Politică și delicatețuri… cu oborenii de la Tupilați

Bătrânii satului spun că denumirea de Tupilați vine hăt de departe, din vremurile când răzeșii lui Ștefan cel Mare se ascundeau pe după dealuri și prin păduri pentru a-și surprinde dușmanii. Se tupilau adică… Săptămânal, aici se organizează un obor, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova. El datează de câteva sute de ani, aici soseau “mari harabale” cu diferite produse din zona Năsăudului, Clujului sau de la Vatra Dornei. Oborul de la Tupilați era un exemplu caracteristic al Văii Moldovei, la o margine de sat, unde se întâlneau produsele muntelui cu cele ale câmpului. În timp, din păcate, târgul și-a pierdut din importanță și din mușterii, tot mai puțini sunt cei care vin sâmbăta aici, la obor. Marea majoritate sunt din zonă sau din 2-3 comune alăturate.

Chiar la intrarea în oborul de la Tupilați găsești pâine caldă, tot felul de alte produse de panificație, covrigi, colaci, puse în lăzi de plastic, așezate direct pe pământ, deși, în apropiere, la vreo 200 de metri distanță, există o piață acoperită, amenajată cu fonduri europene. Dar, cu taxă… Surprinzător, aici poți cumpăra andive, aduse de la Gherăești.

Comerciantul care le vinde nu are chef de vorbă: “Nu-s eu cu de astea. Nu vreau sî apar la TV. Credeam cî vreți sî cumpărați…”.

Mai încolo, un fel de tarabă amenajată ad-hoc, cu pufuleți la sac, cu tot felul de arome și culori vândute de un romașcan mândru. E-uri după pofta inimii. Nelipsiții cerșetori: “Îmi dai șî mii un lieu?”.

Haine de toate felurile, de la chiloți și sutiene, la treninguri și haine de blană. Și noi și second-hand. Dacă te aranjează ceva purtat de o mamaie până nu demult, faci o afacere cu bani puțini. Încălțăminte cu și fără etichetă, despre care vânzătorul te asigură că-i calitate “prima-ntâia”, deși unele perechi arată destul de uzate și decolorate, iar unii adidași nu mai au șireturi. “Cum au stat în soare…”.

Găsești multe lucruri, nu prea multe de folos. Poți să-ți cumperi de aici și termopane, la dimensiuni standard și tablă pentru acoperiș, mobilă de bucătărie sau canapele lângă o mașină din care cineva vinde mălai și grăunțe. O lume pestriță, mai veselă, mai îmbufnată. Mici, bere și vin direct în fumul de la grătar și o muzică lălăită, pe care nimeni nu prea o bagă în seamă.

Dragobetele de Tupilați și NATO mincinosul

Se apropie sărbătoarea dragostei la români, Dragobetele, și te-ai aștepta ca și în obor să găsești lucruri ce pot fi dăruite femeii, unica, singura din viața cuiva. Cea care îi face inima să tresalte și obrajii să-i roșească. Dar nu prea ai ce. Poate doar o ramă de tablou puțin uzată în care să vă imortalizați clipele de neuitat.

Tocmai de la Piatra Neamț a venit în obor cu tot felul de lucruri la vânzare, de prin casă, de pe la prieteni, Florin Bulache, 45 de ani, un fel de samsar modern. La 20 de ani și-a cunoscut marea iubire cu care a rămas 25 de ani și mulți înainte. Au împreună doi copii și împart și bune și rele, cu optimism. “Era cea mai frumoasă din Piatra pentru mini. Avem un băiat șî-o fată. Noi trăim frumos, știți cum îi… mâine-poimâne închidem ochii șî gata. Da, tot împreună! Avem o viațî frumoasî. Am avut di toate șî bucurii șî eșecuri. Ca tot omu’…Șî cu ambiție am trecut peste toate… Da, doamnă, avem tensiometru. Vreți sî-l vedeți? E 30 de lei, mecanic… Adică manual”. Își pune banii mulțumit în buzunar și se întoarce către mine. “Eu îs zugrav de meserie, Aici vin de 3 ani, 4. Am fost șî pi la Bicazul Ardelean șî pi la Roznov”.

Îl întreb ce crede despre conflictul din Ucraina. “Ei, probabil, acuma cu covidul ăsta… îi război, adică, ca să uităm noi. Sî ni gândim, uite băi, îi război! Vin rușii, vin americanii! Ei știu, cî ei mânuiesc tot! Noi suntem mici”, trage concluzia, căutându-și de treabă. Nu e un subiect tocmai pe placul lui.

Un alt bărbat, impunător prin statură, hâtru și pus pe sporovăială, nici nu așteaptă prea mult să-l întreb ceva…

“D-apăi, eu istorie nu pre cunosc. Am mai lipsit di la școalî, așa…Cred c-o sî fie război! Știi di ci? Câ ni-o mințît prea tare. Putin arii toati șansâlii…Da, mă dați pe la TV, pi ci canal sî mă uit?” – se aprinde omul, care la început nu prea avea chef de astfel de dezbateri.

