Pentru a fi viguroși, sănătoși, buni de muncă prin gospodărie, bărbații țineau în ianuarie două zile speciale din Calendarul creștin: Sf. Eftimie cel Mare, pe 20 ianuarie și Sf. Grigorie Teologul, pe 25 ianuarie. Țăranii se rugau sfinților Eftimie cel Mare și Grigorie Teologul pentru sănătate și ocrotire, respectându-le zilele prin nelucrare și prin mers la biserică.
Tradiții de Sf. Eftimie cel Mare
Sf. Eftimie cel Mare a trăit în veacul al IV-lea d.H. El s-a născut ca urmare a rugăciunilor făcute de părinții săi, care nu puteau avea copii. Un Înger le-a vestit părinților că vor avea un prunc, care va aduce pacea în Biserica lui Hristos. Când s-a născut, pruncul a primit numele de Eftimie, care se traduce prin „voie bună”. Sf. Eftimie cel Mare a mers pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos, reușind să hrănească 400 de oameni cu foarte puține pâini, a adus ploaia în vreme de secetă precum Sf. Ilie și era cunoscut pentru faptul că știa gândurile tuturor celor cărora le oferea Sfânta Împărtășanie. Sufletul său a plecat la Sfânta Treime după 96 de ani slujiți Mântuitorului pe pământ.
În popor, Sf. Eftimie cel Mare era cunoscut ca un sfânt lăsat de Dumnezeu pentru a face bine la oameni. Se spunea că acest sfânt a făcut minuni mari pe pământ, a ajutat pe oameni în timpul foametei și bărbații îl cinstesc de praznicul său. Sf. Eftimie se ținea și pentru a rodi pomii. Dar, prin multe sate, Sf. Eftimie se ținea mai mult de bărbați, pentru sănătatea lor. Mulți gospodari credeau că, dacă nu țin această zi, se pot îmbolnăvi membri din familie sau oamenii și vitele se pot îneca. Sf. Eftimie se mai ținea și pentru a fi protejat de arsuri. Femeile credeau că mor curând dacă nu țin această zi.
Tradiții de Sf. Grigore Teologul
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390 d.Hr.) este cunoscut și ca Grigorie de Nazianz. A fost un mare sfânt părinte și învățător al Bisericii creștine. Prăznuirea lui se face pe 25 ianuarie. Pe 19 ianuarie este sărbătoarea aducerii moaștelor sale în biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, iar pe 30 ianuarie, este comemorat alături de Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur. Sf. Grigorie Teologul s-a născut în Capadocia (Turcia de astăzi). Tatăl său s-a creștinat după nașterea sfântului, ajungând episcop. După ce a primit Sfântul Botez, Sf. Grigorie Teologul s-a dedicat vieții ascetice. El s-a retras pe malul râului Iris, într-o zonă unde trăia în pustie și Sf. Vasile cel Mare. În acest loc, acești sfinți prieteni practicau asceza și studiau Sfintele Scripturi, precum și alte scrieri creștine. Aici au lucrat împreună la alcătuirea primei filocalii. Numele de Teologul i s-a atribuit în special datorită celor „Cinci Cuvântări Teologice” ținute la Constantinopol prin care a apărat învățăturile despre Sfânta Treime. S-a stins din viață la aproximativ 60 de ani. Părți din Moaștele Sfântului Părinte Ierarh Grigore Teologul se află prin multe locuri ale creștinătății. Un fragment din craniul sfântului se păstrează la Mănăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu.
Prin tradiție, Sf. Grigorie Teologul este ocrotitorul văduvelor. Se spunea că Grigorie Teologul blagoslovește iarna, pentru a pleca și pentru a lăsa loc primăverii. Sf. Grigore Teologul era serbat mai mult de către maiștrii lemnari, spre a face progrese în lucrul lemnului. Grigore Teologul se ținea pentru ca oamenii să fie feriți de boli. Cei bolnavi credeau cu tărie că de ziua Sf. Grigorie Teologul se vor însănătoși. Se ținea mai ales de către bărbați, pentru sănătatea lor.
Filipii de Iarnă
Țăranii de altădată începeau a ține sărbătoarea Filipilor de iarnă din 25 ianuarie. Prin unele sate din România, sărbătoarea Martinilor de iarnă, care era în calendarul popular în perioada 1-3 februarie, era înlocuită cu serbarea unui Filip. În general, această sărbătoare era ținută pentru a feri oamenii și animalele de răul lupilor.
