Astăzi, 10 februarie a murit profesorul de istorie Vasile Vrînceanu. Zeci de generații de elevi au trecut prin mâinile domnului profesor, el reușind să le inoculeze acestora dragostea pentru istoria neamului românesc. În anul 2013, primăria Târgu Neamț i-a conferit titlul de cetățean de onoare al orașului.
Vasile Vrânceanu s-a născut pe 15 ianuarie 1934, în comuna Răucești. A terminat şcoala generală în localitatea natală și a absolvit Gimnaziul Regina Maria din Târgu Neamț. În 1952, prin absolvirea Școlii Normale de Băieți Gheorghe Asachi Piatra Neamț, a devenit învățător, iar peste ani, urmând Facultatea de Istorie la Iași, a devenit profesor de istorie. El are o activitate de 44 de ani la catedră, 1952 – 1998 și 12 ani ca profesor suplinitor. Numele profesorului Vrînceanu, se leagă de înființarea Muzeului de Istorie și Etnografie, la Școala Nr. 2 Grigore Ghica Vodă, inaugurat în 1968. În 1995, a întocmit textul după care s-a turnat filmul „Târgu Neamț – file de istorie”. În 2003 a scos de sub tipar Monografia „Școala Domnească de la Grigore Ghica-Vodă până în zilele noastre”. Doi ani mai târziu – noiembrie 2005 – a publicat o Istorie în imagini intitulată „Călător prin Târgu Neamț de altădată și de astăzi” – volumul I, urmat în 2008 de volumul II. A reușit să publice, în anul 2011, cea de-a patra carte intitulată „Oamenii de altădată care au trudit pe plaiuri nemțene”. A fost consilier local, în perioada 1992-2000, membru în Comisia de Cultură și Învățământ. În mandatul de consilier, a demarat nenumărate inițiative care au venit în sprijinul comunității.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!