La un an de la semnarea contractului de management prin care a preluat conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Alexandru Filimon este încă agasat de zvonurile privind plecarea sa. De aceea a precizat, pentru mesagerulneamt.ro în ce condiții va pleca de la post: „Sunt trei variante: fie domnul Ionel Arsene este nemulțumit de mine și am convenit să fiu anunțat direct, fie ca om ajung să nu mai fiu capabil, fie constat că nu pot să-mi îndeplinesc atribuțiile și îmi dau demisia. În acest moment, nici una din variante nu subzistă, așa încât mă concentrez cu ce mi-am propus pentru acest an. În primul rând, vreau să fie gata proiectul pentru finalizarea Pediatriei, vreau să fac sistemul de securitate și supraveghere, să continui reparațiile în secții și să am documentațiile tehnice pentru un nou rezervor de apă și fonduri pentru modernizarea stației de epurare”, a precizat managerul Spitalului Județean Neamț.
Acum un an, după semnarea contractului, în condiții extrem de grele pentru spital, după incendiul de la ATI și în plină pandemie, el declara că „Începând de astăzi, la preluarea mandatului meu, mă simt obligat să investesc toată priceperea și interesul meu pentru a recăpăta statutul real de spital județean de urgentă. După o perioadă pandemică dificilă și evenimentele neplăcute cauzate de incendiul de la secția ATI, mulți dintre dumneavoastră v-ați destabilizat încrederea față de sectorul sanitar. Sunt sigur că alături de Consiliul Județean Neamț, unitatea tutelară a spitalului și de instituțiile partenere, vom găsi soluții pentru a reintra pe fluxul corect al lucrurilor, asigurând cadrelor medicale un mediu favorabil prin care să ofere servicii de calitate, in siguranță tuturor cetățenilor județului nostru. Pentru o comunicare eficientă și transparentă, voi transmite periodic informații privind evoluția etapelor parcurse”.
Primul an de mandat a trecut cu noi provocări, pe lângă spital suport Covid, unitatea redevenind din vara anului trecut spital mixt. Chiar și așa, n-a fost timp și n-au fost nici bani pentru mari investiții, iar cele neterminate au rămas așa. Ancheta Parchetului General referitoare la incendiu a ajuns, într-un târziu, la conturarea unui grup de 10 persoane față de care s-au îndreptat acuzații dintre cele mai grave. Anul care a trecut a adus și unele realizări, dar și câteva eșecuri, consideră Alexandru Filimon. „Un plus evident este noua secție ATI din curtea spitalului. Acum se pot face operații la Piatra-Neamț, nu mai stăm cu paturile de ATI împrăștiate prin tot spitalul, avem condiții bune și sigure. Astăzi, toate cele 25 de paturi ATI sunt ocupate, majoritate cu pacienți post-operator. A fost o secție mai mult decât vitală – uman și financiar intram în colaps, având în vedere că suntem plătiți după indicatori. Ce n-am realizat în primul an de mandat este sistemul de securitate și supraveghere complet. Este unul din proiectele pe care mi le doresc realizate anul acesta. Să nu uităm că directoarea de îngrijiri, Anca Patriche, a fost înjunghiată mortal în spital! O altă nemulțumire a mea este stadiul investițiilor, din circa 1 milion de lei pe care l-am avut, destul de puțin, jumătate a mers la refacerea secției Psihiatrie, proiect încă în curs”.
Cristina Iordache