Comuna Borca dispune de un potențial natural excepțional, care va fi pus în valoare într-o bună zi, după cum speră oamenii locului. Acum se fac pași mici, dar foarte importanți, pentru rezolvarea marilor cerințe legate de infrastructura locală. În 2021, ca în întreaga țară, nu s-au făcut investiții mari, cu fonduri guvernamentale sau europene, în schimb, au fost întocmite proiecte, au fost croite strategii pentru ceea ce va urma. Așa s-a întâmplat și în cea mai nordică unitate administrativă a județului, acolo unde se doresc realizări mari, dar cu vorbe puține. Iar acest stil de muncă, impus de primarul Petrică Ruscanu, trebuie să rodească într-o bună zi. Din punct de vedere economic, singura activitate importantă a comunei este exploatarea și prelucrarea primară a lemnului. Numai că, încet-încet, masă lemnoasă pentru exploatat nu prea mai este, dar activitatea turistică îi va putea lua locul. În această situație, orice dezvoltare turistică are în spate un sistem de drumuri foarte bine pus la punct, rețele de canalizare și alimentare cu apă, telefonie și multe altele. Pentru tot ceea ce lipsește sunt pregătite proiecte, rămân de descoperit și accesat finanțări cu bani guvernamentali sau europeni. La Borca sunt două văi care au posibilități imense de dezvoltare turistică, mai ales pentru sporturile de iarnă. Este vorba de Valea Borcii, care include Masivul Budacu – 1.859 metri, dar și Valea Sabasei, acolo unde Consiliul Județean Neamț asigură finanțarea unei mari lucrări de modernizare a drumului județean Sabasa-Mălini (Suceava), pe sectorul nemțean. Cu toate acestea, cele mai importante investiții sunt legate de ceea ce se dorește în toate satele comunei, respectiv asfaltare de drumuri comunale și sătești, finalizarea investițiilor la Liceul „Mihail Sadoveanu”, dar și la celelalte unități școlare, construirea unui pod peste râul Bistrița, între satele Soci și Pârâul Pântei. În fața acestor probleme, primarul Petrică Ruscanu spune de fiecare dată: ”Voi anunța marile investiții, când voi semna contractele de finanțare. Am promis oamenilor că voi face multe și vreau să mă țin de cuvânt”.
– Domnule primar, ce a însemnat anul 2021 pentru comuna Borca?
Din păcate, prea multe nu am realizat. Asta ținând cont de ceea ce ne-am dorit noi, în primul an de mandat. În momentul în care am ajuns primar, am crezut că voi putea să fac mult mai multe pentru comunitatea mea, în schimb am constatat că anul 2021 a fost unul de tatonare, de pregătire a unor documentații pentru investițiile din viitorii ani. Nu fac analize și nici comentarii. Vreau doar să înțeleagă lumea că a fost un an greu pentru toată țara, iar Borca nu putea lipsi de la aceste necazuri. Eu, ca om, în general, nu fac parte din grupul celor care se extaziază sau se laudă. Din contra, vreau să anunț oamenii doar atunci când lucrul este făcut și de care să se bucure cu toții. Am creionat încă dinaintea alegerilor un program, pe care l-am prezentat locuitorilor comunei și de care mă voi ține până în ultima clipă. El cuprinde foarte multe lucrări, unele au fost realizate, pe altele le-am demarat deja, iar cele din anii care vor veni ne vor ajuta pe toți.
– Ați venit la primărie din mediul privat.
Așa este, dar între privat și administrația publică locală este o mare diferență. În privat totul ține de tine. Dincoace, lucrurile sunt cu totul altfel, pentru că depinzi de foarte mulți factori. Regretul meu este că sunt sate în comună, în care nu am reușit să fac mare lucru.
– Pe acest traseu important este și factorul politic?
Da. Factorul politic are influența sa.
– Totuși, care ar fi cele mai importate lucrări realizate anul trecut?
Să știți că noi, cei de la Primăria Borca, nu am stat degeaba. Au fost efectuate anumite lucrări. Doream să fie de anvergură, la care speram cu mai bine de un an înainte. Cred că viitorul apropiat va aduce noi schimbări, care țin, în acest caz, doar de administrația țării. Sunt politici, sunt strategii care trebuie implementate, pentru a dezvolta această țară.
Păstrarea tradițiilor locale
– Ați primit urătorii?