“NATO ăsta ne-o mințât prea tarii. Impozite mai mari ca-n Europa…”, se trezește analistul de politică externă din el. “Prețuri mai mari, motorină mai scumpî, pensiile cele mai mici, salariile cele mai mici. NATO, mincinosul mincinoșîlor! Taxî plătim ca-n Europa, da’ salarii nu avem ca ii, viața n-o avem ca ii! Ii cu 2.000 di ieuro, noi cu 200 de ieuro sau cât dracu mai luăm. Am muncit 46 di ani, am fost șofer, am dormit numa’ pi mașânî. Mi-o făcut pensii di 16 milioane. Nu-mi ajunji nici di medicamenti. Asta-i!” Împunge cu un deget cerul, ca și cum s-ar aștepta ca cineva de acolo de sus să-i audă off-urile.

De vreo 8 ani vine în oborul de la Tupilați și vinde încălțăminte și nouă și second-hand, acum împreună cu fiul lui.

Se întoarce către mine, furios: “Mi-o luat din pensie câti 11 milioane pi lună. Nu mi-o dat spor di gestiuni, nu mi-o dat grupî, nu mi-o dat toxicitati, nu mi-o dat nic! Îs niști hoți tăți. Foarti bini faci Putin, sî vie încoaci! Mai bini sî viii Putin! Măi, vă dau gaz, vă dau tăti cele. Tâti partidili cari o vinit la putere, numa o mințit, o promis șî n-o făcut nic! Numa excroci. O furat tăt, o distrus șî ci era bun di pi vremea lu Ceaușăscu”.

Își amintește cu ochii calzi și cu o bucurie tinerească despre marea lui iubire, care-l așteaptă acasă și acum. “Eu aviam 17 ani șî eram la un iarmaroc di ăsta. Am dat-o într-un scrânciob, un iuj, am învârtit-o-n lazăr șî eu nu știem că-i sora prietenului meu. Aveam un prietin cari avea 20 de ani șî era sora lui. Șî când s-o terminat iuju, o coborât și-o început sî plângî. Ea avea 14 ani șî io aveam 17. S-o dus la frati-su, Petrică. Șî o întreabă frati-su: Fa, di ci plânji? Ioti, m-o-nvârtit ăsta! Păi, aista-i Victor, prietinu mieu șel mai bun, îi spuni frati-su. Șî ea din plâns o dat în râs și râdea cu lacrimi în ochi. O văd ca acu’, tari frumoasî mai era, Tincuța! Șî di atunci am rămas tot împreună. Ea are 71 di ani, eu am 74. Avem o fatî foarti bunî, îi profesoară di matematicî, am jineri preot, avem băiatu ista, di lângî mini. Am nepoți medici… Da, am muncit, mă duciam sara cu vacili în pădurii șî zîua mă duciam la coasî, la adunat, la munca cîmpului. Am muncit șî varî șî iarnă, iar acu nu am bani pentru operațîi. Mor, mă ia dracu, am două cancerii… Da, știi ceva, domnițî? Îți mulțămesc că m-ai făcut să-mi amintesc di tinerețe șî di tâti lucrurile frumoasî!”

Conflictul din Ucraina și păsăreasca lui Câțu-Mâțu

Mă pierd un timp în mulțime încercând să-i ascult forfota și să-i înțeleg cursul.

“Am vrut sâ ieu niști păsări, da nu prea sânt!” – îmi spune cu necaz în glas un mușteriu pierdut prin mulțime, puțin aghezmuit, cu o căciulă rusească îndesată până pe ochi și o vestă matlasată.

Ion Ojică, 79 de ani, fost agricultor, actualmente pensionar de nădejde al țării.

Îi acord atenția mea: “Da`, ce părere aveți de Ucraina, o să fie război, n-o să fie?”

“Asta-i politică!… Păi, dac-americanii o vinit, asta o fost o îmbrâncealî de-a lui Iohanis ca sî…”

“Stați așa, o ce? N-am înțeles!”

“O îmbrîncealî a lu’ Iohanis ca sî răstoarnii lumea!”

“Credeți că-i amestecat președintele nostru acolo, are el treabă cu Ucraina?” – îl chestionez cu seriozitate.

“Da, cum sî nu fie! Șî el, șî Câțu-Mâțu! Păi, da, cî el o dat ordin sî scumpește tăt! Păi nimic nu sî facii fără ordinea lui! Cum o făcut atunci românii cu Ceaușescu, așa șî el acu, Iohanis. Și-o zâs? Hai, cî chemăm armatî cî-i potolim!”

“Credeți că vrea și el să fie așa, un tiran?”

“Apăi e, cum nu?”

“Da` de Putin ce părere aveți?” – încerc să-i descifrez logica.

“No, Putin n-ar fi o problemă marii cu el. Nu are nimini nica cu noi dacî nu înșepi a noștrii. Nu! Da, a noștrii nici nu are și înșepi, cî s-o distrus armatî, tăt. El, Iohanis și cu Câțu lui, cu păsăreasca lor, ei îs principalii vinoveți!”

Și se îndepărtează să-și răcorească mințile înfierbântate de politică. Mă pierd și eu în mulțime gândidu-mă la echilibrul delicat al lumii.

Angela CROITORU