În răstimpul acestor zile, considerate ca sărbători, atât bărbații, cât și femeile nu lucrau nimic. Filipii de iarnă anunțau sfârșitul unei lungi perioade de împerechere a lupilor, începută aproximativ cu 80 de zile în urmă, la Filipii de Toamnă. Filipii erau imaginați de către țărani ca niște sfinți însărcinați de Dumnezeu cu îngrijirea vitelor. Filipii se serbau pentru iertarea păcatelor copiilor pierduți.
Filonul luptătorilor creștini din Carpați / „Leul din Șișești”
Anul acesta, se împlinesc 100 de ani de la trecerea în neființă a Pr. Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti”. Acesta s-a născut la 21 ianuarie 1852 în satul Apa, din judeţul Satu Mare. Vasile Lucaciu a fost preot român greco-catolic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul de la București, politician, memorandist. Bunicul lui Vasile Lucaciu se numea Vasile și a fost iobag. Iobăgia diferă de sclavie prin faptul că stăpânul nu avea drept de viață și de moarte asupra iobagilor, iar aceștia nu puteau fi vânduți separat de pământul pe care îl lucrau sau îl primeau în folosință. După ce a terminat gimnaziul, Vasile Lucaciu a pornit pe jos spre Oradea, mâncând pâine goală şi dormind în clăi de fân găsite în drum sau sub cerul liber. Vasile Lucaciu a schimbat mai multe școli, a intrat și a ieșit din armată datorită orientării filo-maghiare a tuturor instituțiilor din Transilvania. A plecat în Italia la studii. A absolvit Teologia doctor cum laudae. S-a întors după 6 ani în Transilvania, în anul 1874, cu titlul de doctor în teologie şi filozofie. Avea 22 de ani.
Misiunea de preot
Vasile Lucaciu a început ca preot în satul Sâncraiu, unde a păstorit timp de 3 ani. Misiunea sa de preot era strâns împletită cu activismul pentru libertățile românilor din Transilvania. A colaborat la publicaţiile româneşti „Gazeta Transilvaniei”, „Foaia Poporului” şi „Tribuna”. În aceeași perioadă a intrat în legătură cu conducătorii românilor din Transilvania, dr. Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Aurel Suciu, Teodor Mihali. A făcut, în acest sens, numeroase intervenţii la guvernul maghiar şi a scris o serie de articole în ziarele româneşti care apăreau la Braşov, Arad, Sibiu şi Blaj. După câțiva ani a fost numit preot în satul Şişeşti, din judeţul Maramureş. În acest sat, Vasile Lucaciu s-a hotărât să ridice o biserică românească din piatră, pe care a reuşit să o construiască cu bani din donaţii. Arhitectura bisericii a fost proiectată de Vasile Lucaciu, fiind asemănătoare cu cea a Catedralei „Sf. Petru” din Roma.
Lupta politică
La propunerea dr. Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu a fost ales membru în Comitetul Partidului Naţional Român din Ardeal. Acolo a activat până la moarte. Lupta lui Vasile Lucaciu a continuat prin articole scrise în ziarele româneşti şi prin discursuri ocazionale ţinute cu prilejul peregrinărilor sale prin Ţara Moţilor şi a Maramureşului. În această perioadă şi-a câştigat imaginea de profet al românilor, ajungând să fie foarte iubit de ţăranii români. A fost arestat de mai multe ori și tratat inuman în închisoare, pentru a muri prematur. Pr. Vasile Lucaciu a participat, în 1892, împreună cu fruntaşii românilor din Transilvania, la redactarea faimosului Memorandum. În acest document, se prezentau nedreptăţile la care erau supuşi românii în statul maghiar. Vasile Lucaciu a fost cel mai aprig susţinător al acţiunii imediate, ceea ce nu s-a întâmplat. Vasile Lucaciu devenise personaj de legendă pentru românii care înțeleseseră că preotul lupta pentru drepturile naţionale. Poporul, prin învățătorul George Bocu, i-a compus o doină, numită „Doina lui Lucaciu”. Aceasta doină devenise un simbol al libertății, încât cei care îndrăzneau să o cânte erau vânaţi de jandarmii maghiari. Pr. Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti” pentru vehemenţa şi forţa cu care îşi susţinea cererile politice, a murit în noaptea de 29 noiembrie 1922, în casa sa din Satu Mare. A fost înmormântat la biserica din Şişeşti, judeţul Maramureş.
