Lupta pentru putere în PMP intră în linie dreaptă, 55 de „lideri, dintre care 38 de președinți de organizații județene” ai partidului semnând o scrisoare deschisă postată pe pagina de Facebook a formațiunii prin care cer convocarea unui Congres al partidului în 19 februarie pentru a-l pune în funcție de președinte pe Eugen Tomac în locul lui Cristian Diaconescu.
Printre semnatarii acestei scrisori cu titlul „PMP – un nou început pentru o Românie creștin-democrată” se numără și președintele PMP Neamț, Bogdan Gavrilescu. Alăturii de colegi, el acuză conducerea actuală a partidului de situația în care a ajuns: „S-a ajuns aici din cauza indeciziei de la nivelul conducerii PMP, din pricina lipsei de dialog, a alimentării consecvente a unor conflicte, în locul preocupării și acțiunii hotărâte pentru dezamorsarea acestora. De șase luni, nu s-a găsit nicio soluție în privința desemnării unui secretar general, de trei luni, în pofida apelurilor repetate care i-au fost adresate, președintele PMP nu a mai convocat nicio ședință, nicio dezbatere la nivelul structurilor statutare ale PMP, de natură a detensiona atmosfera politică tot mai încordată și deteriorată din interiorul partidului. Nu s-a mai dialogat de la nivel central nici măcar cu aleșii locali, care reprezintă zestrea noastră pragmatică, meritorie și concretă, rod al campaniilor electorale grele pe care le-am purtat la alegerile locale și generale”.
De asemenea, scrisoarea menționează că Partidul Mișcarea Populară în acest moment nu are „nicio direcție politică limpede, asumată oficial la vârful PMP, o comunicare publică clară, consecventă și coerentă, onestă, în spiritul valorilor ideologice, doctrinare, creștin-democrate, a proiectelor noastre, care stau la temelia acestui partid, problemele și tensiunile interne în mod evident s-au acutizat”. Semnatarii recunosc faptul că sondajele de opinie realizate evidențiază „o prăbușire semnificativă a încrederii cetățenilor în partidul nostru”. Ei exclud categoric „tema unei fuziuni cu o altă formațiune politică”, răspuns la zvonurile apărute în spațiul public despre negocierile PNL – PMP în acest sens.
Soluția propusă de semnatari este clară: „Pentru toate acestea, ne reîntoarcem în 19 februarie în congres și susținem Moțiunea lui Eugen Tomac, „PMP – un nou început pentru o Românie creștin-democrată”. Facem acest lucru asumându-ne deschis parcursul politic pentru a reveni astfel întăriți pe scena politică, cu proiectele care au consacrat PMP”. Rămâne de văzut dacă această poziționare pe o linie politică foarte aglomerată în acest moment va ajuta formațiunea politică să reintre în rândul partidelor parlamentare.
M.N.
Mesagerul Bacău „Să fim buni cu cei care nu își pot cere drepturile”- Lecția de umanitate transmisă de IPJ Bacău de Ziua Animalelor
ZCH Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15
NewsEdge Protest pentru protecția animalelor în București. ONG-urile cer un program național de sterilizare
BusinessEdge G7 dă înapoi în fața amenințărilor lui Donald Trump. Grupul a anunțat eliberarea a 100 de milioane de barili de petrol și motorină





