Încă de la sfârşitul veacului al XIX-lea, presa ajungea până în satele Vechiului Regat, ziarele mari, precum „Universul”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Neamul Românesc”, sau reviste de toate felurile. În oraşele de provincie au apărut ziare şi reviste locale şi chiar în unele comune rurale. Artizanii erau învăţătorii şi preoţii şi se scriau articole şi studii de istorie, etnografie, folclor, poezii, legende şi poveşti. În judeţul Neamţ apăruse „Asachi”, „Corespondenţa provincială”, „Reformatorul”, „Avântul” sau „Apostolul”. Revistei „Apostolul” îi dedicăm acest articol, o publicaţie ce apare şi astăzi într-o serie nouă. De ce „Apostolul”? De la numele primit de învăţătorii cu har şi dăruire, cei care luminau prin efortul lor lumea satelor.

 Fondarea revistei. Crezurile redactorilor

 Revista „Apostolul” s-a născut în noiembrie 1934 şi se propunea ca o „revistă didactică-literară pentru învăţământul primar”, care „apare o dată pe lună sub îngrijirea unui cerc de colaborare compus din Constantin Luchian, Vasile. Gaboreanu, Vasile Scripcariu, Mihail D. Stamate, Ion Rafail, Mihail Avadanei”, cu „abonamentul era 60 lei, anual, plătibil în 2 rate, iar un abonament de susţinere era de 200 lei anual. Redacţia şi administraţia: Constantin Luchian, Revizoratul Şcolar Piatra-Neamţ”.

Crezurile  redactorilor (pe care le prezentăm in extenso): „Revista «Apostolul» se naşte dintr-o imperioasă necesitate dăscălească, având menirea precisă de conlucrare între toți dascălii, în scopul uşurării muncii pe ogorul şcoalei. Ea vine să împlinească o dorinţă exprimată în nenumărate rânduri de învăţătorimea nemţeană şi să umple un gol simțit în viața învățământului primar din jud. Neamț. În revista «Apostolul» se vor discuta probleme de pedagogie generală, atingându-se cele în legătură cu noile curente. În acest scop, apelează la colaborarea oamenilor de specialitate, pe lângă contribuțiunile ce pot veni din mijlocul dăscalimii, dornică de perfecționare şi cultură. Revista «Apostolul» va căuta căile cele mai uşoare, pe care le va desprinde din experiența celor încercați, pentru intensificarea activităţii culturale la sate. «Apostolul» va căuta să contribuie la îndreptarea greşelilor strecurate în organizația noastră şcolară, programă analitică, comitete şcolare, avizând la măsuri ce pot duce la progresul învățământului. În revista «Apostolul» se vor rezerva câteva pagini şi pentru unele manifestări literare, din partea acelora ce vor găsi nimerit să dea la iveală bucăţi de interes. Coloanele revistei «Apostolul» vor găsi un mare sprijin articolelor referitoare la apărarea intereselor de corp, acordând atenție acelora ce propun îndreptări în sprijinul dăscălimii. Revista «Apostolul» va da atenţie recenziilor lucrărilor de interes pedagogic şi literar şi va rezerva loc pentru ştiri școlare venite din judeţ, în scopul de a deştepta interes şi sugera acţiuni. Senină, liberă de orice oficialitate, de orice înrâurire politică, precum şi de orice spirit de grup şi ambiții deşerte revista «Apostolul» nu va avea altă preocupare decât să îmbrățişeze produsul unei gândiri și unei activități sincere, care urmăresc progresul învăţământului primar, al culturii în genere şi apărarea drepturilor profesionale. Revista «Apostolul» îşi deschide larg coloanele sale, încurajată și de gândul că va fi întovărăşită în calea ei de sufletul curat al dăscălimii nemțene. Cu aceste gânduri, pornim la lucru.”

Păsurile învăţătorilor

Primul număr al revistei avea șapte articole, cuvântul de început și paginile finale cu bibliografia și informații utile, dedicate şcolii: „Aptitudinile și selecția elevilor ca mijloc al orientării profesionale”, articol semnat de Vasile Gaboreanu, „Rolul social al învățătorului”, autor Constantin Luchian, „Discuții asupra învățământului primar complect”, semnat de Mihai Avadanei, „Un caz grav”, schiță de Vasile Scripcariu, „Morala cetățenească”, autor Mihai Stamate și articolul „Însemnări” al revizorului școlar, Constantin Luchian,.

În articolul „Rolul social al învățătorului” (1934) se scotea în evidență importanța muncii învățătorului pentru întărirea neamului prin cultură și educație. Se susținea ideea că lumina educației trebuie să purceadă de la școală, că purtătorul este învățătorul și profesorul, însă oricât de intense ar fi munca în clasă, din păcate, sunt și cazuri în care familia și mediul destramă tot ce a construit școala, mai ales în condițiile sărăciei. Autorii  cunoşteau realitatea din sistemul de învățământ european, se făceau raportări la alte şcoli europene şi trimiteri la modele care se pot lua din Suedia, Norvegia sau Danemarca.

