunt demne de sclavia secolului nostru și remunerația demnă de secolul trecut.
E de urmărit evoluția Roxanei Roșescu, aka Prințesa Înghețatei. Din abonat la silicoane și solar ajunsă acum pălmaș la spital, ca să aibă și mititica un rost în viață! Poate cu ocazia asta scapă și hematologia de ea, cum a scăpat și magazia. Evident, promovând-o , ca să nu se supere mămica 😉