Locuitorii comunei Icușești au avut parte, în ultima zi a anului 2021, în două locații, de spectacolele tradiționale ale sfârșitului de an. Acestea au evidențiat și au pus în valoare obiceiurile de la cumpăna dintre ani. Astfel, în curtea primărie locale, pe o scenă modernă, construită pentru astfel de evenimente, au urcat colindătorii și urătorii de la școlile gimnaziale din comună, grupuri coordonate de profesoarele Elena Măncuță şi Elena Antăl și de educatoarea Maria Antoaneta Radu, cete de mascați, care au marcat trecerea dint-un an în altul, interpreți de muzică populară cu origini în această comună – Cristina Elena Tamba și Răzvan Grigoraș, dar și dansatori din comuna Săbăoani.
În ambele locații au fost prezenţi sute de localnici, care au încins câte o horă strămoșească de toată frumusețea. Organizatorii, primarul Marius Vasile Minică, viceprimarul Dragoș Florin Michiu și membrii Consiliului Local au oferit daruri de Crăciun tuturor preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice, dar și unor familii cu o cazuistică socială deosebită. În cadrul spectacolelor din ultima zi, participanților le-a fost oferit și câte un pahar cu vin fiert. Remarcabil este faptul că atât curtea Primăriei Icușești, cât și piațeta centrală a satului Bălușești au fost pline ochi, după cum spune o veche expresie din popor.
Marius Vasile MINICĂ, primar: “Acum, la trecerea dintre ani, transmit locuitorilor comunei Icușești un an nou plin de realizări, cu bucurii și cu multă, multă sănătate. Astăzi vom avea parte de două evenimente importante, unul la Icușești, celălalt la Bălușești, la care invit toată suflarea satelor noastre. Am un respect aparte pentru cei care s-au implicat în transmiterea tradițiilor și a obiceiurilor de la sărbătorile de iarnă, momente care scot în evidență numai dorința de a se transmite generațiilor următoare ceea ce și noi am preluat de la înaintașii noștri. Toate acestea ne definesc ca entitate în spațiul situat pe malul stâng al Siretului. Reafirm faptul că anul 2021 a fost unul de pregătire pentru mai multe investiții care se vor derula în satele noastre. Au fost realizate 4 studii de fezabililtate. Unul este pentru un proiect de 12 kilometri de drumuri comunale prin asfaltare, apoi 10 kilometri de drumuri de exploatare agricolă. Mai este unul pentru modernizarea şi eficientizarea energetică a Școlii Bălușești. Practic, în perioada următoare se vor vedea efectiv toate eforturile noastre depuse în anul 2021. Am pregătit multe documentații, iar anul acesta pot să spun că sunt mulțumit pentru că am modernizat iluminatul public în 4 așezări, Bătrânești, Rocna, Mesteacăn și Tabăra. De asemenea, școlile de la Bătrânești și Rocna sunt în lucru și sperăm ca în martie-aprilie să fie terminate, ca după, școlile de la Mesteacăn și Spiridonești să intre și ele în lucru. Cred că, până la sfârșitul anului 2022, vom termina lucrările la cele 4 școli. Am speranța că va fi gata și Școala Gimnazială de la Icușești, la care se lucrează de ani buni. La mulți ani tuturor!”
prof. Elena MĂNCUȚA, directorul Școlii Gimnaziale Bălușești: ”Noi avem copii talentați în comună, pe care suntem obligaţi să-i descoperim și să-i punem în valoare, mai ales la sărbătorile de iarnă. Școala este o instituție foarte importantă în comunitate, iar de educație trebuie să beneficieze toți copii noștri. Cu acest prilej, transmit locuitorilor comunei un an prosper, cu sănătate, bucurii în familii și cu tot ceea ce își dorește fiecare. Să ne întâlnim la fel de sănătoși și de frumoși și la sfârșitul anului care vine. La mulți ani!”
Vanea Săbărel ROȘU, consilier local: ”Vin cu plăcere la astfel de evenimente, pentru că și eu am organizat astfel de acțiuni. Nu este o misiune ușoară, dar cred că și în acest an localnicii care și-au lăsat pentru o oră, două treburile din gospodăriii nu au avut ce regreta. Felicitări tuturor participanților și multe realizări în anul 2022”. (Rep.)