Revizorul Constantin Luchian scria un articol despre „Căminul învățătorilor”, precizând că s-au pus bazele acestui cămin, care se afla într-o stare satisfăcătoare, după ce a obținut un ajutor pentru localul căminului, în valoare de 400.000 lei. Acest cămin a trecut prin multe experiențe nefaste, fiind privat de finanțarea necesară funcționării și, din păcate, rămânea instalat în același local cu Banca și Asociația învățătorilor, ultima fiind cea care plătea chiria. Datorită unei sumei adunate de la învățători, ca urmare a plății abonamentelor, s-au procurat două plapume, opt cearșafuri și dosuri de pernă, s-au aprovizionat camerele, cu șase mc de lemne de foc.

Aurel Baciu din Broșteni (la acea vreme aparţinând de judeţul Neamţ) scrie despre șezători ca fiind un important mijloc de culturalizare a românilor, în special a celor de la sate. Învățătorul, în satul lui, el prin chemarea sa, în slujba poporului, conform idealului învățătorilor: unitatea sufletească și forța morală a tuturor românilor se află în grija învățătorilor, Problemele erau analfabetismul, neîncrederea, ignorarea specificului românesc, regionalismul, învrăjbirea politică sau alcoolismul şi propunea o viață ospitalieră, curată, tihnită, cum ar putea fi la sate, împotriva marilor magazine, arhipline, ale căror mărfuri sunt aruncate în apele mărilor pentru a face loc recoltei și pe unde zăceau mii de șomeri înfometați. Şi evidenţiază efectele crizei economice din 1929-1933. La Broșteni, lucrurile bune erau biblioteca, muzeul etnografic şi învățătorii localităţii care fac eforturi prin cercurile culturale și-i strâng pe săteni la conferințe şi alte activităţi culturale.

Învățătorul Gheorghe Săvinescu de la Crăcăoani remarca obstacolele obligativității învățământului primar, cu o „Lege a învățământul primar”, cu șapte clase, făcută cu bune intenții, dar dificil de pus în aplicare. Menționa starea de analfabetism a populației de la sate, traiul greu, părinții, pe care doar legea îi obligă să trimită copii la școală, cheltuielile necesare frecventării școlii, îmbrăcămintea și cărțile care erau o povară pentru săteni, localurile școlilor, întreținute prost din cauza lipsei de fonduri. Învățătorul Săvinescu spunea că în timp ce satul e înconjurat cu păduri de brad din toate părțile, cu două fabrici de cherestea, cu butuci de o parte și de alta a drumului, lipsește un local de școală. Învăţătorul Gheorghe Săvinescu a murit pe front în 1942, revista deplângând moartea sa eroică.

Preotul învățător Mihail Gavrilescu scria că învățătorul ar trebui să fie un factor educativ, cel care ar trebui să faciliteze legăturile dintre individ și societate, „cel care ar trebui să determine locul pe care îl are elevul educat în societate” şi considera că după absolvirea unei școli, oricare ar fi ea, învățătorul, profesorul, să nu rupă legătura cu absolventul. Interesantă  este concepția kantiană abordată: „Individul trebuie să fie servitorul moral al societății”. Era nevoie de o îmbinare perfectă între teorie și practică, disciplinele trebuiau predate astfel încât elevul, parte a societății, să devină un cetățean util acesteia, fizic și moral. Învățătorul trebuia să fie îndrumător pe probleme economice, de asistență socială, culturale, specific românești, pe alinarea suferințelor, pe lupta împotriva mizeriei și sărăciei, să fie preocupat de problemele sociale și morale ale societății. În final, aduce îndemnul: „Înapoi la catedre, înapoi la altare!”.

Odată cu numărul 13 din 1 decembrie 1935 apare ca redactor Constantin Turcu, cu rol important în presa nemţeană interbelică. În 1938 şi „Apostolul” apare sub cenzură, iar anul 1943 este ultimul din prima etapă a existenţei sale în peisajul publicistic nemţean. Atenţia acordată folclorului cules de învăţătorii din sate este demnă de evidenţiat.

„Apostolul”, seria nouă, apare cu un nou nr. 1 în martie 1999, intitulându-se „Revista cadrelor didactice din judeţul Neamţ”. Consiliul director era format din Florin Florescu, Alina Pamfil, Dumitriţa Vasilca, Gheorghe Amaicei, iar redactor-şef era Mircea Zaharia (şi este în prezent), sprijinit de redactor-şef adjunct Ştefan Lucian Corneanu. Pentru o bibliografie tematică „Apostolul”, recomandăm o scriere a regretatului profesor Constantin Tomşa. Între timp au apărut redactori noi care asigură perpetuarea tradiţiei şi „Apostolul” de astăzi este o revistă a cadrelor didactice din Neamţ şi care ajunge lună de lună în fiecare şcoală a judeţului.

Prof. dr. Daniel DIEACONU