Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a vorbit, în conferinţa de presă susţinută astăzi, 21 februarie, despre încheierea valulului 5 al pandemiei, într-un maxim de trei săptămâni. Aceasta ca urmare a trendului descrescător care se menţine atât în ceea ce priveşte numărului cazurilor noi, cât şi a ratei de pozitivare, în schimb nu există o corelare cu numărul internărilor şi cu numărul pacienţilor COVID 19 din ATI, care este cantonat undeva în jurul cifrei de 1800 de pacienţi.
Ministrul a subliniat faptul că despre un calendar clar de ridicare a restricţiilor se va putea vorbi abia atunci când numărul internărilor şi al pacienţilor din ATI va avea un trend evident descrescător. Totuşi, Alexandru Rafila s-a arătat optimist, declarînd chiar că valul 5 al pandemiei este încheiat: „Am trecut cu bine de acest val, din punctul de vedere al sănătăţii publice, care a menţinut deschise şcolile, care a menţinut deschise activităţile economice şi cred că se va solda în final cu mult mai puţine victime. Nu există nici un fel de estimare în acest moment că se va ajunge la ocuparea la maxim a paturilor în spitale şi în ATI“.
Despre noua subvariantă a Omicron, BA 2, acesta a afirmat că, din informaţiile pe care le deţine în acest moment, în România ar exista 13 cazuri şi legat de posibilitatea ca această nouă variantă să conducă la un val 6 al pandemiei a spus, scurt şi răspicat: „Nu ne putem pronunţa în acest moment!“.
În cel mult trei săptămâni, ministrul Rafila spune că „O primă măsură ar fi renunţarea la utilizarea măştii de protecţie în exterior, mai puţin în spaţiile aglomerate. Alte măsuri ar fi reîntoarcerea treptată la o activitate economică şi o viaţă normală şi mai ales la predictibilitatea activităţii economice. Chiar săptămâna trecută, am semnat constituirea unui Comitet Consultativ cu reprezentanţi ai diferitelor industrii, astfel încât să putem să luâm aceste măsuri după o consultare cu dânşii. Ne dorim să avem un calendar clar, care să aibă la bază indicatori măsurabili şi care să permită o reluare a vieţii normale“.
Ministrul a vorbit şi despre posibilitatea ca testarea să se facă în perioada următoare în special la medicii de familie, care, spune el, au această posibilitate, în încercarea de a se relaxa presiunea pusă pe spitale.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Mii de germani au protestat la Berlin împotriva ascensiunii partidului de extremă dreapta AfD
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