Înainte de a poposi cetele tradiționale de Moș Crăciun, de Anul Nou, cu ajutorul financiar acordat de Consiliul Local, au fost oferite 470 de cadouri copiilor de la grădiniță și de la clasele primare. Au fost gesturi apreciate de cei mici, pentru că fiecare copil are nevoie de căldură și de ocrotire din partea celor mari. Au urmat colindătorii, urătorii și caprele, care vin tradițional la primărie. Desigur, toate grupurile au fost primite cu drag, ba chiar și cu tradiționalul pahar cu vin. Sunt momente așteptate și de cei care ne duc tradițiile mai departe, dar și de locuitorii comunei, care vin să vadă ce minunății sunt de an nou. De-a lungul anilor, tradițiile locale au fost susținute și de administrațiile locale trecute, ca și acum. Faptul că în fiecare an vin la Primăria Borca, pentru a-și confirma existența pe aceste locuri, este un lucru bun. De asemenea, o parte din grupuri au fost prezente, în anii trecuți, și la marile festivaluri de iarnă din spațiul moldav, dar și în Ardeal. Tradițiile sunt frumoase și trebuie păstrate. Din partea mea, au toată susținerea.
– Ca fin cunoscător al economiei locale, ce șansă de dezvoltare economică acordați comunei dvs.?
Este greu de spus. Dar, din ceea ce se vede, economic vorbind, comuna are un anumit ritm de dezvoltare, dar este insuficient de a menține tineretul în comună. Nu poate nimeni să-i ofere o paletă de locuri de muncă, pentru a rămâne aici, acasă. Însă, la nivelul comunei, interesant, apar noi societăți comerciale, prin care se dorește valorificarea tuturor resurselor locale. Din păcate, depopularea munților continuă și nu se face nimic pentru a se limita acest fenomen. Revenind la societățile comerciale mai vechi sau mai noi, se remarcă o anumită creștere, dar constantă, în domeniul turismului. Văile Borcăi și Sabasei pot oferi condiții naturale excelente atât iarna, pentru practicarea anumitor sporturi, cât și vara. Îmbucurător este faptul că drumul județean care traversează Culmea Stânișoarei, până la Mălini, a fost asfaltat până la un punct, La Măr, urmând ca în acest an să se ajungă la limita cu județul Suceava. Pe sectorul neasfaltat, au fost întărite malurile, au fost făcute șanțuri. Va fi un drum care va deschide noi posibilități pentru dezvoltarea unor activități, fie turistice sau de altă natură.
Reabilitarea Grădiniței Sabasa
– Cu toate că a fost un an greu, ce s-a făcut în comuna Borca în 2021?
În primul rând, în satul Borca au fost amenajate luncile, care arată foarte bine acum. Apoi, a fost asfaltat drumul Vatra Satului, cu amenajarea unei parcări la corpul B, al Liceului „Mihail Sadoveanu”. Totodată, vom continua lucrările la Dispensarul medical Sabasa. Am achiziționat și montat noi indicatoare rutiere, în centrul comunei, dar și în alte locuri, unde era mare nevoie ele. Acum se poate circula în ordine și în siguranță peste tot. Practic, sunt montate semne de circulație în toate satele.
– Când vor fi gata cele două corpuri noi de la Liceul „Mihail Sadoveanu”?
Sper ca în toamna viitoare să fie gata. Este un scenariu de incendiu care durează până să poată fi respectat. Cred că cu ocazia noului an școlar vom inaugura și noile spații. Corpurile sunt mobilate, numai că lucrurile se prezintă așa cum sunt. Până la urmă, le vom rezolva pe toate.
– Ce faceți cu torenții de la Soci?
În acest sens, este depus un proiect la Compania Națională de Investiții și așteptăm vești de acolo. Am mai achiziționat și montat în toate satele noi stații de autobuz și bănci, dar și coșuri de gunoi.
– Cu școlile mai mici din comună, în ce măsură putem vorbi despre reabilitatea lor ?
Vrem să facem anumite lucrări în viitor la Școala ”Aurel Dumitrașcu” Sabasa, unde vom construi un grup social, și vom moderniza grădinița. Mai sunt și alte lucrări de făcut la școli, dar le vom rezolva în timp și în ordinea priorităților. Tot pentru a rezolva o altă mare problemă a transportului elevilor la școală și acasă, a fost achiziționat un microbuz, care a rezolvat, în cea mai mare parte, problema. Și aș mai remarca un anumit fenomen, de implicare a localnicilor în cazuistica locală. Astfel, pe lângă cei care se ocupă de tradițiile locale, au mai apărut unii care se ocupă și de alte chestiuni și care ne bucură. În satul Mădei a fost înființat un mic parc, în care a fost montată o troiță. Tot acolo a fost amenajat și un foișor. Înainte, spațiul era în paragină, iar acum a fost amenajat frumos, fără implicarea administrației locale. O altă inițiativă frumoasă este a conducerii Liceului „Mihail Sadoveanu”, care a finanțat și montat o poartă din stejar de toată frumusețea la intrarea în liceu. Și în acest caz, primăria locală nu a avut nici un aport. Constat cu mare plăcere faptul că oamenilor le pasă de comuna lor și acesta este un aspect de apreciat.
