Indiscutabil, vine din zona Consiliului Județean (CJ) Neamț și este opera comună a mai multor protagoniști. Ea demonstrează, dacă mai era necesar, că oamenii ajunși pe liste la alegeri și care apoi sunt puși în funcții de conducere au un nivel al cunoștințelor administrative extrem de redus, dar un apetit insațiabil pentru datul la gioale instituțional, plus că sunt capabili de orice gest, cât de josnic ar fi el, ca să-și rezolve interesele.
În data de 2 august, la registratura CJ era depusă o cerere de demisie din funcția de vicepreședinte, scrisă de Mădălina Ciubotaru, care în acel moment se afla la București. Imediat după apariția știrii, Mădălina Ciubotaru declara: „În urma situației neplăcute provocată de depunerea la registratura Consiliului Județean Neamț a unui document ce reprezintă demisia mea doresc sa aduc următoarele precizări: respectivul document nu reprezintă voința mea și nu a fost depus de către mine. Am cerut sprijinul Secretarului General al Județului pentru a identifica persoana care a depus în numele meu acest document. Imediat ce voi afla cine a fost artizanul acestei mizerii, va voi aduce la cunoștință atât dumneavoastră, cât și organelor competente!”.
De reținut, Mădălina Ciubotaru nu a negat că ea ar fi scris hârtia respectivă. Și ne ”amenința” frumos că va da în vileag numele celui care a depus documentul, precizând într-o convorbire telefonică faptul că mai multe documente i-ar fi fost sustrase de la birou. În fața acestor acuzații – sustragere de documente, depunerea unei demisii în numele altei persoane pe baza unui document sustras – ne-am fi așteptat la plângeri adresate Procuraturii și o reacție rapidă a celor de la CJ. Evident, nu a existat nici unul dintre aceste lucruri. Până la urmă s-a aflat și secretul județean al lui Polichinele: demisia a fost scrisă de Mădălina Ciubotaru, ea a fost înmânată lui Ion Asaftei, care trebuia, conform unor negocieri făcute înainte de alegea vicepreședinților CJ, să-i ia locul în biroul de vicepreședinte. Evident că depunerea demisiei a devoalat tot jocul făcut la negocierile între partide și se părea că Asaftei şi-a dezamăgit șeful, pe Ionel Arsene. Dovada că nu este așa, recent Ion Asaftei, după o pomană a porcului prelungită la Hanul Răzeșilor, a fost cooptat în echipa de la județ.
Ca să recapitulăm: vrem în conducerea județului o persoană care și-a scris demisia, document care ar fi trebuit să fie o garanție că-și va părăsi postul și-l va ceda altcuiva, persoană care avea demisia respectivă și a depus-o el! Iar toate aceste lucruri sunt apreciate la nivelul instituției, dovadă că cei doi sunt și acum pe funcție. sau au primit alta nouă.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





Un comentariu
Si poza si textul arata o parte din ,,competenta,, unor personaje jalnice, ajunse la conducere, cu stagiul pe treptele schimbului valutar. Este dezgustator, cum asemenea personaje, in detrimentul altora cu competente reale, pot ajunge acolo !