Luncile de pe Valea Borcei
– Ce lucrări vor urma?
Vom asfalta anumite drumuri comunale, vom moderniza piața și centrul civic. Dar nu promitem nimic important până când nu vom fi siguri de finanțare. Nu promit multe, dar vreau să fac ceva. Vom asfalta la Pârâul Cârjei, dar și în alte locuri. Acum, ce vom face, le vom realiza din bugetul local. Tot din aceste fonduri, vom asfalta strada Bisericii din satul Mădei. Am pregătit banii și au fost scoase lucrările de modernizare la licitație, urmând să vedem cine va câștiga lucrările. Licitația va avea loc în luna ianuarie. Am mai prins strada Birigheului, care va a fi licitată tot zilele următoare. Avem banii din anul 2021 și îi vom cheltui în acest an. Vreau să asfaltăm anumite străzi din mai multe sate, inclusiv pe Sabasa. Nu știu încă ce lungime de drumuri va fi asfaltată. Important este că vrem să facem lucruri bune pentru comunitate. Chiar dacă în acest an se vor asfalta doar 2-3 km, asta înseamnă că sunt făcuți și ne va schimba în bine viața de zi cu zi. Dacă va da Dumnezeu să avem bani, vom suplimenta fondurile, prin Consiliul Local. Sunt lucrări importante, privind asfaltarea drumurilor comunale, dar care costă destul de mult. Mai este și strada Ocolului Silvic. Așa cum v-am spus, am asfaltat strada Vatra Satului, situată în preajma bisericii și a corpului B al Liceului „Mihail Sadoveanu”, realizată în toamna trecută.
– Ce se întâmplă cu podul de la Soci?
Podul, spre surprinderea unora, a fost demolat. Cu timpul, vom construi un alt pod acolo, în paralel cu asfaltarea totală a satului Soci. În acest sat va fi o lucrare mare, în valoare de 70 miliarde lei vechi. Documentațiile și tot ceea ce trebuia au fost deja făcute și depuse spre finanțare. Dacă vor da bani, va fi o lucrare foarte importantă pentru satul Soci, pentru agenții economici, care nu vor mai ocoli o bună bucată de drum. Am înțeles că guvernul actual va aproba minimum două proiecte la fiecare comună. Eu aș fi bucuros și mulțumit pentru unul, dar să fim siguri că se va finanța. Am spus și repet: nu promit la oameni lucrări pe care ne le pot realiza. Așa a fost și cu luncile de pe cursul pârâului Borca, iar acum, cu doar două miliarde lei vechi, am reușit să facem ceva foarte frumos, inclusiv cu foișoare și cu tot ceea ce este acum acolo. Am fost ajutați și de o firmă de construcții din Borca. Am amenajat și două lacuri, cu postamente din beton, cu tot ceea ce trebuie. Acolo, șapte hectare au fost semănate cu sămânță de iarbă. În anumite locuri am cărat pământ vegetal și a ieșit o treabă foarte frumoasă.
”Ruralul are nevoie de sprijin”
– Din câte se observă, sunteți nemulțumit de realizări?
Nu nemulțumit. Însă, aș fi vrut mult mai mult. Probabil, așa se întâmplă cu primarii în primul an de mandat. Sunt inși care spun că un primar, în primii patru ani de funcție, abia află cum se prezintă situația cu administrația locală. Rezultatele apar după ce prind o anumită experiență. Spun acest lucru nu ca să-mi cer scuze, ci pentru că 2021 a fost un an fără reușite pe toată linia. Or avea unii succese mari în afaceri, dar în administrația locală nu văd să fi făcut mare lucru anul trecut. Cu toate aceste impedimente, am încercat, totuși, să ținem pasul cu ce era obligatoriu de făcut, lucruri care se pot vedea, dacă cineva ar vrea să le vadă și să le remarce. Eu, acum, ca și om de administrație publică locală, e drept, aș fi vrut mai mult.
– Nu ați pomenit de mari investiții, de sute de miliarde.
Dacă le-aș pomeni și nu ar ajunge la Borca, ar fi mai bine? Nu. Eu sunt om mai rezervat în anumite momente și nu sar la primul foc. Vreau să văd totul pe hârtie, în alb, negru sau albastru, cum o fi, numai să vină banii și în comuna noastră.
– Ce transmiteți muntenilor dvs.?
Dificultățile prin care trece țara nu se vor opri cu 10-15 miliarde euro. Cred că actualul guvern poate să facă ceva, poate să ajute comunitățile rurale. Satul românesc are nevoie de susținere și nimic mai mult. În schimb, acum, la trecerea dintre ani, transmit tuturor sănătate, bucurii, fericire alături de copii și de cei dragi. Să ne întâlnim pe 31 decembrie 2022 mai buni, mai încrezători în forțele noastre. La mulți ani! (Rep.)